-Pe Dracu-

Capitolul 64:- " Ca o adevărată amazoană"

Realitatea mă lovește de îndată ce-mi deschid ochii și realizez ce am făcut noaptea trecută. Sunt stânjenită de acțiunile mele din noaptea precedentă și mă strecor încet de lângă bărbatul care doarme dus în stânga mea.
Totul e frumos, prea frumos iar asta e exact ceea la ce nu m-am așteptat să se întâmple. Credeam că îmi voi petrece toată viața victimizându-mă ținând cont de tot ceea ce mi se întâmplase.

Sunt prea leneșă pentru a mă îmbrăca așa că trag peste cap tricoul lui Jaisson aruncat în grabă noaptea trecută prin cameră și ies tiptil pe ușa dormitorului decisă să pregătesc micul dejun.

Oare violența este soluția tuturor problemelor noastre? Acestea se vor rezolva sau se vor adânci și mai profund trăgând după ele din ce în ce mai multe crăpături iscate din lipsa încrederii, lipsa înțelegerii, lipsa discuțiilor și clarificărilor atât de necesare a fi desfășurate pe o notă calmă chiar în mijlocul celei mai atroce furtuni ale vieții. Poate asta e de fapt încercarea "cea mare" a vieții? Sau poate că vor mai fi?
Cine știe? Cert e că violența nu rezolvă nimic, nici chiar cea verbală și nu mă refer acum la violența marcată de înjurături și vorbe urâte care dau dovadă de nimic altceva decât de lipsa educației, ci mă refer la violența în care vorbele sunt arme albe și taie exact acolo unde doare mai tare și mai mult. Mă refer la acele vorbe pe care cel mai probabil mai apoi le regretăm și totuși le spunem și le susținem în continuare pentru a nu ne calca "demnitatea" în picioare. Dar unde ne duce demnitatea atunci când chiar și propria singurătate își șterge picioarele de ea?

   Continui să cobor abătută scările când în fața mea apare o păpușă Barbie sclifosită și cu o fățucă de "mi-ai mâncat dejunul".

  Ochii mi se fac mari de uimire și amuțesc în fața blondei superficiale care mai are un pic și face o criză de descreierată ce e. Gura fiindui până în pământ, amuțind în fața uimirii, cred eu de-a mă vedea.
   Dar "curva de gheață" ( căci doamnă, nu mă lasă orgoliul să o numesc)  își revine rapid din tranșă și mă taie din priviri fară a scoate totuși nici un cuvânt.

- Emma! Iubito unde ai plecat!?

Se face auzită vocea lui Jaisson care în doar câteva secunde apare speruat și abătut în fața noastră la pieptul gol. Răsuflarea eliberată cu putere făcându-i musculatura să se miște provocător la vederea imaginii mele.

- Am crezut că ai plecat din nou. Spune acesta mergând apăsat spre mine însă vocea dreasă și ascuțită îl împiedică să ajungă la mine

- Jaisson, iubitule! Exclamă Linda aruncându-se precum o liană peste ceea ce-mi aparține.

- Ce cauți aici Linda? Întrebă iubitul meu pe un ton dur care însă nu părea a o deranja câtuși de puțin pe ipocrita care vrea să pună mâna pe ce-mi aparține.

  Tensiunea acumulată în ultimul timp, gândurile care mă macină mereu din cauza sentimentului de inferioritate pe care îl simt față de fosta eu precum și neînțelegerile din ultima vreme, cearta cu tata, mustrările de conștiință ce au apărut după această noapte m-au făcut să nu mai rezist tentației pe care am simțit-o încă din prima zi în care am cunoscut-o și am explodat.
Asemeni unui fitil care a ars ani lumină cu para sa slabă și care brusc a fost stropit cu tone de benzină, motorină și alte substanțe de genul care acum nu-mi vin în minte din cauza nervilor întinși la maxim.

- F**** curva dracului de siliconată și botoxată ce ești!

  Țip eu la ea, făcând abstracție de vocabularul demn pentru o doamnă, înfingându-mi mâinile în extensiile sale pe care deja le simt lejere în palmele mele încolăcite sălbatic în coama sa prinsă până nu de mult perfect la spate într-o coadă de cal.

Pentru prima dată după multă vreme îmi permit luxul de a fi eu fără de a mă abține, a mă supune și a corespunde normelor impuse de societate și de statusul dobândit o dată ce am început o relație cu un anumit Adisson.

   Un alt tip de extaz pune stăpânire pe mine și mă subjugă în fața drăcușorului de pe umărul stâng care mă susține și mă îndeamnă aprig și cu precusință să o fac lată.

  Cine sunt eu să nu mă supun?

O trântesc pe jos și îi aplic palme înjurând-o de mama focului și vărsându-mi frustrările dobândite în timp asupra ei, făcând totală abstracție de mâinele puternice care încearcă să mă ridice de pe trupul care doar stă în defensivă cu mâinile ridicate peste față pentru protecție. Ceea ce nu o prea ajută, eu atacând-o pe oriunde am ocazia ca o adevărată amazoană.

Dintr-un univers îndepărtat aud vocea lui Jaisson care încearcă să mă readucă la realitate însă îngerașul de le umărul meu drept pare a fi plecat într-o vacanță binemeritată, locul fiindui ocupat de concurență, de drăcușorul de pe umărul stâng.

  Continui să aplic palme oriunde apuc păpușii siliconate de sub mine care a renunțat de mult să mă mai atace, însă palmele mari ale ursului reușesc să mă ridice de pe gonfabila umblătoare care abia de respiră. Vocabularul meu colorat fiind oprit brusc dar sigur doar în momentul în care, în agitația mea de-a scăpa din brațele care mă țineau precum o menghină fiind pregătită pentru o nouă păruială, am întors capul și am dat de privirile înspăimântate ale soților Adisson.

  În acel moment, zidul curajului meu s-a distrus, îngerașul stâng a revenind din concediu iar jena care m-a lovit brusc din plin ma făcut să mă ascund paradoxal de cuminte, precum o lașă în spatele celui ce cu greu a încercat să mă readucă la normal.

- Am căzut într-un moment prost? Întrebă mama soacră, inima făcândumi-se cât un purice și ajungând direct în călcâi.

   Atenția îmi e distrasă de Linda care se ridică cu greu de jos, ajutată fiind într-un final de tatăl lui Jaisson care o plasează doamnei Adisson, cea din urmă ajutând-o să ajungă până la baia de la parter pentru a o ajuta să se curețe de sângele care se prelinge în dungi fine din arcada care pare spartă și din buza inferioară.
     Privesc speriată în jur și capitulez în fața privirilor lungi aruncate de soții Adisson dar mai ales în fața lui Jaisson care mă arde nu în acel sens erotic, din priviri și mă ucide în același timp, făcându-mă să mă fac mică ìn cămașa lui mare care îmi acoperă corpul prospăt revenind la realitate. Dezgustul îmbinândui-se cu ura și dezamăgirea.

   Totul se petrece în fața ochilor și a figurei mele împietrite care o dată ce realizează cam cum stă situația, o zbughește pe scări în sus într-un act de lașitate supremă, de rușine superioară și de dezamăgire în propria persoană.

  Nu sunt bună de nimic, iar astăzi am reușit cu brio, să-i conving și pe părinții iubitului meu că sunt un om de nimic.

Sau ar trebui să spun fostul meu iubit?

                                  ********
Nu am postat de mult timp și astăzi că am făcut-o nu am ezitat în a avea greșeli gramaticale, idei nefinisate și cuvinte forțate.
Totuși, îndrăznesc să sper că v-a plăcut.
Vă mulțumesc, celor care ați rămas alături de mine, pentru răbdare și încredere.