-Pe Dracu-

Capitolul 37:- "Delicios de păcătos"

- Cum dracului să numesc asta? Prietenii mei și fratele meu de sînge mă trădează! Ai știut nu? Asta e solidaritate masculină sau cum mama naibii să mai numesc trădarea fratelui?
Încep eu să țip, pierzîndu-mi tot calmul. La naiba cu el. Nu pot fi calmă cînd Jeisson stă la mai puțin de 2 metri depărtare de mine.
- Emm, nu are nicio vină fratele tău și nici prietenii tăi, eu am insistat. Hai să vorbim te rog iubito. Îmi zice Jeisson iar eu îl privesc atent mușcîndu-mi involuntar buza de jos.
Mi-a zis iubito, ce bine sună.
Mamă și ce bine arată, iar abdomenul său bine lucrat parcă mă îndeamnă să-l ating, fiind o tentație căreia practic nu-i pot rezista.
- Emma lasă-mă să-ți explic. Hai cu mine. Îmi zice el și mă apucă de mînă trăgîndu-mă după el cînd vede că eu nu răspund, vorbind cu o voce drăgălașă însă în același timp severă, ridicînd un pic tonul.
Nu pot să cred, mereu e stăpîn pe situație! Cum naiba face asta?
Bine nu asta importă acum și gestul lui. A venit tocmai pînă aici, ba mai mult a organizat totul. E atît de, atît de, nici nu am cuvinte.
Însă din nou comandă! Totuși asta nu mă lasă în pace.
- Nu cred că avem ce să vorbim domnule Adisson. Și termină mama naibii să mai comanzi! Țip eu trăgîndu-mi mîna mea mică din mîna lui puternică ce-mi trasmitea fiori în întreg corpul.
- Deci nu mergi? Mă întreabă el cu o privire care nu lăsa nimic de citit. Oare ce gîndește?
Aș putea zice da, însă m-aș lăsa prea repede și aș arăta ca o disperată. Iar dacă voi zice nu, poate să plece. Ce să-i răspund.
- Nu! Zic eu ferm convinsă pe alegere, însă doar vocea pare așa, fiindcă inima mea protestează.
- Bine. Tu ai vruto. Îmi zice el calm, întorcîndu-se cu spatele.
Nuuu...! Chiar pleacă? Nu poate să plece, trebuia să mă convingă! Adisson întoarcete! Zic eu în gînd și o lacrimă se scurge pe chipul meu atunci cînd văd că deja s-a îndepărtat cu doi pași de mine.
Chiar pleacă. Aici se termină totul. Și am pierdut totul din cauza mea și a mintei mele încăpăținate.

Povestește Jeisson:-

Nu vrea să-mi mai deie o șansă. Ce fac? Răspunsul ei negativ a sunat ferm însă sunt sigur că nu asta își dorește. Deși...dacă chiar nu mai vrea să aibă nimic cu mine? Am rănito și am dat în bară de multe ori.
Mă întorc cu spatele la ea și fac doi pași spre ieșire însă deîndată corpul îmi îngheață și nu vrea să meargă înainte. Vrea să se întoarcă.
Păi...dacă asta vrea corpul meu, de ce nu l-aș asculta?
Mă întorc brusc și nici nu realizez cînd mă aflu în fața ei și observ o lacrimă ce i se scurgea pe chip.
Inima începe să-mi rîdă, asta înseamnă că ea nu vroia să plec. Dar și să plîngă, deoarece eu i-am provocat acea lacrimă care nu era de bucurie.
Fără să stau pe gînduri, o smulcesc în brațele mele și îi arunc corpul micuț peste umăr.
- Adisson! Lasă-mă! Țipă ea lovindu-mă cu mîinele și cu picioarele, însă ăsta e puținul pe care îl merit.
- Aha. Asta să o crezi tu. I-o întorc eu și ies afară pe ușă, grăbindu-mă spre cabana lui Dylan, nu de alta dar e cam dezbrăcată și o să răcească.
Ar mereta o pedeapsă bună pentru rochia asta a ei, și încă ce pedeapsă trece acum prin capul meu.

Povestește Emma:-
Inima mi-a săltat de bucurie atunci cînd s-a întors și m-a aruncat pe umărul lui, luîndu-mă cu forța de acolo.
Toți cei din cabană ne priveau amuzanți și nici unul nu avea treabă de a mă salva. Nici nu trebuie.
M-am zbătut tot drumul însă eram al dracului de fericită că nu s-a lăsat și nu a renunțat la mine cu una cu două.

Am intrat într-o cabană minunată și imensă. Însă nu prea am putut analiza parterul fiindcă am fost cărată la etaj.
Unde abia acolo am fost dată jos.
Ce frumos e aici. A făcut asta pentru mine? Mă întreb eu cînd văd o masă aranjată frumos cu tacîmuri, fiind luminată de niște lumînări parfurmate. Iar prin prejurul mesei și pe masă sunt aruncate petale de trandafiri.
Jeisson mă trage de mînă și mă așează pe o canapea albă și pufoasă iar el se așează în dreapta mea. Mă privește atent și îmi analizează fiecare mișcare lucru pe care îl fac și eu. Îmi ea mîinele în mîinele sale și începe să vorbească.
- Emma. Știu sunt un prost însă sunt un prost care te iubește. Știu că am greșit de nenumărate ori. Dar înțelege-mă, nu sunt deprins cu așa ceva. Totul e nou pentru mine. Relația asta e ceva nou și unic. Tocmai din liceu nu m-am mai întîlnit în serios cu vreo fată. Toate relațiile mele de pînă acum se bazau doar pe sex, durînd cel mult 3-4 zile. Însă tu, apariția ta mi-a schimbat întreg universul. Și indiferent de miile de greșeli pe care le-am făcut și pe care o să le mai fac la sigur, vreau să știi că chiar nu sunt eu vinovat cu treaba aia cu Ariana. Ea s-a suit pe mine, dacă mai stăteai o singură secundă, una singură ai fi văzut și tu asta. Știu, sunt impulsiv, nerăbdător, sever sunt cum vreai tu, însă încerc să mă schimb. Și o fac pentru tine. Pînă acum am avut regulile mele, și încă le mai am, însă lupt cu mine pentru a șterge regulile și a îndrepta caracterul. Te rog Emma, crede-mă iubito. Tu, ești raza mea de soare. Ești aerul fără de care nu pot respira. Probabil sună absurd și ireal, însă tu, o puștoaică de 17 ani mi-ai dat întreaga viață peste cap. Și acum întreaga mea existență depinde doar de tine.