-Pe Dracu-

Capitolul 30-: " Trădător"

Într-un final am reușit să-mi conving îngerașul să rămînă la mine. Asta desigur că după multe rugi și desigur nelipsitele amenințări.
Nu am de gînd să o las singură. Da, bine. Nu o să fie singură da oricum, am nevoie de ea lîngă mine, fiindcă altfel aș înnebuni.
A acceptat doar atunci cînd i-am zis că voi atrage atenția și celorlalți la fundul ei sexy care a rămas fără de lengerie în urma nopții fierbinți.
Dar desigur că mai întîi am trecut pe la ea, de unde și-a luat niște haine mai comode și lengeria. Gînd care îmi aduce niște amintiri de noapte trecută și un rînjet de zile mari pe față.
Cu toate că a rămas la mine, tot nu sunt mulțumit. Nu a mîncat aproape nimic din ce a fost în farfurie și pe lîngă asta, mă și evită, aproape nu a vorbit cu mine. Și nici măcar nu a zîmbit la filmul comic pe care l-am privit în timp ce se preparau bucatele deosebite făcute de Ioana.
Febra nu scade și deși am băgat în ea o gramada de pastile, ea tot nu e mai bine.
Văd asta. O simt. Deși ea nu zice.

- Emma! Mănîncă ceva. Îi zic eu în timp ce o privesc cum își plimbă agale furculița prin farfurie.
- Nu vreau. Îmi zice ea, după care mă privește pe sub gene.
- Ești supărată pe mine? O întreb eu, iar ea dă negativ din cap.
- Atunci? Continui să insist.
- Mie rău. Îmi zice ea, și totul din jurul meu se prăvală.
Ea chiar se simte rău dacă mi-o zice, altfel era să tacă și să zică că totul e bine.
Am bănuit că nu se simte mai bine ca în mașină, însă am crezut-o cînd îmi zicea că e bine.

Mă ridic de pe scaun, și mă îndrept spre ea.
- Arzi toată. Chem imediat un medic. Zic eu și dau să mă îndepărtez de ea pentru a-mi lua telefonul, însă sunt oprit de mîna ei mică, însoțită de un ușor tremur.
- Te rog. Nu vreau nici un doctor. O să fiu bine am nevoie doar de un pic de somn.
Îmi zice ea, și în mod evident nu aș asculta-o. Știu că nu e bine, dar privirea ei mă înmoaie și cedez într-un final.
O i-au în brațe stil mireasă și încep să ridic scările. În timp ce capul ei se lasă pe umărul meu, și pentru prima dată ea nu comentează nimic.

LA DRACU! Asta chiar mă sperie.
O pun cu grijă în pat după care i-au un tricou de-al meu și încep să o dezbrac.
- Pot și singură. Îmi zice ea, abia vorbind.
- Nu prea cred. Nu poți vorbi normal, puține șanse că te poți îmbrăca.
Îi zic eu. Și ea tace. La naiba, aș prefera să strige și să mă bată dar nu să tacă.
Acum e atît de mică, de neajutorată și în același timp al naibii de frumoasă.
După ce dezbrac cu grijă maioul alb și mulat de pe corpul ei voluptos, împreună cu colanții ei ai naibii de provocători, îi trag peste cap unul din tricourile mele.
Iar de îndată ce finisez, ea își prăvală capul pe pernă.
Afundîndu-se într-un somn adînc, însă nu prea liniștit.

E trecut cu mult de mijlocul nopții iar Emma tot se foiește în uriașul pat care pare să i-a foc de la căldura pe care o emană ea.
Picături de apă i s-au format pe frunte și întreg corpul îi tremură puternic.
Hainele îi sunt uzi și ea se întoarce pe toate părțile.
Nu am închis un ochi toată noptea și doar m-am mulțumit ca să o privesc.

Buza ei de jos tremura încet iar fața i se încrunta în timp ce respira sacadat. Se pare că are un coșmar.
Mă apropii de ea și vreau să o i-au în brațe însă cuvintele ei mă îndepărtează de îndată, însă cînd le înțeleg sensul mă apropii mai mult de ea și o strîng strîns în brațe.
- Nu mă lăsa Jeisson.
Acestea au fost cuvintele ei care mi-au răscolit sufletul.
Nu aș lăsa-o pentru nimic în lume.
Am ajuns să țin la ea, mai mult decît aș fi crezut că pot ține la cineva vreodată.
O simt cum tresare brusc și se ridică în fund.
- Iubito, sunt aici. Nu plec și nu te las. Îi zic eu și o strîng tare la piept.
- Promiți? Mă întreabă cu frică.
- Promit. Îi zic eu, fiind convins pe cuvintele mele.
- Ce ai visat? O întreb atunci cînd pare să se mai fi liniștit.
- Că m-ai lăsat. Îmi zice ea iar o lacrimă i se prelinge le obraz.
- Shhh...nu te las. Aș muri fără de tine. Îi zic eu după care depun un scurt sărut pe fruntea ei ce e mai fierbinte ca cărbunele.
- Lasă-mă să chem un medic. Te rog. Îi zic eu îngrijorat.
Și sunt. E fierbinte și tușește.
- Nuu. Țipă ea la mine, iar eu oftez.
Îmi pare rău. Dar acum chiar nu am să o ascult.
Mă ridic din pat și mă îndrept spre ușă.
- Unde pleci?
- Să aduc niște apă ca să mai bei o pastilă. Îi zic eu și dispar în grabă pe ușă.
Cînd ajung la parter pun mîna repede pe telefon și îl apelez pe Jack.
Ca să explic. Jack a fost colegul meu de liceu. Și deși provine dintr-o familie bogată, el a hotărît să muncească. Așa că e medic. Și chiar unul foarte bun, indiferent de cei 25 de ani ai lui.
Da e mai mare cu doi ani. Am zis că e un fost coleg de liceu nu de clasă.