-Pe Dracu-

Capitolul 38:- "Veste bombă"

Povestește Jeisson:-

Stau treaz deja de vreo 20 de minute și tot ce fac e să-mi privesc bruneta cum doarme, strîns ghemuită la pieptul meu, precum un adevărat îngeraș.
Credeam că am pierdut totul. Că acest Crăciun va fi cel mai oribil și cel mai trist. Însă acum nu mai cred așa. M-am împacat cu Emma, și acesta e cel mai perfect cadou. Și cît de straniu nu ar fi, chiar încep să cred în magia Crăciunului.
O magie mult prea puternică, fiindcă la noaptea asta de dragoste, nici măcar nu visam.
E atît de frumoasă. Iar curbele ei superbe pe le-am descoperit azi noapte milimetru cu milimetru, mă înnebunesc și mă provoacă de a le dezveli. Astfel că cu greu încerc să rezist ispitei.

Azi-noapte, cea mai minunată noapte din viața mea.

Era ea. Emma mea. Fata de care m-am îndrăgostit și singura care m-a făcut să-mi calc peste orgoliu.

I-am studiat fiecare bucățică de piele, i-am aflat locurile sensibile, și am simțito cum nu am mai simțit pe cineva niciodată. Cu toate că nu am pătrunso prea tare, ca să nu o rănesc.
La un moment eram gata să renunț doar pentru a nu-i vedea lacrimile ce se scurgeau pe obraji în jos.
Însă buzele și vorbele ei m-au convins contrariul și m-au făcut să continui. Aruncîndu-mă pe cele mai mari culmi ale fericirii.

STOP!!!

Adisson! Ce mama naibii ai făcut? Cum dracului să nu o simți atît de bine dacă nu ai folosit protecție?
Nu nu nu...dacă află Emma se transformă de îndată într-un vampir gata să-mi stoarcă mie toți nervii în loc de sînge.
Și pe dracu! Ar avea dreptate.
Am fost luat de val și am uitat, aducînd o problemă pentru ambii.
De fapt, nu chiar. Nu aș plînge dacă aș avea un Adisson mai mic, sau o domnișoară Prescott mai mică.
Gata Jeisson!
Mai bine te-ai gîndi cum să-i zici asta Emmei!

Însă nu reușesc să-mi fac nici-un plan fiindcă o simt cum se zvîrcolește în brațele mele, clipind scurt din ochi, fiind gata pentru a se trezi.
- Neața iubito! Și Crăciun fericit! Îi zic eu mai întîi, pentru a o pregăti să primească bomba cu dispoziție.
- Neața. Crăciun fericit și ție. Îmi urează ea încă somnoroasă.
- Credemă. Crăciunul meu deja e fericit. E unul mai mult decît perfect. Îi răspund eu, însă ea își fugărea privirea prin toată camera, doar nu pe mine, doar o singură dată m-a privit însă cînd a ajuns la ochii mei, și-a coborît de îndată înapoi.

Deci, iată cum din nou latura timidă a Emmei își face apariția.

- Puișor. Uite-te la mine. Îi șoptesc eu în ureche.
- Mi-e somn. Îmi răspunde scurt iar eu rîd.
Mda. Bun pretext pentru a nu da ochii cu mine.
- Ți-e somn sau nu vreai să mă privești? O întreb eu, iar ea pare să nu mai respire.
Fără ai mai aștepta răspunsul, mă întorc peste ea, trîntind-o cu spatele de pat, și îi captez buzele, jucîndu-mă cu limba ei caldă care mă primește după o mică reținere.
La naiba. Ambii suntem dezbrăcați și acum eu stau peste ea.
Ce i-aș face, dar pe dracu din nou, m-ai întîi trebuie să-i zic de boacăna pe care am făcuto.

Îi dau un sărut pasional și lung, eliberînd-o doar cînd ambii ducem lipsă de oxigen.

- Cum ești? O întreb eu, privind-o intens în ochi, abținîndu-mă cu greu să nu-i fac nimic altceva.
- Bine. Îmi răspunde ea, continuînd să-și fugărească privirea.
- Te doare? O întreb eu, însă ea dă din cap negativ.
Aha, asta să creadă ea.
- Adevărul Emma! Îi șoptesc aspru la ureche și ea oftează nemulțumită.
- Un pic doar. Nu ca azi-noapte. Îmi răspunde ea, privind tavanul.

O întrebare mă tot frămîntă pe interior și decid să o întreb. Însă nu așa, vreau să mă privească în ochi.
Așa că îi fixez capul în ambele mele mîini, impunînd-o să mă privească așa cum doar ea poate.
- Mhm, apropo de azi-noapte, cum a fost? Îi șoptesc mai mult întrebarea, iar ea încearcă să-și întoarcă capul, însă ajunge la o eroare, fiindcă mîinele mele sunt o celulă rezistentă.
- Emma! De ce fugi de ceea ce s-a întîmplat? Ne-am grăbit? Îți pare rău? Nu ai vrut să se întîmple? O întreb eu ceea ce mă macină. Dacă acesta e motivul? Dacă am grăbito eu?
- Nu! Nu-mi pare rău și am vrut să se întîmple. Îmi zice ea, ferm convinsă pe răspunsul ei, însă ultimele cuvinte le-a zis mai încet, dar la fel de convingător.
- Atunci? Insist eu iar ea își dă ochii peste cap, fiind cel mai probabil exasperată de la întrebările mele.
- Atunci ce? Ce vrei să-ți zic? Timiditatea ei se simte în voce iar gestul ei de-a-și mușca buza doar îmi pune cărbuni pe jaratic.
- Să-mi zici cum a fost? Continui eu jocul și deja mi se face teamă atunci cînd îi văd ochii ce îmi strigă ''TE OMOR ADISSON".
Ooo...iubito. Doar așteaptă să-ți zic ce am uitat și atunci o să o zici cu vocea nu doar cu privirea.
- Cum a fost? Special întrebi pentru a mă face să mă simt tîmpit? Știi bine că mi-a plăcut și că totul a fost atît de perfect încît nici nu pot descrie ceea ce am simțit prin cuvinte. Fiecare atingere de-a ta, fiecare fior pe care mi l-ai transmis sunt și acum în mintea mea și se repetă iar și iar.