-Pe Dracu-

Capitolul 56:- "A dracului de cunoscut"

Trecuse mult timp de când Jaisson nu mai ieșise din propria casă, ce să mai, chiar din propria cameră.
  Însă astăzi își găsise în el forța necesară pentru a ieși din propriul bârlog și asta doar pentru a continua cautările Emmei.
    Cu o seară în urmă, poliția refuzase să o mai caute, prerinzând că aceasta ar fi moartă , însă el nu se putea resemna cu acest gând și a hotărât să o caute de unul singur, chiar dacă habar nu avea cu ce ar putea începe.
Hotărâse să angajeze un detectiv particular care l-ar fi ajutat să o caute și să o găsească.
   Din această cauză, chiar acum stătea în fața celui mai renumit cabinet de inspecție detectivă din oraş. Tatăl său apelase la ajutorul acestora  când cineva încercase să strecoare acte importante din firmă cu ceva ani în urmă, şi făcuse chiar o treabă bună.

      - Bună ziua. Mi-aş dori să vorbesc cu detectivul Luis. Se adresase Jaisson secretarei de la recepţie şi cred că pentru prima oară nu mai acorda nicio atenţie felului de existenţă fatală al femeiei ce îl dezbrăca din priviri pe cel care cu greu îşi abţinea nervii ca să nu erupă.

     Cele mai negre gânduri îi măcinau neîncetat raţiunea. Era îngrozit de ceea ce ar fi putut descoperi. Spera să nu fie prea târziu, să o găsească pe cea pe care abia acum realiza cât de tare o iubeşte. Era pierdut în gânduri, în speranţe şi în coşmaruri ce încetul cu încetul îl distrugeau. Abia acum îşi dăduse seama cât de tare îi e frică să o piardă. Nu îşi putea imagina dimineţile fără zâmbetul ei radiant, sau nopţile fără de inoncenţa ei fatală pentru orişice bărbat, nu îşi putea imagina nici măcar zilele fără de puştuaica activată mereu ca să îi sucească minţile cu nebuniile ei.

- Domnule Adisson? Este o onoare să vă avem aici. Domnul Luis Rodriguez vă aşteaptă în biroul dumnealui. Pe aici vă rog.

 O onoare? Posibil dacă nu exista motivul pentru care e aici, Jaisson ar fi putut să zică acelaşi lucru, însă nu şi acum.

Astfel tot ce îi rămânea să facă era să urmeze femeia până în biroul celui de care avea o nevoie urgentă.

- Domnule Adisson! Luaţi un loc. Ce s-a întâmplat?

- Bună ziua domnule Rodriguez. Am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Ştiu că aveţi mult de muncă, însă e o urgenţă.

- Da, desigur. Ce s-a întâmplat? O nouă problemă la firmă?

- De data asta e mult mai serios. Iubita mea a dispărut. Poliţia zice că e moartă, dar nu cred asta. nu pot să cred aşa ceva.

   Timp de vreo două ore Jaisson a stat pentru a explica toate amănuntele detectivului care a acceptat rugămintea disperată a acestuia.

 Când să plece, în birou a intrat un bărbat zâmbăreț, pe care la început acesta nu la cunoscut şi să fi dorit nu ar fi în stare. Întreaga raţiune a bărbatului era prea ocupată ca să îl roage pe cel de sus să o apere, să o protejeze, să aibă grijă de cea pe care o iubeşte.

- Lucas, fă cunoştinţă, acesta este...

- Ne cunoaştem!  Îmi pare bine să te reîntâlnesc Jaisson. Nu ne-am văzut de mult. Zise bărbatul tot într-un zâmbet, însă Jaisson cu greu îşi concentra atenţia asupra lui, nu tocmai să îl şi mai recunoască.

- Ne cunoştem? Întrebase plictisit Jaisson, fiind mai mult de cât convins că nu cunoaşte persoana dată.

-Da! Sunt Jack, suntem la aceeaşi universitate!

- Îmi pare rău, cred că mă confuzi. nu te cunosc. La revedere domnule Rodriguez, sunaţi-mă de îndată ce aflaţi ceva.     

  Şi cu astea fiind spuse, Jaisson a ieşit din biroul detectivului, urcând în maşina sa şi gonind ca nebunul pe străzile oraşului gândindu-se la ea.