-Pe Dracu-

Capitolul 24:-"Nevoie de un sfat"

Povestește Emma:-

Pe dracu cu tine Adisson! Îmi zic eu în gînd, în timp ce îmi fac un duș rece și îmi privesc frumoasele semne pe care mi le-a lăsat pe piele.
"Ce vină are el?" Halal, acum trebuia să îmi mai țină companie, conștiința?
Știu. Știu că nu are nici o vină, nici măcar nu am insinuat asta. Dar, sunt așa o proastă.
Îl înțeleg. E bărbat, are nevoile lui. Pentru că nu mai e un puști de 17 ani. Dar e bărbat în tot sensul cuvîntului. Are 23 de ani. Și normal că vrea multe. Ce să fac? Nu mă simt pregătită, dar în același timp...uhh...aseară eram gata să îl implor să mi-o tragă...dacă nu era el stăpîn pe situație...și îi mulțumesc pentru asta.
Îl iubesc. Știu asta. O simt. Dar...îmi e frică. Dacă nu o să fiu suficient de bună?
- Emma! Ești bine? O voce melodioasă îmi distruge gîndurile .
- Da. Ies imediat. Îi stig. După care opresc apa rece de la duș. La naiba îmi e frig. De ce nu mă miră acest fapt? Doar nu am pornit apa caldă.
Îmi șterg bine picăturile de pe corpul meu ud. Și îmi i-au tricoul lui peste mine. Acel miros specific eroului, invadîndu-mi respirația. Îmi usuc părul și îl pieptăn, lăsîndu-l liber pentru că nu e uscat perfect. Și ies din baie.
Cînd intru, ochii îmi cad pe frumosul meu, care stătea relaxat pe pat. E atît de frumos!
Îmi face semn cu mîna să mă așez lîngă el, și eu fac întocmai.
- Ești bine? Mă întreabă el, atunci cînd mă ghemuiesc la pieptul său.
- Da. Îi răspund sec.
Nu pare a fi convins că sunt ok. Dar îi mulțumesc că nu deschide subiectul.
Tot ce face e să mă strîngă mai strîns la pieptul său care mirosea mai puternic a mentolat, cred că și el a fost la duș cît timp am fost eu.
Trage pătura peste noi, și își încolăcește mîinele pe talia mea.
- Noapte bună! Îmi șoptește, punînd un scurt sărut pe părul meu.
- Noapte bună. Îi răspund eu la fel în șoaptă, stăpînindu-mi cu greu lacrimile.

Probabil vă întrebați de ce plîng? Asta nici eu nuștiu sigur. Dar simt că îmi e frică. Îmi e frică să nu îl pierd. M-am îndrăgostit ca o proastă și am ajuns dependent de el.
Somnul mă acapărează. Și mă arunc în frumoasa lume a viselor.

Povestește Jeisson:-
Stă deja de o oră la baie. A zis că iese imediat. Ok. Aștept. Oare e bine așa cum a zis? " Tu cum crezi, Mai nu i-ai traso și crezi că îi e bine?" Taci conștiință proastă. Dar oare are dreptate? Oare? Și normal că are!
Pe dracu sunt un prost. Am speriato. Idiotule. Mă înjur eu singur pe mine, în timp ce ușa de la baie se deschide și pe ea intră bruneta mea.
Îi fac semn și se așează lîngă mine, ghemuinduse la pieptul meu.
La dracu! E rece ca gheața!
O întreb dacă e bine. Și ea zice că da.
Bine pe dracu. Simt că nu e bine. Dar prefer să tac. O să vorbim mîine. Sunt sigur că are nevoie de timp pentru a ruguma tot ce s-a întîmplat.

Povestește Emma:-

Un sunet enervant mă trezește din vise și realizez că e soneria de la telefonul meu. La naiba. Am școală.
Vreau să mă ridic ca să o opresc. Însă îmi e imposibil. Un braț puternic mă strînge de talie.
- Jeisson. Murmur eu încet, cu speranța de al trezi.
- Jeisson! Țip eu însă nimic.
La naiba. Trebuie să fac ceva.
Îmi apropii fața de el, și îi plasez un scurt sărut pe buzele lui dulci, deîndată îmi răspunde la sărut și preia el controlul. Ca din tot timpul.
- Te-ai prefăcut că dormi? Îl întreb eu cînd rupem sărutul, iar el rînjește.
- Da. Îmi zice scurt și mă mai sărută odată, acum scurt. - Doal nu te supăla. Te-ai supălat? Mă întreabă el, din nou cu acea voce de copil, iar eu pufnesc în rîs.
- Nu. Îi zic scurt, iar el îmi zîmbește.
- Trebuie să plec la ore. Îi zic iar el oftează.
- Bine. Hai că te duc eu. Trebuie și eu să ajung la cursuri. După care voi fi prins într-o ședință importantă. O să ne vedem mai tîrziu. Nu o să te pot lua după ore. Îmi zice el trist.
- Nu e o problemă. O să ne vedem diseară. Îi zic și el plasează un sărut pe nasul meu.
Momentul de aseară, parcă trece. Dar tensiunea dintre noi încă se simte. Trebuie să vorbesc cu el. Dar cum să i-o zic? Și nici nuștiu dacă e bine în general să i-o spun.

Mă îmbrac repede cu niște haine pe care le-am găsit la vara lui. Care aș zice eu că sunt superbe. Și iesim împreună din casă, începînd să coborîm scările.
Jeisson e îmbrăcat în o pereche de blugi albaștri și cu un maiou alb, iar deasupra are sacoul suriu care îi dă un aer de dominător.
Eu mi-am luat o pereche de blugi rupți, un maiou alb și un sacou negru, în picioare avînd încălțămintea mea înaltă. Părul e desprins pe spate. Iar machiajul e simplu, creion, rimel și luci de buze.
Ajungem jos și îi vedem gașca lui Dylan cu el în frunte, cum coboară din ascensor.
Dylan, rînjește la noi și-mi dă din ochi. Iar Jeisson, scoate fum pe nări.
Ajungem în scurt timp la poarta școlii, iar mașina lui parchează cu grijă. A fost un drum liniștit în care nu prea am vorbit. Clar. S-a supărat. Dar nu eu i-am dat din ochi!
- Mersi. Zic eu scurt. Și vreau să cobor. Însă sunt oprită de mîna sa.
- Nu ai uitat nimic? Mă întreabă el, făcînd semn spre buzele lui.
- Nu erai supărat? Îl întreb eu, iar el dă în semn negativ din cap.
- Nu pe tine. Pe el. Așa că treci aici. Îmi zice, după care mă apropii de el. Îi dau un sărut scurt, care printr-o minune este condus de mine. Limbile noastre dansează lent, și sunt mirată.
- Ce ai? Îl întreb eu, rupînd sărutul.
- Nimic. De ce? Îmi zice el serios.
- Jeisson, m-ai lăsat să conduc sărutul, asta nu e în firea ta.
- Ai dreptate. Îmi zice după care rînjește.
- Am vrut să văd dacă îți pasă de mine. Continuie el, lăsîndu-mă pe mine în eroare.
- Adică? Îl întreb eu. - Cum mama dracui poți afla dacă cuiva îi pasă de tine, doar lăsînd să conducă un sărut?
- Simplu. Dacă nu țineai la mine, nu întrebai după asta, nu rupeai sărutul, era să te comporți ca o curvă ordinală, rînjind pentru succesul tău. Însă tu nu ai făcut așa. Îmi zice el relaxat, lăsîndu-mă cu gura deschisă.
- Nu zici nimic? Mă întreabă el, iar eu încă tac. - Emma?! Mă strigă el din nou.
- Nu vreau să te pierd. Îi zic eu brusc. Iar el se încruntă.
- Nu o să mă pierzi. De unde ai luat asta?
- Putem să vorbim diseară cînd ne vedem? Îl întreb eu, iar el se încruntă mai tare.
- De ce nu acum? Întreabă el, vizibil nervos.
- Te rog. Lasămă pînă diseară. Îl rog eu, iar el dă afirmativ din cap.
- Doar promite-mi că ești bine. Asta e unica mea condiție, de-a te lăsa pînă diseară.
- Sunt bine. Nu te mint. Îi zic eu, după care îi aplic un scurt sărut pe buze, surprizînd-ul, după care ies ca arsă din mașină. Și fug spre dulapul meu pentru a-mi lua toate cele necesare pentru oră. Am matematica. Ufff...

Intru la oră. Și mă așez în locul meu, din ultima bancă, cu Mia lîngă mine.
Nu sunt deloc atentă la ce zice profa, și dacă m-ar întreba acum ceva, la sigur aș primi un patru de toată frumusețea.
Îl văd pe Dylan cum îmi aruncă niște priviri. Însă le ignor.
- Emma. Ești bine? Mă întreabă Mia, zgîlțîindu-mă.
- Heii...ce ai? Da sunt bine? Ce te apucă? O întreb eu nedumerită.
- Ce mă apucă, a sunat la pauză, doar noi patru am rămas în sala de clasă, te strigăm de 3 minute și tu nicio reacție. Ce ai?
- Mmm...scuze. M-au luat gîndurile. Îi zic eu scurt, zîmbind fals, atunci cînd îl vă și pe Mark cu David.
- Cunosc eu zîmbetul ăsta fals. Îmi zice Mark, iar eu îmi dau ochii peste cap.
- Nu vreai să ne povestești? Întreabă David.
La naiba. Un sfat de la ei ar fi tocmai potrivit. Știu că au experiență. Dar pe dracu. Nu-i pot întreba.
- Emma. Ai încredere în noi. Îmi zice și Mia.
- Băieți nu vă supărați dacă îi zic doar Miei, e ceva între fete? Îi întreb eu cu speranță.
- Nuuu...nu zi că ăla te-a futut și acum ești însărcinată!? Țipă David pe un ton serios.
- Îl omor. Unde e? Țipă și Mark furios.
Nu cred. Ăștia au înnebunit?
- Ceee? Sunteți nebuni! Duceți-vă dracu! Le țip eu si ies din clasă.
Cum au putut crede așa ceva?
- Emma! Stai! Te rugăm! Îi aud cum mă strigă și îmi întorc capul spre ei.
- Scuze. Suntem niște proști. Iartă-ne. Nu am vrut. Dar nuștiu, asta ne-a venit prima în cap. Zice Mark, iar eu îi privesc serioasă.
- Halal prieteni am! Le zic eu după care rîd.
În fine. A fost o nedumerire. Nu am de ce să fiu supărată nu?
- Și nu suntem împotrivă dacă o să îi zici doar Miei ce ai. Nu-i așa Mark? Zice David. Iar Mark doar dă din cap, oftînd.
- Deci hai să-mi zici. Sare Mia cu vorba.
- Nu acum. Avem ore. Ne vedem după ore. În fața școlii.
- Ok. Dar măcar zi-mi despre ce vrei să vorbim. Mă întreabă ea, știu că își face griji, dar nu pot să îi zic de față cu ei, despre ce vreau să vorbesc cu ea.
- Mmm...am nevoie de un sfat. Zic repede si scurt.
- Mhm...okeiiii.
Și cu astea fiind zise. Mă întorc și plec spre dulap.
Toată ziua am suportat comentariile enervante ale colegilor. Straniu. Înainte nu mă enerva dacă cineva îmi făcea complemente, dar acum îmi vise să dau în ei.
Și tot e din cauza șatenului? Din cauza eroului meu care mi-a intrat sub piele.

********
Iată într-un sfîrșit a venit și acest capitol. În poză îl aveți pe Paul Wesley în rolul lui Dylan.
Vă rog din suflet să îmi ziceți părerea voastră referitor la capitol, carte. Sau poate aveți ceva idei. Vă rog. Pup. :*