-Pe Dracu-

Capitolul 41:- "Ai încredere în mine?"

Povestește Emma:-

- Nu cred că aș fi în stare să te urăsc. De ce te macină trecutul? Ce a fost în trecut? Care este misterul din trecut?
Mă întreabă Jeisson iar eu înțepenesc.
Tocmai vorbeam cu Alexia despre cele ce s-au întîmplat și despre faptul că îmi este teamă să îi zic lui Jeisson de ce s-a întîmplat.
Și acum. Acum sunt pusă față în față cu faptul.
Cum să îi zic? Nu mă mîndresc deloc cu ceea ce am făcut, dar oare el va înțelege asta?
- Emma?! Îmi zice Jeisson din nou, în timp ce își drege vocea.
- Alexia? Ne lași te rog? Îi zic eu prietenei mele, iar ea aprobă din cap, în timp ce mima pe buze un succes.

După ce ea pleacă, Jeisson mă ațintește cu o privire predispusă să-mi răscolească sufletul, să-mi exploreze mintea, să-mi studieze corpul doar pentru a afla adevărul.
- Deci? Se face din nou auzită vocea lui, iar eu încă mă pierd în privirea lui glacială, care totuși emană o căldură specială.
Perfect! Acum nici nu pot înțelege dacă e calm sau furios.
- Păi...eu...îmm...
Încep eu să mormăi ceva, însă eșuez lamentabil. Cuvintele nu mă ascultă și chiar habar nu am cum să îmi formulez gîndul ca să nu îl sperii.
Îl văd cum se apropie și se așează jos, lîngă marginea patului pe partea unde stau eu, luîmdu-mi mîinele mele în ale sale, și sărutîndu-le lent.
Aww...un gest micuț, lipsit de importanță. Dar care m-a curentat la sigur.
- Emma. E ok dacă nu vrei să-mi spui. Îmi zice el încurăjător, însă totuși dezamăgirea se simte în vocea lui.
- Vreau! Doar lasă-mă să-mi pun gîndurile în ordine. Te rog! Zic eu repede, convinsă pe alegerea făcută, iar un zîmbet scurt se ivește pe fața sa.
La sigur e mulțumit. Deși știu că nu mă obligă să-i povestesc.
Inima mea știe că trebuie să o facă. Nu este în puterea mea, de a alege în locul lui. Dacă nu va mai dori să fie cu mine, atunci asta va fi alegerea sa. Chiar dacă o să mă distrugă moral.
- Cu vreo 2 ani în urmă, eram la generală. Și aveam diferite teste, examene, concursuri în care eram implicată. Mereu am fost o fire energică și mă apucam de toate și mă implicam în toate, însă nu pur și simplu pentru că îmi bătea mie. Tîrfulița care te călărea în club, mereu a fost o rivală pentru mine. Și mă duceam în concursuri, munceam, învățam, doar pentru ai șterge nasul. Însă la un moment dat, mi-am dat seama că nu mai pot. Eram mult prea obosită. Desigur nu făceam doar teme. Și spre disperarea părinților nu eram nici o tocilară, distracția era mereu pe primul loc pentru mine. Învățam bine, destul de bine pentru un copil de vîrsta mea. Și indiferent de conflictele nelipsite de la școală, pe care le aveam în fiecare zi, eram și fata care aducea nu doar probleme dar și merite.
Era într-o toamnă timpurie, aproape de iarnă. Cînd, cînd...

Și iată așa discursul meu pe care l-am început atît de bine, s-a pierdut într-un val de lacrimi ce-mi inundă obrajii.
- Poți să-mi zici cînd vei fi pregătită. Nu te oblig. Pot aștepta iubito.
Îmi zice Jeisson încurajator iar eu din nou, simt că e sincer. Vreau și eu să fiu sinceră. Să nu-l mai mint, sau mai bine zis, să nu-i mai ascund nimic.
- Vreau să îți spun. Și vreau acum. Mai apoi probabil nu voi mai prinde la curaj. Insist eu, însă replica sa sarcastică mă face să-mi rostogolesc ochii.
- Mda, desigur, am uitat. Mă scuzați. Acum sunteți cea mai curajoasă de pe pămînt. Așa de curajoasă că nici măcar nu plîngi.
Ahh...îl odor. Chiar dacă mă enervează, replicile sale sarcastice mă fac să uit de probleme.
Însă cred că deja e timpul să revin cu picioarele pe pămînt.
- Era un început de iarnă cînd am fost anunțată de un concurs. Concursul a fost anunțat din toamnă. Însă Ariana a avut grijă ca eu să nu aflu. Am aflat de el cu 7 zile înainte de prima probă. Trebuia să citesc pînă atunci 5 cărți de vreo 500-600 de pagini. Nu puteam să refuz. A refuza să joci, echivalează cu a pierde. Cînd pierzi măcar lupți, dar așa era să fug ca o lașă de ea. Era să pied chiar înainte de a începe jocul.
Citeam zi și noapte. Aveam nevoie de somn. Eram ca un zombi. O dată am adormit în timpul unei ore, după asta am primit detenție fiindcă nu respectam profesoara. La detenție am făcut cunoștință cu un băiat din a 12, era într-un an cu Alexia. M-a văzut că arătam ca dracu în piele și oase și mi-a dat niște pastile.
L-am crezut. A zis că sunt niște vitamine, ce întărește organismul. Nici prin cap nu putea să-mi treacă că de fapt erau, erau...
- Ce erau? Mă întreabă Jeisson, însă văd că așteaptă doar aprobarea din partea mea. El deja știa răspunsul.
- Droguri. Am zis eu încet, în timp ce lacrimile refuzau să se mai oprească.
- Mai apoi, am aflat că și Alexia lua "vitamine", însă tot nu a făcut-o intenționat. Avea și ea bacaloreatul și avea de învățat. Plus că vroia la medicină. Și avea de învățat în adevăratul sens al cuvîntului.
- Ce s-a întîmplat mai departe? Mă întreabă el cu o voce stinsă, însă știu că doar se ascunde după ea, fiindcă în interiorul său, inima strigă ca o fiară sălbatică imposibil de dresat.
- Mai departe concursul era din ce în ce mai aproape. Nu aveam timp. L-am căutat singură pe acel băiat. Și am mai cerut droguri. Așa am putut să învăț noaptea și să trec prima etapă cu brio.
Etapa a 2 era și ultima. Și avea loc la 2 săptămîni după prima.
În acest timp, nu mai aveam atîta de învățat. Însă totuși nu puteam renunța la droguri. Mi-au intrat pe sub piele, îmi dăteau o senzație unică și mă simțeam bine, și liniștită cu ele. Însă am început să nu le mai beau. Realizam că-mi făceam singură rău și pur și simplu nu le mai luam.
Nu am crezut că erau atît de puternice. Timp de 3 săptămîni mi-au cauzat o dependență, din cauza insuficienței de somn și a alimentelor. Sau mai bine zis lipsa lor. 3 săptămîmi nu am mîncat nimic și nu am dormit deloc. Plus faptul că brusc am renunțat la pastile.
Eram în ziua cu concursul. Am urcat pe scenă. Am răspuns corect la toate întrebările. Și am cîștigat, cu toate că nu mai înțelegeam nimic. Totul se învîrtea în jurul meu. Am învins-o pe Ariana, însă mi-am pierdut demnitatea.
Cînd să cobor de pe scenă, ochii s-au închis, picioarele au refuzat să mă mai asculte.
M-am trezit la spital. Cu perfuzii, aparate. Am fost în comă 3 zile. Medicii nu garantau că o să mă trezesc. Însă...
- Însă încăpăținarea Emmei Prescott a învins și aici. Îmi zise Jeisson în timp ce un ușor zîmbet și-a făcut loc pe fața sa. Iar eu mi-am tras nasul zîmbindu-i la rîndul meu.
- Cam așa ceva.
- Waw. Îmi zice el mirat, însă nu amuzant. Era destul de serios.
- Nu te-ai așteptat nu? Îl întreb eu, în timp ce mă gîmdeam că acum este posibil să vorbesc pentru ultima dată cu el.
- Sincer nu. Vine și răspunsul lui. Iar eu încep să-mi adun gîndurile. Se pare că a venit timpul să punem și stop relației dintre noi.