-Pe Dracu-

Capitolul 22:- " Muzica sufletului"

O las să-și aleagă hainele. Și eu după ce îmi fac un duș și îmi i-au o pereche de pantaloni negre mulați și un tricou negru subțire. Și ies din cameră. Cînd ajung jos. O văd cum stă relaxată în fața televizorului. Îmbrăcată cu o pereche de colanţi negre mulați și o bluză albă de dantelă cu mînecă. În picioare avînd cizmele alea de toamnă în care îți poți rupe gîtul. Iar părul acum îl care puțin ondulat la capete. Mda, se pare că varmea și-a lăsat la mine jumate din lucruri. Dar la naiba, nu putea să aibă haine normale. Se pare că iubita mea le-a găsit cele mai mulate haine.

- Gata? Mă întreabă ea, şi eu dau afirmativ din cap, încă studiind-o.

- Într-un sfîrșit. Atunci hai. Şi pot să te rog ceva. Îmi zice ea, și eu devin curios.

-Desigur. Orişice iubito. Zii ce pot să fac?

- Să îmi cauţi geaca mea, pe care am lăsat-o cu bluza undeva prin chestia aia mare şi înfiorătoare. Îmi zice ea, iar eu bufnesc în rîs. Ador latura aceasta a ei, cînd se comportă ca un copil.

- Desigur iubito. Şi apropo. Îmi place cînd îmi zici iubitule. Poţi să o zici mai des. Îi zic eu, iar ea zîmbeşte dulce cum doar ea poate.

O i-au de mînă și ieșim în liniște din casă.

- Jeisson? Mă întreabă ea parcă cu teamă şi cred că ştiu ce vrea.

- Nu-ţi fă griji. Coborîm pe scări. Îi zic eu calm, şi depun un scurt sărut pe buzele ei. Deja am poftă de altceva. Nu mai vreau la plimbare. Dar ştiu că ce vreu eu nu e posibil, tac şi merg.

- Iubitule. Ştii că poţi să mergi cu accensorul şi eu vin singură pe scări?

- Iubito. Ştii că cînd taci eşti mai frumoasă? Nu te las singură. Şi în plus ne-am pornit la o plimbare nu?

- Adică vreai să zici că atunci cînd vorbesc sunt urîtă? Mă întreabă ea serioasă, şi eu îmi trag o palmă mintal. Nu m-am referit la asta. Dar ea are un aşa talent, că mereu înţelege ce vrea. Din nou se comportă ca un copil.

- Iubito. Tu mereu eşti frumoasă. Nu-mi întoarce din nou cuvintele pe dos. Îi zic eu, oprindu-mă din mers.

- Te besk. Îmi zice ea ca un copil mic. Şi eu rîd.

-Şi eu te besk. Îi zic la rîndul meu, imitînd-o. Şi rîdem amîndoi, continuîndu-ne drumul.

Peste vreo 30 minute ajungem la partier, şi ambii respirăm uşuraţi. Să cobori 23 de etaje nu-i ușor, dar e de un miliard de ori mai greu atunci cînd îl cobori cu tocurile alea de 15 centimetri în picioare, cu care cu greu bruneta mea își mai mișcă fundul cela sexy ce mă scoate din minți. După ce ajungem, ne îndreptăm spre recepţia blocului ca să cerem hainele.

- Bună ziua. Erau nişte haine prin ascensor, sunt aici? O geacă şi o bluză de femeie. Întreb eu , iar bruneta de lîngă mine prinde culoare în obraji. La naiba. Abia acum îmi dau şi eu seama cum sună asta. Cine știe ce crede biata femeie?

Femeia de vreo 40 de ani de la recepţie ne studiază după care zice.

- Da. Le-a adus nişte băieţi. Poftim. Zice femeia pe care habar nu am cum o cheamă cu un zîmbet imens pe față.

Le-a adus nişte băieţi?

- Nişte băieţi? Întreb eu vizibil nervos. Însă mă mai calmez un pic cînd simt mîna Emmei cum o strînge puternic pe a mea.

- Da. Răspunde scurt femeia.
Da? Deci niște băieți au pus mîna pe hainele ei?
- Ce băieți? Întreb eu mai tare cînd văd că femeia nu se sinchisește să-mi răspundă.
Defapt nuștiu de ce reacționez așa. Oricum băieții ceea nu o cunosc pe bruneta mea. Dar oricum. Simt ceva nu de bine, și habar nu am de ce.
- Mi le-a dat nepotul domnului Revero, care era cu niște prieteni. Au ajuns ieri din Los Angeles. Și dacă doriți să-i vedeți sunt chiar în spatele dumneavoastră la măsuța de sticlă. Încă nu au plecat. Cel brunet e nepotul domnului.
Îmi zice femeia. Iar eu mă întorc brust, și încremenesc. În timp ce femeia îi dă hainele brunetei mele, iar ea își îmbracă geaca lîngă mine.
Simt cum sîngele îmi fierbe în vene. Cum tensiunea mi se ridică. Și cum mă mănîncă pumnul.
Nu pot să cred. Din mulțimea de băieți care există pe întreg pămîntul, chiar el trebuia să se nimeriască?