-Pe Dracu-

Capitolul 16-: "Bate ca nebuna"

Ahh, ce dracu faci tu din mine Adisson?
Știu că nu e chiar bine ceea ce facem. Știu că ar trebui să opresc asta, însă nu pot. Simt ceva total nou pentru mine.
Ceva ce nu am simțit cu Nick. Nimic de mirare. Cu el niciodată n-am fost în așa ipostază.
Îmi place ceea ce face. Se simte atît de bine săruturile sale amețitoare pe pielea mea înfierbîntată.
Simt cum mîinele sale ajung la tivul tricoului meu, și își strecoară mîinile prin el, înaintînd spre sînii mei, provocînd niște fiori de plăcere și în același timp de teamă.
Teama că acest moment va ajunge prea departe. Iar eu ar trebui să opresc asta, indiferent de ceea că nu vreau să o fac.
- Jeisson? Zic eu sub formă de întrebare numele lui ce mai mult seamănă cu un geamăt. De asta cred că nici nu sunt luată în serios de el. Fiindcă săruturile sale fierbinți încă îmi tachinează pielea gîtului, iar mîinile sale acum sunt periculos de aproape de capsele sutienului meu ce mai au un pic ca să fie deschise dacă chiar acum nu fac ceva.
Îmi fac un pic mai mult curaj și îi zic de data aceasta numele mai tare.
- Jeisson! Încetează! Mai tare, dar cred că tot seamănă a geamăt pentru că nu poți vorbi altfel, cînd această senzație nouă pentru mine, provocată de mîinele sale și de limba sa, se simt atît de bine pe pielea mea în timp ce inima bate ca nebuna în pieptul meu plin cu sentimente încîlcite.
Simt că se oprește, chiar atunci cînd mîna sa, a ajuns la capsele sutienului.
Și asta cred eu, e datorită cuvîntului "încetează", fiindcă defapt în vocea mea s-a auzit doar pură dorință. Pentru că asta defapt simt.
- Îmi pare rău! Iartă-mă! Nu am vrut. Adică am vrut, dar. Nu m-am putut abține. Îmi pare rău.
Îmi zice el după ce a sărit aproape de pe mine, stînd acum lîngă mine, doar că pe fund. Lăsînd un pic capul în jos, probabil că se simte vinovat. Dar nu s-ar simți atît de mult dacă i-aș zice că și mie mi-a fost la naiba de greu să pun stop la tot ce se întîmpla.
Însă nu pot să i-o zic. Mie rușine.
Și iată că din nou firea mea copilăroasă își face apariția. Pentru că defapt o femeie matură, nu refuza niciodată un așa bărbat.
Trebuie să i-o zic.
Dar nu pot.
- Jeisson! Îi zic eu numele de data asta mai tare. Ridicîndu-mă și eu la un nivel cu al său, ducîndu-mi mîinele pe obrajii săi. După care continui.
- Și mie nu mi-a fost ușor să întrerup momentul. Îi zic eu acum încet, parcă doar pentru mine, însă sunt mai mult decît convinsă că a auzit tot ceea ce am zis. Îmi las un pic privirea în jos, simțind cum obrajii îmi i-au foc.
Îmi e rușine. Recunosc. Am zis că nu o să-i zic, dar i-am ziso. Și mă simt ușurată dar și tîmpit.
Aud ceva asemănător unui zîmbet scurt, dar nu batjocuritor. Și sunt sigură că acum rînjește.
- Micuța mea! Îmi zice el, trăgîndu-mă la pieptul său.
Acum e mai bine. Măcar nu mă vede la față.
Se lasă ușor pe spate cu mine la pieptul său. Desenînd niște cerculețe pe spatele meu.
- Ți-am zis vreodată cineva că ești frumoasă atunci cînd roșești?
Ei bine. Dacă pînă acum obrajii erau roșii, acum probabil sunt vișinii. Îmi i-au foc.
Mă sărută scurt pe frunte, și continuie.
- Nu trebuie să te jenezi de situația asta. E ceva normal. Mai ales la vîrsta ta.
- Hai să închidem subiectul. Îi zic eu, intenționînd să mă ridic de pe el, însă sunt trasă înapoi, acum stînd lîngă el, în brațele sale, și cel mai important cu fața la el.
Mda...sunt sigură că dacă m-aș afla la bucătărie. Anna, m-ar folosi ca roșii. Pentru că acum chiar sunt o adevărată tomată.
- Nu vreau să pun presiune pe tine Emma. Te rog să nu te superi. Sunt momente în care nu mă pot abține, dar, la naiba, nu vreau să te sperii și să te îndepărtezi de mine.
Îmi zice el asta, privindu-mă în ochi. E un gest drăguț, dar și sfios, cel puțin pentru mine
- Jeisson, eu înțeleg că ești bărbat și că vrei mai....
Am vrut să zic ceva, însă cuvintele mi-au fost întrerupte, și sincer îi mulțumesc în gînd pentru că a făcut asta, fiindcă simt cum roșeața pune stăpînire pe tot corpul.
- Emm, nu vreau să te simți impusă. Totul va avea loc, atunci cînd îți vei dori tu asta cu adevărat. Atunci cînd o să fii pregătită. Iar pînă atunci, îți rămîne doar ca să îmi suporți toate ieșirile astea, pentru că sunt sigură că vor mai exista. Deoarece e imposibil să stai lîngă tine, și să nu te exciți.
Îmi zice el, iar eu acum mă apropii mai mult de el, asta dacă e posibil, și îmi adîncesc capul în scobitura gîtului său.
Nu pot să cred că poate vorbi atît de calm și ușor despre așa lucruri.
Acesta e încă un motiv pentru care nu mă potrivesc cu el.
E încă o confirmare, că defapt Jeisson are nevoie de cineva mai mare. Mai experimentată.
- De ce eu? Tu chiar ai nevoie de cineva mai mare, cineva care o să îți facă toate poftele. De ce mai ales pe mine? Pe una care nici măcar nu poate să zică un amărît de cuvînt fără de-a roși? De ce eu, dacă nu sunt ca toate cele fete perfecte, demne de tine. Demne de un Adisson?
Îl întreb eu, în timp ce simt cum iarăși niște lacrimi noi, își fac loc în ochii mei.
- Pentru că ești unică. Ești diferită de toate celelalte. Ești specială. De asta te-am ales pe tine...,dar defapt știi ce? Nu eu te-am ales. Tu mai forțat. Dacă nu eram cu tine, muream. Așa că sunt cu tine pentru a exista. Tu ești soarele, aerul, oxigenul, pămîntul. Tu ești ceea ce mă ține în viață.
Îmi zice el. Iar acum am început să plîng cu adevărat.
De data asta plîng pentru că sunt fericită. Mă simt bine, mă simt unică. Mă simt așa, cum nu m-am mai simțit. Așa cum doar șatenul meu poate să facă.
Am stat așa încă vreo oră. Eu plîngînd și el ștergîndu-mi lacrimile cu mici săruturi. Ne-am cuprins. Ne-am sărutat. Am mai vorbit. Ne-am mai tachinat.
Și iată că deja afară se înnoptează, toamna punîndu-și ampreta pe întreg pămîntul. Vremea schimbîndu-se brusc. Dacă azi ziua am umblat în șorți, acum am nevoie de scurtă. Fiindcă afară cel mai probabil e frig ca dracu, vîntul puternic, clătinînd de-a binelea copacii de afară ce se văd pe geamul meu mare.
A fost o toamnă cu adevărat lungă. Pentru că acuș e decembrie. Iar eu încă nu am renunțat la șorți.
Însă nu asta contează acum. Ci ceea că deja e tîrziu. Iar supereroul meu, trebuie să plece.
- Dacă te vede Alex, nu o să fie de bine. Îi zic eu zîmbind.
- Nu o să mă vadă. Cobor pe geam. Îmi zice el, sărutînsu-mă în timp ce stăm în picioare, lîngă pat.
- Nuu! Îi strig eu.
- De ce? Întreabă el confuz.
El chiar e prost. Cum poate să coboare pe geam, pe vîntul acesta, mai ales acum cînd a început și a ploua.
- Cum de ce? Tu nu vezi ce timp e afară? Vrei să răcești?
- Ohh, stai liniștită, am o imunitate bună. Și în plus, ploaia e pentru noi. Mai ții minte. În parc? Primul sărut. Iar al doilea a fost pe ploaie.
- Desigur. N-am să uit asta niciodată. Însă, credeam că tu, nu îți amintești.
- Nu am să uit niciodată.
Îmi zice el. Și mă sărută dulce și scurt pe frunte.
Aaaaaa....ador gestu acesta.
Sunt momente în care se comportă ca un copil, mai mult ca mine.
După mici certuri. Mii de rugăminte. A acceptat să iasă ca oamenii normali pe ușă.
Acum mergem ținîndu-ne de mînă spre scările ce duc la parter. Unde cel mai probabil și e Alex.

*******
Încă un capitol e gata. Și aș vrea să vă zic că sunt foarte fericită. Numai ce am văzut că am 2000 de vizualizări la cartea asta. Și mă bucur mult. Poate că nu e mult. Dar pentru mine e important.
Aș vrea să vă rog să-mi lăsați părerea voastră într-un comentariu sau dacă vreți, puteți să scriți și în privat.
Vă mulțumesc mult pentru că vă pierdeți timpul citind gîndurile mele.
Vă pup. :*