Atingerea Diavolului

Cap.14- Aventurierii

                                                    Cap.14- Aventurierii
 
 

-Auch, fundul meu, am gemut dupa ce am cazut in fund pe o suprafata tare.

-Mama, mi-am spart fundul, gemu si Clary.

Daca nu eram intr-o astfel de situatie, probabil ca as fi ras de m-ar fi auzit toata tara. Karl si Adam erau si ei intinsi pe jos. Tortele erau langa noi. Rapid se ridicara si apucara tortele de jos in mana. Adam inainta, astfel incat incaperea incepu sa se lumineze tot mai mult. Karl ramane langa noi. Din cate vedeam era o incapere foarte, dar foarte mare. Cred ca erau peste 100 de metri lungime si latime, iar inaltime cam tot pe aproape de 50 de metri.

Eu si Clary ne ridicam in picioare. Pe jos era numai tarana si nisip. Iar peretii erau de culoarea auriului sters. Erau desenate, atat pe tavan cat si pe pereti diverse rune colorate. Absolut peste tot. Eu si Clary incepem sa inaintam dupa Adam. Karl era in spatele nostru. Mergem incet. Adam se opri in mijlocul incaperii si masura cu ochii totul de jur imprejur.

-Ce sunt cu toate runele astea? am intrebat.

-Cred ca sunt rune mayane. Karl, vrei sa arunci o privire te rog? zise Clary.

Fara sa raspunda, Karl se indeparta de noi si se duse la peretele din dreapta noastra. Se uita cu atentie si concentrare la rune. Noi faceam liniste. Eram absorbita de toate acele desene facute cu maiestrie si precizie. Oare cat timp le-or fi luat acelor oameni sa le faca? Deodata Karl scoase un schelalait pe gura. Se indrepta spre noi si zise disperat:

-Trebuie sa fugim! ACUM! si incepe sa fuga in fata noastra.

Nu am mai pierdut timpul si am pornit dupa el. In jurul nostru peretii incepura sa se cutremure puternic. De sus incepura sa cada bolovani. Ma uit inspre tavan si vad ca si acesta incepuse sa se miste. Rezultatul era sa ne zdrobeasca pe noi.

Am inceput toti sa alergam si mai rapid. Spatiul dintre noi si pereti se micsora din ce in ce mai mult. Exact cu un pas inaintea lui Clary cazu un bolovan imens. Ea scoase un tipat. Nu aveam timp de pierdut. O iau de incheietura si marim si mai mult viteza.

Tavanul era acum la doar 10 metri distanta fata de no. Parca nu mai ajungem odata. Dar avem macar unde sa ajungem? Adam si Karl inca aveau tortele in maini, insa erau cu un metru inaintea noastra. Pana la urma Karl pune o frana atat de brusca, incat era mai-mai sa se impiedice si sa cada in fata, iar in jurul lui se forma un nor de tarana si nisip. Adam puse si el frana.

Acum intre noi si pereti, cat si tavan nu mai era distanta decat de trei metri. In fata lui Karl era o bolta dreptunghiulara cat o usa. Se uita la noi, apoi paseste sub bolta. Adam ne impinge si pe noi inauntru, apoi se arunca si el. Exact cand Adam cazu la podea peretii se unira intre ei.

-Pfui, Doamne, am trecut ca prin urechile acului, zise Clary.

Toti respiram sacadat. Eram intr-un fel de hol. In fata noastra se afla o usa dubla cu manere lungi, iar langa ea era un fel de piedestal auriu si adanc ca un bol.

-Usile astea sunt din aur? intreba Clary. Adam se duse mai aproape de ele.

-Se pare ca da, la fel este si la fel si piedestalul, zise el dupa ce batu cu doua degete in fiecare.

-Voi va dati seama ca era  cat pe ce sa murim striviti de niste pereti? intreb frustrata ca acum erau in largul lor.

-Samantha, vanatorii de demoni se confrunta cu cele mai nebanuite curse de moarte. Este ceva normal, zise Karl.

-Exact, ii tinura isonul cei doi veri.

Deasupra piedestalului era un fel de pergament pus pe perete.

-Karl, pana la urma ce erau cu toate runele alea pe pereti? intreb.

-Ne avertizau ca daca in doua minute nu plecam de acolo, peretii ne vor zdrobi. Timpul expirase.

-Ce scrie pe pergamentul asta? zise Clary.

Karl se duse langa piedestal si citi. Se albea la fata din ce in ce mai mult pe masura ce intelegea. Se pare ca locul asta nu e tocmai adecvat pentru noi. Daca deja ne confruntam cu chestii idioate de filme de la primele probe, de aici inainte ce sa mai asteptam?

-Ce este? intreba Adam.

 -''Cel sau cea care va vrea sa ajunga la comoara si la Cartea Demonilor trebuie sa treaca o serie de teste. Ca sa inceapa testele, Aventurierul trebuie sa plateasca un tribut de sange, iar astfel, odata cu deschiderea Portilor de Aur, vor incepe testele. Daca nu plateste tributul, va ramane in aceasta incapere si va muri de sete si de foame.''

-Deci? intreba Clary.

-Deci trebuie sa platim tributul, zise Adam incepand sa-si dea jos jacheta de piele neagra.

-Ia-o mai usor Sherlock Holmes, zic eu si el se opreste din dezbracat. Daca este cineva aici care plateste un tribut, eu sunt aia.

Tustrei cascara ochii la mine. Ce li se pare asa anormal? Credeau ca am venit de forma? Pe post de bibelou sau ce?

 -Da, si nu va mai uitati asa la mine. Nu ma razgandesc.

-Samy, este o nebunie ce vrei tu sa faci, zise Clary.

-Este o nebunie s-o faceti voi in locul meu, o privesc cu luare aminte.

-Nici macar nu stii ce teste vor fi, zise Karl.

-Voi nici atat! ii raspund.

-Dar este periculos, femeie! urla Clary la mine.

-Periculos pentru mine. Eu deja sunt stampilata si trimisa catre moarte. Macar daca nu reusim sa punem mana pe carte, sa nu se mai faca alte victime, ii raspund.

-De ce nu intelegi? Nu esti antrenata. La dracu', nu stii nici macar cum se tine o sabie in mana, si tu vrei sa treci teste demonice si vechi de sute de ani. Cine te crezi? urla bagandu-si mainile in par si tragand de el in jos.

-Nu ma cred, sunt. Si sunt Samantha Lancelot, vanatoare originara de demoni si reincarnarea lui Lucero, prima vanatoare de demoni. Tu daca erai in locul meu, lasai pe altii sa se sacrifice pentru tine? Nu prea cred, Clarissa.

-Nu, zise lasand tonul mai incet.

-Cat despre teste, veti fi alaturi de mine, zic uitandu-ma la Karl, dar eu voi fi cea care trebuie sa le treaca.

-Nu exista nicio sansa sa te facem sa te razgandesti? intreba Clary.

Clatin negativ din cap.

-Bine, fie, zise si se arunca in bratele mele. Vreau sa ai grija maxima de tine.

-Sigur, zic cu acea durere in gat care mai ca ma facea sa izbucnesc in plans.

 Karl ma lua si el in brate.

-Iti vom fi alaturi, Samy, imi zise el.

-Mersi, ii zic dupa ce se desparti de mine.

-Daca tot e momentul imbratisarilor, zise Adam, dandu-i lui Karl torta lui si ma lua in brate strans, afundandu-si capul in parul meu.

Karl si Clary il priveau socati, iar Adam mi-a soptit:

-Daca mori, nu-ti dau pace, imi sopti.

 Imi pun mainile in jurul umerilor lui si-i soptesc si eu:

-Stai linistit, nu plec nicaieri fara tine. Deja m-ai incatusat.

Apoi ma desprind de el. Avea o privire pierduta si se uita in ochii mei. Lua absent torta din mana lui Karl, scoase un cutit din interiorul jachetei si mi-l intinse. Iau cutitul si ma duc la piedestalul de aur.

 Imi crestez palma stanga, apoi strang pumnul si vad lichidul inchis scurgandu-se in piedestalul rotund. Sangele negru curgea fara oprire, m-am speriat crezand ca o sa pierd prea mult, dar nu. Bolul s-a umplut pana la refuz,  piedestalul a inceput sa se invarta, iar pe masura ce o facea, se baga tot mai in pamant. Pana cand piedestalul nu s-a mai vazut deloc. Mi-am deschis palma si nu mai aveam nici urma de taietura.

M-am uitat la cei trei colegi ai mei de aventura, le-am aruncat un zambet trist, apoi Portile de Aur au inceput sa se deschida incet. Prietenii mei s-au asezat langa mine. Eram toti in linie, pregatiti parca sa mergem la razboi.

Portile s-au deschis larg. Ne-am uitat unii la altii si am pasit inauntru. Toti prevazatori, nu care cumva sa declansam vreo capcana sau sa cadem din nou intr-o trapa. Eram intr-un fel de hol, cu diverse torte stinse acoperite cu panze de paianjen in pereti. Adam si Karl s-au apucat sa le aprinda. Eu si Clary ne-am uitat una la alta. Paseam in urma lor. Ne tot uitam in spatele nostru. La un moment dat a trebuit sa facem la dreapta, din nou alt hol si alte torte.

Paseam in liniste si fara sa vorbim. Eram absorbiti de ceea ce se putea intampla. Care erau oare testele? Si cate erau? Dintr-odata m-am impiedicat de ceva si am cazut pe jos in genunchi. Clary ma ajuta sa ma ridic. Ma uit in locul unde m-am impiedicat. Pe jos era foarte mult nisip. Am dat nisipul la o parte si am luat obiectul de care ma impiedicasem in mana. Era un fel de paianjen cat palma mea de mare. Dar era din piatra, nicidecum viu. Ma uit la el fascinata.

Karl mi-l ia din mana si-l ridica la nivelul fetei ca sa-l vada mai bine. Picioarele paianjenului erau subtiri si arcuite. Din piatra. Mjaa, oare cum... Dar chiar atunci paianjenul de piatra incepu sa se miste in mana lui Karl. Vedeam cu groaza cum piatra incepea rapid sa se crape tot mai mult. Pana cand invelisul se sfarimita cazand tot pe podea, si vazuram toti cum paianjenul de marimea palmii, acum viu si negru, se urca pe bratul lui Karl rapid, ajunge la umar, apoi la gulerul tricoului si se baga pe sub haine.

 Instantaneu, Adam se misca, in timp ce Karl incerca sa stea calm si nemiscat. Adam apuca tricoul lui Karl si il taie pe tot in doua, il da la o parte, si vedem cum paianjenul se tara spre spatele lui Karl. Adam ridica jacheta si tricoul lui Karl si da paianjenul jos. Cazu pe nisip, apoi foarte rapid o lua la goana spre partea intunecata a holului. Ne uitam ingroziti unul la altul. Vedem cum din nisip incep sa se ridice musuroaie. Iar din ele ieseau paianjeni.

-OK, Samy, cred ca asta-i primul test, zise Karl.

-Si eu ce mama dracu' fac? intreb disperata.

-Ii alungi, zise indreptand torta cu foc spre paianjenii care voiau sa vina spre noi. Acestia se retrasera.

Cand ridica torta din nou inaintau, iar duse torta spre ei.

-Treceti in spatele meu, zise Karl.

Ne ducem cu totii in spatele lui, dar pe mine ma apuca de incheietura. Imi da torta in mana dreapta, apoi trece in spatele meu. Incep sa indrept torta spre paianjeni. Faceam miscari constante de la stanga la dreapta, in timp ce ne indepartam cu spatele. Nu stiam unde ne indreptam. Clary mai tipa cand vedea ca se apropiau prea mult, dar ne indepartam cat timp ii amenintam cu focul.

Am continuat sa mergem, ghidati de torta lui Adam. Intre timp Clary si Karl isi aprinsera si ei altele. Paianjenii erau din ce in ce mai multi. Vedeam cum apar din nisip alte musuroaie si ies paianjenii. Am cotit la dreapta. Clary incepu sa ma ajute sa indepartam cu focul paianjenii. Karl era chiar in spatele nostru avand grija sa nu indepartam de ei. Adam conducea grupul grabit ca sa gasim o scapare sau o usa.

Un paianjen reusi sa se urce pe piciorul lui Clary. Bine ca avea pe ea blugi, ca de nu cred ca facea saraca infarct. Tipa si-si scutura disperata piciorul. Paianjenul cazu de pe ea. Eu continuam sa ii indepartez pe ceilalti. Clary isi relua si ea treaba. Minutele treceau foarte greu. Nici nu mai stiu de cand ne tot chinuiam sa tinem departe paianjenii si sa inaintam, vrand sa gasim o portita de scapare. Eram traspirata.  Am cotit la stanga. Clary isi indeparta de pe fata o suvita bruneta. Mi-am umezit buzele. Karl nu se indeparta de noi. Adam inca cauta disperat o iesire.

-Am gasit! urla Adam.

Eu si verisoara lui inspiram extenuate. Nu am intors capul, inca aveam de furca cu paianjenii. Ii aud pe Adam si Karl cum se forteaza sa deschida o usa cred. Nu mai puteam sa inaitam. Paianjenii profitau de orice ocazie sa se apropie mai mult de noi. Aud un sunet de usa veche deschisa, apoi eu si Clary suntem apucate de umeri si trase in spate. Cadem pe pamant si vedem cum in fata noastra usa dubla se inchide rapid, inainte ca paianjenii sa patrunda inauntru. Inspiram obositi. Ala nu a fost decat primul test.

-Pfui, bine ca am scapat, zic ridicandu-ma in picioare.