Atingerea Diavolului

Cap.18- Marturisirea

                                                Cap.18- Marturisirea

                                                   Adam Evans

 

-Nuuuuuuuuuuuuuuu! striga Adam Evans in timp ce se repede spre prapastie, unde aluneca Samantha Lancelot.

-Samanthaaaaaaaa! urla Fedora Lancelot bagandu-si disperata ambele maini in par.

-Samyyyyyy! tipa Clarissa Evans cazand in genunchi cu mainile spre cer.

-Adam, stai! zisera Karl, Arthur si Samuel Evans, tatal lui Adam.

Cei trei barbati se repezira sa-l prinda pe Adam, care ajunsese la marginea prapastiei si se pregatea sa se arunce dupa Samantha. Adam incepu sa se zbata in bratele celor trei barbati ca un taur furios.

-Lasati-ma! Nuuuuu! Lasati-ma sa ma duc dupa ea. Dati-mi drumul. Aaaaaahhhhhh! urla el salbatic ca un viking pregatit sa mearga la razboi. Dati-mi drumul. Samanthaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! urla din nou la cer si cade in genunchi.

Cei trei barbati se uitara unii la altii nevenindu-le  sa creada ce se petrece. Timp de un minut Adam statu neputincios in genunchi si urla la cer numele Samanthei. Barbatii slabira cat de cat stransoarea. Adam mai astepta cateva secunde pana sa se repeada din nou spre prapastie. Cei trei barbati din nou il inlantuira cu bratele.

-Dati-mi drumul! Nu-ntelegeti?! Trebuie sa ma duc dupa ea. Nu! Dati-mi drumul! Lasati-ma sa ma duc dupa ea. Are nevoie de mine! Dati-mi drumul!!! urla zbatandu-se mai tare ca un urs si un tigru la un loc in aceasi cusca. Samanthaaaaaaa! Lasati-ma! Are nevoie de mine! Trebuie sa merg dupa ea. Dati-mi drumul! Lasati-ma!

-Adam! urla Clary ridicandu-se de pe pamantul plin cu tarana, cu ochii, obrajii si barbia scaldate in lacrimi si parul vulvoi in cap de la cat isi bagase si scosese mainile din el. Adam, uita-te la mine! zise ea asezandu-se in fata lui cu ochii rosii. Adam! mai tipa ea odata, iar el se uita in sfarsit la ea.

-Dati-i drumul! le zise ea celor trei barbati.

-Poftim? zise Karl. Esti nebuna? Cum sa-i dam drumul? Nu vezi ca a innebunit de tot?!

-Faceti cum va zic! urla, iar isonul ii fu sustinut de ecoul care se auzi din prapastia unde se termina cu o padure deasa si o gramada de vietati.

Barbatii ii dadura cu neincredere drumul lui Adam, dar ramasera pe pozitii langa el.

Clary inspira adanc in timp ce inchise ochii si alte lacrimi i se prelinsera pe fata, apoi il privi pe  varul ei zicandu-i:

-Adam, zise apucandu-i fata in ambele maini. Adam, uita-te la mine. El o privi in ochi. Adam stiu ca e greu, dar... dar nu se mai poate face nimic. Cazatura a fost mortala. Sunt sute de metri pana acolo jos, Adam. Iar animalele, vietatile padurii i-ar putea lua corpul, si...

Adam incepu cu lacrimi in ochi sa scuture neputincios din cap, ca o persana care nu crede nimic. Parul negru ii era umed de transpiratie. Atinse mainile lui Clary cu ale lui si scutura vehement din cap.

-Si... continua Clary, i-ar putea manca corpul. Adam facu ochii mari de surprindere si scutura din nou din cap, apoi isi lasa privirea in jos. Adam, asculta-ma! zise ea, apucandu-i barbia cu doua degete si fortandu-l sa se uite la ea. Tuturor ne e greu Adam... sa... sa acceptam toate astea, dar... Adam astepta sa vorbeasca. Dar... Adam... El se uita la ea. Adam, Samantha Lancelot e moarta!

Acest strigat il zgarie pe urechi mai ceva ca niste unghii lungi pe o tabla de scris. Pupilele  i se dilatara. Respiratia ii deveni si mai sacadata. Pulsul ii accelera. Cuvintele lui parca il plesnira. Cu toata agonia, isi lua avant cu palma dreapta si pocni obrazul stang al verisoarei lui, care o considera sora sa de-o viata intreaga. Pe care o invatase sa faca primii pasi. Sa vorbeasca. Sa manuiasca sabia. Fusese antrenorul lui Clary Evans, verisoara lui, dar vorbele ei l-au izbit.

L-au izbit deoarece ea, prietena ei, a Samanthei, ii spunea ca nu mai exista nicio speranta. Dar ar fi simtit, nu? Ar fi simtit daca era moarta. Ea nu poate sa fie moarta. Trebuia sa simta. Ar fi stiut, normal ca ar fi stiut.

Nu! Samantha Lancelot nu este moarta. Nu poate fi. Nu i-a dat voie, afurisita sa fie! Nu i-a dat voie sa moara! Clary se rasuci de trei ori, iar in invarteala ei, o facea tot mai mult spre prapastie. Piciorul stang ii ramase pe tarana, cel drept ii era in aer, spatele ii era arcuit, si mana stanga ii era intinsa in aer.

Adam cand ii dadu palma, isi intoarse fata spre stanga si privi fix in jos. Auzi strigatul surorii lui, se uita la ea si privi stupefiat cum era in pozitia in care cazuse Samantha. Prin fata ochilor ii trecu momentul cand ea cazuse. Cand acea femeie minunata a cazut in prapastie. Iar acum poate sa o salveze, da, poate sa o salveze!

Are din nou ocazia. Trebuie sa intinda mana si sa o salveze pe Samantha Lancelot, care chiar acum cade in prapastie. Intinse rapid bratul si o apuca de mana care se afla in aer. O trase spre el, capul ei se lipi se pieptul lui. Isi puse mana pe soldul ei si cealalta pe par. Isi lipi buzele pline de parul ei matasos. Ea isi pierdu echilibrul, genunchi i se dezechilibrara si cazu pe tarana prapastiei. El se lasa in jos odata cu ea. O stranse si mai aproape de bratele lui.

-Gata. Gata, a trecut. Te-am salvat, zise el cazandu-i lacrimi din ochi. Gata, acum te-am salvat, linisteste-te. Nimeni nu-ti mai face nimic. Da? Gata, esti in siguranta. Esti cu mine.

Ea vru sa zica ceva.

-Shhh! ii zise el. Acum odihneste-te. Gata, a trecut.

Langa el, Arthur, tatal Samanthei, mama ei, Fedora, impreuna cu Amanda Evans si Samuel, parintii lui Adam, il priveau pe barbatul ingenunchiat pe pamant, care o tinea protector la piept pe Clary, verisoara sa. Din ochi ii curgeau lacrimi mari. Se legana inainte si inapoi, impreuna cu Clary, care plangea de mama focului.

Karl se uita neputincios la ei si injura de zor. Fedora cazuse si ea pe pamant, plangand moartea fiicei ei. Arthur nici macar nu stia daca sa planga, sa urle sau sa se duca dupa fiica sa si sa moara cu ea. Amanda se duse s-o linisteasca pe Fedora. Familiile Evans si Lancelot erau prietene de la inceputul dinastiei de vanatori de demoni.

Samuel, tatal lui Adam, se duse la Arthur si-si puse mana pe umarul lui, incepand sa vorbeasca incet in soapta. Responsabilitatea lui Adam ii revenea lui Karl, care era prieten foarte bun cu el. Se duse la el si-l atinse pe umar. Adam nu se misca din imbratisarea leganata straniu si nebunesc cu verisoara lui. Karl il scutura mai tare. Nimic, nu voia sa se clinteasca. Il scutura din nou.

-Adam! urla Karl.

Adam se trezeste din visarea lui, ochii deschisi tresarind, clipind abundent si privind in sus spre Karl. Il privea nedumerit. Apoi se uita in jos. In bratele lui era Clary, nicidecum Samantha. O privi confuz, ii dadu drumul, iar Karl o ajuta sa se ridice. Adam ramase pe jos, meditand la ce tocmai se intamplase.

Credea ca in bratele lui era Samantha. Ca o salvase de la caderea din prapastie. Ca a reusit. Ca e vie. Ca nu a murit. Dar Samantha chiar a cazut in prapastie. De la o inaltime de 300 de metri. Iar el sta aici, neputincios, plangandu-si de mila, cand trebuie sa salveze o femeie. Acea femeie. Iar acum trebuia sa-si revina. Trebuie sa se recupereze. Trebuie s-o aduca inapoi. Cu sau fara ajutorul nimanui. Se ridica in picioare.

-Adam! zise Karl punandu-si mana pe umarul lui.

Adam ii da mana la o parte.

-Ai chemat ajutoare? il intreba pe Karl.

-Nu inca! veni raspunsul.

-Nu inca?! Nu inca?! urla exasperat Adam. Si cine dracului vrei s-o salveze de acolo? Papa de la Roma?! Idiotilor. Sunteti toti o adunatura de idioti. Ce mai astepti?! Suna dupa ajutoare! Sa nu uiti de fortele aeriene!

Karl isi scoase telefonul de buzunar si incepu sa vorbeasca. Adam se uita la marginea prapastiei.

-Adam! zise tatal lui, Samuel.

-Zi! ii raspunse fiul sau.

-Nu-ti face griji! O s-o gasim. Iar dupa o vom inmormanta cum se cuvine.

-Nu e moarta! urla Adam uitandu-se exasperat la el. Nu e! Afurisiti sa fiti toti! Nu e moarta! Nu are voie!

-Moartea nu cere permisiunea nimanui ca sa ia ce i se cuvine.

-Ei bine, Samantha nu e a mortii. Si cu asta am terminat orice discutie.

Tatal lui clatina din cap. Adam mostenise parul des si negru de la tatal sau. Trecut de 46 de ani, tatal lui Adam arata totusi foarte viril. Ridurile de expresie din jurul ochilor si a gurii nu dovedeau altceva decat ca a avut o mare experienta in privinta vietii. Ochii lui erau de un albastru inchis in care te pierdeai. Adam mostenise si inaltimea tatalui sau. Asemenea fiului, Samuel avea pieptul bine sculptat si musculos.

-Adam, stim ca iti e greu, dar cred ca mai bine te-ai calma! zise incet Amber, mama lui Adam.

-Mama, cu tot respectul, daca nu vrei sa auzi ceva ce nu ai vrea, mai bine lasa-ma in pace. Da?! zise fiul ei cu un ton puternic.

Amber avea vreo 44 de ani, o femeie culta si citita. Silueta-i este de viespe, iar parul lung si bogat de culoarea soarelui ii era prins intr-o coada de cal grea. De la mama sa mostenise ochii. Erau atat de negri ca pupila nu se putea deosebi de iris. Semanau identic cu taciunele.

Adam isi iubea enorm de mult mama, ii punea viata la picioare daca asta dorea. Insa cand ii spunea pe un anumit ton ca discutia se terminase, mama sa intelegea ca intr-adevar se terminase. Isi incrucisa bratele la piept si clatina dezaprobator din cap.

-Ce Dumnezeu intarzie toti atata? urla Fedora. Fiica mea moare pe undeva mancata de animale! planse ea.

Arthur isi ridica nevasta de pe pamant, isi puse ambele maini pe umerii ei si o imbratisa. Fedora, afectata de moartea fiicei ei, unicii sale fiice, se stranse mai mult in pieptul sotului ei si incepu sa planga in voie. Arthur o mangaie pe par.

-Adam, sper ca stii ca exista posibilitatea ca Samantha sa nu mai fie niciodata gasita, zise Karl ganditor, in timp ce avea bratul stang in jurul pieptului, iar cotul drept era sprijinit de palma stanga.

-Voi v-ati propus sa ma inebuniti cu totii? intreba Adam uitandu-se de jur imprejurul lui la toata lumea. V-am spus si va repet. Samantha nu este moarta si cu asta basta.

-Samantha este moarta si o stii foarte bine, zise Clary incercand sa-si controleze suspinele.

-Oh da? Si daca nu este vie, atunci de ce mama ei, Fedora, nu zice nimic? intreba facand un gest cu mana spre mama Samanthei. Este fiica ei. Orice mama simte cand puiul ei moare, nu? Atunci ea de ce nu spune ca e moarta?

-Adam, calmeaza-te, fiule! zise Samuel cu o mana in buzunarul pantalonilor negrii si trecandu-si cealalta mana in parul negru si des.

-Nu-mi ziceti voi mie sa ma calmez. Samantha nu e moarta si cu asta basta. Iar Fedora va poate confirma!

Adam se duse la Fedora, o lua din bratele sotului ei si o zgudui de umeri pana cand ea se uita la el.

-Spune-mi. Cand fiica ta era in pericol ai simtit. Ai simtit foarte bine. Acum, ca a cazut in prapastie, o mai simti? Ii mai simti teama? Frica? Durerea? O simti, nu-i asa? intreba zguduind-o. Nu-i asa? intreba ridicand glasul. Raspunde-mi, fir-ar sa fie, raspunde! urla el.

-Termina, omule! tipa Arthur, luandu-l de antebrate pe Adam, departandu-l de sotia lui, apoi dandu-i drumul. Nu vezi in ce hal suntem toti? Crezi ca numai tu suferi? intreba aratand cu degetul spre el. Inseamna ca esti un egoist. La dracu', era fiica noastra! Am conceput-o, fir-ar sa fie. Sotia mea a nascut-o. Eu am invatat-o sa mearga. Mama ta! urla aratand spre Amber, ii canta de fiecare data cand venea in vizita. Tatal tau! urla aratand spre Samuel, se juca ore intregi singur cu ea in gradina casei noastre, si fir-ar sa fie, ma certam cu el sa vina sa stea la masa cu cei mari si sa lase fata sa se joace.