-Pe Dracu-

Capitolul 13:- " Din nou?"

După ce a plecat aseară Jeison, am intrat în casă unde am avut o scurtă discuție cu ai mei, care nu a durat prea mult însă a reușit să mă obosească. Mîine e luni și se începe o altă săptămînă, mă gîndesc eu în timp ce urcam scările spre camera mea, fiind deja prea istovită de la interogatoriul părinților.
Deîndată ce îmi fac un scurt duș, mă urc în pat, somnul punînd de îndată stăpînire pe corpul și mintea mea, zburînd spre fascinanta lume a viselor. Desigur că cu gîndul la prințul meu pe care îl ador. Și chiar mai mult. Simt că îl iubesc. Că încetul cu încetul mă îndrăgostesc mai mult de el, de zîmbetul său feeric, da privirea sa cuceritoare, chiar și de temperamentul său. E atît de perfect totul, în cît mi se pare că va dispărea, că sticla se va sparge iar odată cu ea, și relația mea frumoasă cu Jeison. Ma durut atît de mult cearta noastră, încît acum mie frică. Mie frică că îl voi pierde. Îl voi pierde din nou. Și acum definitiv.
***
- Hey? Emma? Aud o voce ce mă strigă, exact atunci cînd îmi cautam cărțile în dulăpiorul meu pentru următoarea oră. Cînd mă întorc o văd pe Mia, toată un zîmbet, și sunt sigură că motivul fericirii ei este Alex.
- Hey! Îi răspund eu cu un zîmbet la fel de imens pe față ca și al ei.
- Ce faci? Cum ești? Nu am mai putut da de tine de ieri, de cînd ai plecat cu frumosul ăla de la club. De ce nu îmi răspundeai la telefon? Sau, stai! Erai cu șatenul ăla a tău sexy și eu sunam într-un moment nu tocmai bun? Mă întreabă ea, răspunde ea, și apoi iară întreabă, perversitatea simțindu-se în vocea ei.
- Taci mai încet. Îi șuier eu printre dinți, atunci cînd am văzut că cuvintele ei au atras niște priviri înspre noi. Știu că nu i-am răspuns la mobil, dar asta pentru că nu l-am auzit.
- Deci am ghicit? Se bucură ea.
STOP! Fata asta e nebună. Nebună rău, trebuie urgent internată la un ospiciu. Dar pînă cînd trebuie să o opresc din gîndurile ei perverse care m-au transformat pe mine într-o adevărată roșie.
- Nu te mai gîndi la prostii Mia! Doar ma petrecut pînă acasă, și cînd am văzut ușa deschisă și luminile aprinse am crezit că au intrat hoții în casă, așa că Jeison a făcut-o pe eroul și a intrat primul, iar cînd am intrat și eu, mi s-a oprit inima în loc. Îi zic eu repede, amintindu-mi situația jenantă de aseară.
- De ce? Întreabă ea mai mult decît curioasă.
- Ei de ce? Au venit ai mei acasă, iar eu ca o proastă l-am lăsat pe șaten să intre primul în casă.
- Tu amu vorbești serios? Adică ai tăi au făcut cunoștință cu Jeisson? Ce au zis? Cum au reacționat? Și tatăl tău? Off, doamne. Și Jeisson? Îmi pune ea o mie de întrebări, buimăcindu-mă de tot.
- Da Mia. Vorbesc serios, și credemă că cu așa ceva nu era să glumesc nici în ruptul capului. Și da, au făcut cunoștință. Nu au zis nimic de rău, doar ca să am grijă. Au reacționat ca orișice părinți care vin la miezul nopții acasă și fiica lor nu e, și pe deasupra o vede că vine cu un băiat pe care îl vede pentru prima oară. Deși aș zice că destul de bine au reacționat. Tata l-a cam măsurat de sus în jos pe Jeison, iar mai apoi chiar i-a luat apărarea la o mică ceartă de-a noastră. Iar Jeison? Șatenul sper că nu s-a supărat, deși mia zis să nu-mi fac nici o problemă. Îi răspund eu repede la toate întrebările, acum trăgîndu-mi într-un sfîrșit pe deplin aer în piept.
După ce am mai vorbit un pic cu Mia. Am plecat ambele la ore. Eu avînd biologia și ea, matemateca.
Ora a trecut repede și destul de plictisitor. Iar acum într-un sfîrșit e pauza și pot pleca la prietenii mei.
Stăm acum cu toții afară și rîdem, iar geniul-ui de David îi vine o ideie de a pleca la un restaurant să mîncăm, afică să fugim din infernul școlii. Ei bine, ideia e cam absurdă pentru că și așa nu avem puține absențe, dar asta nu înseamnă că refuzăm.
Suntem acum in mașini, îndreptîndu-ne spre unul din cele mai luxoase restaurante pentru a lua micul dejun și prînzul. Pentru că, ca de obicei astăzi dimineață nu am mai avut timp pentru a mînca.
Mia a mers cu Alex. Max cu prietena sa, Oana. Iar eu, Mark și David, am mers cu mașina lui Mark, David lăsînd-o pe a lui în parcarea școlii.
În scurt timp ajungem în acel loc superb pe care îl ador. Și comandăm fiecare ce vrem. Eu alegînd o salată de legume și un suc de portocale, acesta fiind preferatul meu.
- Deci măi și acum nu pot să cred. Am rămas mască cînd i-am văzut pe ai mei acasă, atunci cînd eu am venit pe la 4 și jumate. Dar slavă domunui că acum au plecat, și de data asta chiar pe 2 săptămîni. Zice Alex, iar noi cu toții rîdem.
- Mhm. Acum îmchipuieți-vă cum mă simțeam eu cînd am crezut că au intrat hoții în casă. Le zic eu, cu toții rîzînd din nou.
- Ce ai Oana? O întreb eu atunci cînd văd că nu zice nimic, și privește de ceva timp în spatele meu.
- Nu te întoarce! Țipă ea cînd mi-am întors capul. Dar prea tîrziu.
Nu pot să cred. Acolo stă la o masă Jeison și încă cu unul, în fața lor fiind 2 blonde barbi ce par venite numai ce dintr-un salon de frumusețe unde au stat o lună. Sunt atît de frumoase. Iar una din blonde văd că se dă la Jeison. Acum fiind foarte aproape de el, practic urcîndu-se pe el, ținînd o mînă pe umărul său. Și cel mai mult mă șochează faptul că șatenul nu face nimic pentru a o înlătura, ba mai mult, se pare căi place.
- Ești ok? Mă întreabă Mia. Iar eu abia acum îmi întorc ochii înlăcrimați spre ei, mimînd din cap un da.
- Îl omor. Zice Alex, ridicîndu-se în picioare.
- Și eu te ajut. Zice Mark, acum ridicîndu-se și el în sus.
- Jos ambii. Țip eu suficient cît să mă audă ei, și ca să nu atrag priviri împrejur. Dacă faceți măcar ceva acum vă omor. Le zic eu, și ambii se așează la loc.
- Și nu vei face nimic? Mă întreabă David. Iar eu doar, îmi i-au geanta de pe speteaza scaunului, căutînd prin ea, telefonul.
- Ce faci? Mă întreabă Mia, îngrijorată.
- O să vezi. Le zic eu. Și formez numărul șatenului, apelînd-ul.
- Da? Aud o voce prin telefon, și aud că e vocea lui, ba o și văd, pentru că doar el aici nu mă vede, fiind ocupat cu parașuta aia.
- Hey? Ce faci? Îl întreb eu calmă, în timp ce îl văd pe el, cum se ridică de pe scaunul pe care stătea, îndreptîndu-se spre geamul de lîngă măsuța lor.
- Bine. Muncesc. Tu? Muncește? Asta la el se numește muncă? Acum simt că mai am un pic și cad de pe scaun. Doare atît de tare. Încît nu-mi mai pot stăpîni lacrimile.
- Păi, te admir pe tine cum muncești. Îi zic eu răutăcios, punînd accect pe ultimul cuvînt. Și de îndată îl văd cum se întoarce cu spatele la geam, aruncînd o privire prin restaurant, oprindu-și privirea spre mine, înțepenind. Însă nu pentru mult timp. Fiindcă îl văd cum se îndreaptă cel mai probabil înspre mine. A văzut că plîng, și nu am vrut asta, dar chiar nu m-am putut abține.
- Ai face bine să stai locului. Dacă nu vrei scandal într-un loc public. Și să știi că eu o pot face. Pentru că mie nu îmi pasă de vorbele altora. Îi zic eu tăios, însă el nu-și încetenește pasul. Și ba mai mult, mi-a închis telefonul în nas.
- Tu ai probleme cu auzul, cînd ți-am zis să nu vii aici? Țip eu încă cu ochii în lacrimi, de data asta atrăgînd niște priviri pe noi.
- Emm, pot să explic. Îmi zice el calm, deși văd că abia se mai poate abține, văd în ochii lui că-i pare rău, dar rău de ce? Că plîng eu? Asta simte pentru mine? Milă?
- A da? Știi? Nu cred că e nevoie să o faci. Poate sunt eu o copilă, dar pot să fac diferența dintre un om care stă la birou și muncește, și unul ce stă în compania unei blonde lipicioase, unei curve, ce e gata să se dezbrace acolo, dacă nu ar mai fi nimeni prin prejur. I-o tai eu, ștergîndu-mi cu dosul palmei lacrimile.
- Ascultă-mă! Blonda aia lipicioasă e fiica unui milionar cu care firma tatălui meu are nu puține contracte, ea cu prietena ei ocupîndu-se de voluntariat, iar cum tata nu a putut ajunge aici, m-a trimis pe mine, jur că nu făceam nimic cu ea.
- Aaaaa. Adică nu e chiar curvă, adică curvele i-au bani pentru, pentru știi tu ce, dar ea nu. Ea o face pentru un act de caritate. Îi zic eu, prinzînd la sigur un pic de culoare în obraji.
- Ești imposibilă. Emma, termină să te mai comporți un copil, și ascultă-mă! Îmi zice el acum pe un ton mai ridicat, enervîndu-mă acum la culme.
- Poate că sunt un copil? Poate că nu sunt ca blondele alea? Poate de asta mă port așa? Știi? Nu te mai chinui cu explicațiile, formezi cu ea o pereche minunată. La sigur ea o să-ți satisfacă toate dorințele. I-o întorc eu, acum el enervînduse. Însă nu mă liniștesc. Iau sucul meu de pe masă, și il arunc în față, adăugînd - Felicitări! Vă meritați unul pe altul! După care îmi i-au geanta, mă întorc pe călcîie, și fug de aici, sub privirea întregei sale, care nu prea mă interesează.
- Emma? Stai! Îl aud pe Alex cînd deja eram afară, și încetenesc pașii. Acum trăgîndu-mi răsuflarea și ștergîndu-mi lacrimile cu dosul palmei.
- Emm? Nu plînge. Te rog. Îmi zice el. Iar eu mă întorc și îl privesc în ochi, după care îl strîng tare în brațe, el făcînd la fel, doar că își mai plimbă ușor degetele pe spatele meu, gest care mă face să mă simt mai bine, însă nu cu mult.
- Hai să te duc acasă. Îmi zice el încet, iar eu doar dau din cap afirmativ.
De ce mi-a făcut asta? De ce mă minte iar? Abia ne-am împăcat, abia totul era bine, și acum. Îl vreau înapoi, și tot odată vreau să îl omor. Îl iubesc și îl urăsc în același timp. De ce? Oare chiar îi place blonda? Oare chiar tot acest timp am fost doar o jucărie pentru distracție? De ce Jeison Adisson îmi faci asta? De ce? Mă întreb eu, strîngîndu-mi genunchii la piept, și lăsînd lacrimile să curgă în continuare, pe perna mea, ce deja e udă.
Sincer? Nuștiu de ce. Dar un lucru îl știu, nu îi voi mai piermite nicidată să își bată joc de mine. Să mă rănească. Nu îl voi ierta niciodată.
Chiar îl pierd din nou?

*******
Dragii mei, îmi pare rău că din nou vam făcut să așteptați atîta, dar chiar nu am timp din cauza școlii. :D ....deci aici aveți capitolul 14, și promit că în curînd o să vină și al 15.....vreau să vă rog să-mi lăsați o părere....ms...pup :*