- Ai impresia că voi crede asta? Am spus râzând ironic. Mă crede fraieră. Crede că suntem în filme și că eu o să pun botul la bazaconiile lui.
-Spun adevărul! Crede-mă că pe tine nu te-aș minți.
Nu mă poate minții, dar tocmai asta a făcut în trecut, foarte amuzant. Vorbește de parcă e prima dată cand ne vedem și în plus mă crede atât de naivă încât am să stau să ascult povestea asta a lui. Nu am de ce. A plecat atunci fără să spună nici măcar un cuvânt. Ca și cum aș fi fost un nimeni pentru el. Eram prietena lui, iubita lui în momentul ăla, poate el nu ținea la mine cum o făceam eu, pentru așa cum se și spune nu toți iubim la fel, dar măcar ar fi putut să-mi spuna un "Pa" sau " Adio" . În orice caz, am fost nimic pentru el atunci dacă nu am avut dreptul nici măcar la un rămas bun.
-Asta este tot ? Mai ai ceva de spus? Am spus zâmbind și stând cu mâinile încrucișate la sân.
- Da?!
-Astăzi este ziua mea. Nu vreau discuții de genul. Nu vreau să îmi bat capul cu ceva a cărui problemă mi-am bătut capul mult timp înainte. Am trecut peste, treci si tu.
- Ally...
-Nu! Am auzit destule.
M-am îndepărtat de el direct spre Kirra. Am tras-o de mână după mine până intr-un apartament vechi din acea clădire sperând să nu ne urmărească cineva.
-Ce s-a întâmplat? Cine e băiatul?
-Ți-am mai povestiti de el...
-Este acel Alex? Uuu, frumușel tip.
- Kirra!
-Scuze, scuze, dar serios? Ce s-a întâmplat? Ești cam încordată.
Am tras aer în piept și m-am mai uitat încă o dată să văd dacă nu este nimeni, chiar nu voiam să dau explicații, dar ea era prietena mea, trebuia să știe, iar eu trebuia să mă descarc.
I-am explicat ce tocmai s-a întâmplat între mine și Alex.
Am crezut că e un baiat diferit, că nu m-ar rani, dar a facut-o prin faptul că a plecat fără să-mi spună, nu m-a căutat în tot acest timp deloc.
Nu am cerut multe și nici nu am să cer, cât primesc atat ofer, dar cu el speram sa fie diferit. Speram să fie acea poveste pe care le-o voi spune nepoților, acea poveste minunată desprinsă din cărți.
-Awww. Băiatul te iubește!
-N-ai mai vede. Și tu cu cine ți?
-Recunoaște că încă il placi. Mă întreabă ea văzând că stau cu ochii pe pereți.
-Kirra, termină.
-Cum vrei. Hai să plecăm de aici înainte să dăm de bănuit.
Toată lumea îmi zâmbea și mă lua în brațe de parcă ar fi fost nunta mea, nu ziua mea de naștere.
Prietenii mei au făcut o treabă bună, asta este cea mai frumoasă zi de naștere avută vreodată.
Chiar și cu fraierul prin preajmă.
Stătea încă în locul unde am vorbit, se uita îngândurat în jos, mai că îmi venea să strig la el să sară. Am început sa rad in sinea mea. Ce rea sunt.
M-am uitat încă o dată la el, de data asta a observat și mi-a zâmbit cald, ca prima dată când ne-am cunoscut. M-am întors repede și mi-am spus "Nu, n-o să-ți meargă". Nu mă poate face să trec cu vederea tot ce a făcut, nu cu zambetul ăla minunat și ochii ăia. Am să rezist, n-am să-i arăt ca încă țin la el.
Am vrut să fac un pas spre masa plina de prăjituri. Trebuia să mănânc si eu ceva. Dar cineva m-a prins de mijloc și nu am mai putut să mă mișc.
Norocul meu, nu am sa mănânc nimic din bunatatile alea.
Mâna mi-a înconjurat talia imediat apropriindu-mă de un corp solid. Chiar dacă încercam să mă întorc acel cineva care mă luase în brațe mă ținea atât de tare încât nu puteam să mă mișc.
Într-un fel îmi plăcea, emana căldură și mă simțeam liniștită în brațele lui.
-Mi-a fost al dracu de dor de tine!
Am simțit cum mi se inmoaie picioarele. Speram să nu fie el, dar pe cine păcălesc, îi recunoaștem vocea din o mie.
Inima mi-a luat-o razna ca și cum s-ar fi raspundit în tot corpul și în fiecare colț îmi bătea la fel de tare. Făcând respirația să fie foarte greu de stăpânit, chiar și în aer liber.
-A..
-Nu spune nimic, te rog. Vreau să te țin așa toată viața și nu mint. Îți jur. Ești tot ce îmi doresc.
-De ce m-ai lăsat fără să spui nimic? N-am vrut să fiu sentimentală, n-am vrut să început o conversație de genu. Urma să plâng, eram conștientă de lucrul ăsta, dar am continuat. De ce m-ai lăsat? Eram iubita ta, spuneai că mă iubești, dar ai plecat.
-Știu că am greșit, dar...
-Dar ce, Alex? Nu mureai dacă îmi scriai un mesaj cu motivul plecării sau să-mi spui atunci când ne-am întâlnit pentru ultima dată. Nu a contat pentru tine. Nici faptul că lași cu ochii în soare fata pe care pretinzi ca o vrei în viața ta.
-Nu e chiar așa.
- Dar cum este? Vi după 2 ani ca să spui toate lucrurile astea. Crezi că am să spun: oh, Alex, mi-a fost dor de tine, vreau să fie totul ca înainte. Nu! Nu pot. Doare, iar faptul ca ești aici face ca durerea asta să fie și mai mare. Nu mă pot minți că totul e ok, chiar dacă aș vrea să fie ca înainte totul.
-Atunci plec..
