-Pe Dracu-

Capitolul 42: - "Pedepse?"

- Și ce vei face mai departe? Mă întreabă Mia curioasă.
- Dacă știa nu crezi că deja făcea? Îi răspunde Alexia.
- Nu. Pentru că îi place să gîndească mult. Zice și Oana.
- Terminați dracului o dată! Strigă Delia, și îi mulțumesc mintal pentru acest lucru. Pare o fată super, chiar dacă nu știu mare lucru despre ea.
Deja de o oră întreagă stau toate 3 în capul meu, și unicul lucru pe care îl fac bine, este să se certe. Deja m-au exasperat.
- Știu ce o să fac! Le zic eu hotărîtă, ștergîndu-mi lacrimile cu dosul palmei, și zburînd din cameră, urcînd în camera mea de la etaj.
Bine, a mea și a Alexiei.
- Ce vei face? Întreabă toate curioase iar eu doar zîmbesc subtil.
- Nu cred! Țipă Alexia iar toate se încruntă cu mult mai tare.
- Ce nu crezi? O întreb eu, iar ochii ei încep să strălucească.
- Sex nebun de împăcare! Țipă Alexia, iar mie îmi cade fața.
Mda...ideia sa e bună, însă nu cred că voi prinde atîta curaj, așa că rămîn pînă cînd la a mea.
- Taci mă mai încet! Și nici măcar nu m-am gîndit la asta!
- Eii hai. De parcă nimeni nu și-a dat seama că va-ți traso noaptea trecută. Zice și Mia, iar eu amurțesc.
- De unde dracu știți?
- Păi...ia zi ce motiv suficient de întemeiat, te-a face să nu fii prezentă la petrecerea în noaptea de Crăciun, cînd e preferata ta serbare? Zice Alex, intrînd și el în cameră. Iar eu mă fac roșie ca racu.
- Duceți-vă dracu! Le țip eu, și dispar pe ușa de la baie, de unde aud chicotele lor satisfăcute.
Ahh, Adisson, ce mă fac cu tine? Trebuie să ne împăcăm, și asta trebuie neapărat!
Așa că, hai Emma. Ai dat în bară rău de tot și ai făcut-o lată. Acum fi bună și corectează greșeala.

Îmi fac un scurt duș rece pentru a analiza totul și decid să plec la el. Nu știu ce îi voi zice, chiar nu am habar, dar măcar voi încerca.
Îmi i-au lengeria albă de dantelă și o pereche de blugi strîmpți pe mine cu o bluză albă, iar deasupra îmi i-au o veste albă și moale. Ce noroc că mi-am lăsat și prin baie niște haine.
- Unde pleci? Mă întreabă Alexia, atunci cînd ies, iar toți restul mă ațintesc cu privirea.
- La el. Zic scurt, în timp ce îmi cautam prin cutii cizmele cafenii.
- Și ce îi vei zice? Mă întreabă și Alex, pentru a nu rămîne în urmă.
- Nuștiu. Îi zic scurt și mă încalț, cu intenția de a ieși pe ușă.
- O să fie bine. Îmi zice Mia, și vine să mă strîngă în brațe
- Sper. Îi răspund, după care ies și plec.

Merg încet pe cărarea șerpuită, ascultînd foșnetul zăpezii la contactul cu talpa mea, în timp ce inima bubuie de emoție.
Sun la ușa cabanei și bat în ea. Însă nimeni nu-mi răspunde. Împing ușor de ea, și pășesc în casa imensă unde căldura te încălzește încetul cu încetul.
Nimeni la parter.
Decid să urc la etaj și mă duc direct spre camera cu atîtea amintiri.
Camera în care am avut parte de prima mea noapte de dragoste. Prima noapte de dragoste cu Jeisson.
Bat încet în ușă, însă nimic.
O împing ușor, și ușa se deschide. Intru în spațiul plin de amintiri frumoase și pășesc încet pînă intru în dormitor. De unde aud apa de la baie.
E la duș înseamnă că.
Poate să ies? Adică nu ar fi frumos să nu-i las intimitate.
Dar la naiba să fiu dacă vreau să plec de aici.
Plus la toate, deja e tîrziu, pentru că apa s-a oprit iar ușa de lemn vopsită cu un alb imaculat se deschide și lasă la vedere un Jeisson înfășurat la bazin cu un prosop. Un Jeisson cu părul răvășit, din care picură picături de apă ce se scurg încet pe corpul său, atingîndu-i mai întîi umerii, după care se prelinge pe pectoralii săi, după care ajunge pe abdomenul bine lucrat, ajungînd să se piardă după ce trece linia vîului, în prosopul mare și alb.
- Te mai holbezi mult? Mă întreabă el cu un rînjet pe față iar eu abia acum realizez că chiar mă holbam în adevăratul sens al cuvîntului.
- Nu mă holbam. Protestez eu, încercînd cu greu să-mi mut privirea pe orice altceva înafară de el.
- Nu. Doar salivai.
- Nu salivam! Țip eu după care inspir adînc și continui.
- Uite, nu vreau să ne certăm din nou. Și am venit aici pentru a-mi cere scuze.
- Emma, nu e nevoie să-ți ceri scuze. Îmi zice el, trecînd pe lîngă mine, pentru a ajunge la șifonierul prin care cotrobăie după ceva, după haine cel mai probabil.
- Ba da. Îi zic eu cînd ajung lîngă el, și-mi pun mîna pe umărul său pentru al face să se întoarcă spre mine.
Mă privește adînc în ochi, de parcă vrea să pătrundă în esența gîndurilor mele.
- Uite, am greșit. Am încredere în tine. Poate nu am suficientă, dar crede-mă că am destulă.
Îi zic eu, și îl văd cum vrea să zică ceva, însă îi acopăr gura cu mîna mea.
Poate e un gest copilăresc, însă știu că e un lucru care o să-l facă să tacă.
Puteam în loc de mînă să-mi pun buzele, însă dacă îl voi săruta, voi uita de tot ceea ce vreau să îi zic. Așa că încerc să mai rezist ispitei.
- Lasă-mă să termin. Te rog. Mereu am fost deprinsă să mă descurc singură, să nu depind de alții. Cu toate că îl avem pe Alex, pe prietenii mei minunați la care țin enorm, nu sunt mulți, dar suficienți pentru mine. Știi de ce nu am mai mulți prieteni? Pentru că doar aceștia mi-a demonstrat de nenumărate ori că țin la mine cu adevărat. Acum, ai apărut tu. Bărbatul plin de sine care m-a făcut să mă îndrăgostesc. Cînd iubești ai încredere. Am încredere în tine, iar faltul că nu ți-am zis pînă acum trecutul meu, nu se numește neîncredere, ci frică.
- Frică? Mă întreabă el încrutîndu-se, iar eu aprob din cap.
- Frica că o să te pierd. Dacă aș pierde pe cineva din prietenii mei, nu aș reacționa la fel dacă te-aș pierde pe tine, m-ar durea prea mult ca să te pierd.
Îi zic eu, și parcă am scăpat de o piatră ce-mi apăsa pieptul.
- De ce? Continuie el cu întrebările iar eu zîmbesc scurt. Chiar nu-și dă seama?
- Pentru că ei sunt prietenii mei iar tu ești, tu ești, ești iubitul meu. Îi zic eu bîlbîindu-mă, iar el îmi zîmbește scurt, mulțumit de răspunsul meu.
- Te iubesc și îmi pare rău. Îmi șoptește el în ureche atunci cînd mă cuprinde într-o îmbrățișare de urs.
- Și eu. Îi răspund, strîngîndu-l la rîndul meu.
- Și tu ce? Mă întreabă el, lăsîndu-mă din brațele sale pentru a mă privi în ochii pe care îi dau peste cap.
- Nu fă asta! Îmi zice el sever și cu toate că știu că se referă la gestul meu anterior, continui să mă joc.
- Să nu fac ce? Îl întreb eu făcînd pe nedumerita.
- Nu te fă că nu știi! Mă amenință el, iar eu chicotesc.
- Și eu te iubesc. Asta vroiam să zic atunci. Îi spun eu așa, sărind de la o temă la alta, iar el mă privește mirat, după care zîmbește plin de sine.

Hmm...de ce nu mă miră acest lucru?
Însă totuși este ceva ce mă miră și nu-mi dă pace.
Sclipirea din ochii lui care îmi zice că am dat de dracu. Oare ce am făcut?

- Hmm...bun argument. Dar și așa știam că mă iubești. Însă totuși acest lucru nu te scapă de pedepse.
Îmi zice el, iar eu rămîn fără cuvinte. Pedepse?
- Ce pedepse? Și de ce eu nu țin minte nici una? Îl întreb vizibil revoltată iar el chicotește, apropiindu-se din ce în ce mai mult de mine, făcîndu-mă să merg în spate.

Interesant. Oare în ce constă aceste pedepse?

********
Bună dragii mei. Într-un sfîrșit vin și eu cu un capitol. Și următorul sper că va veni mîine.
Ziceam de ceva nebunesc, însă am fost nevoită să amîn puțin.
De fapt, doream să vă mai zic că nu era să postez acest capitol astăzi dacă nu eram amenințată de către "thevampireeye", sper că am scris bine numele. O amenințare adevărată sau nu, dar a reprezentat un impuls și m-a pus să scriu. ☺
Dacă citești să știi că acest capitol ți-l dedic ție, și cînd ajung la calculator pun dedicația oficială.
Mai vreau să îi mulțumesc mult unei domnișoare minunate "Pisoyy" care mi-a făcut o copertă pentru carte, o aveți la media.
Așa și ca să nu vă mai țin mult, întrebarea capitolului:- " În ce constă pedeapsa?"
Deci, aștept răspunsuri, iar eu vă pup.
😘😘😘💋