Atingerea Diavolului

Cap.43- Camarazi de Infern

                                  Cap.43- Camarazi de Infern

                                                       1

Azvarlita din copac in copac, rapitorii mei continuau sa marsaluiasca ca la armata. Tipam si zbieram din rasputeri, nu faceau decat sa rada si sa cante. La un moment dat, am ramas intr-un singur copac, atarnata cu capul in jos, tinuta de glezna stanga. Ma balansam atunci cand el isi misca radacinile noduroase si urate.

Peisajul se schimba. Cerul se crispa. Era negru, dar cu nori rosii. Auzeam lanturi. Miscari. Gemete. Cazaturi. Iar lanturi. Sutele de copaci ajunsesera in varful unui munte. Eram tinuta de un copac din primul rand. Am ascultat de unde veneau zgomotele de lanturi.

Veneau de jos. Erau zeci de carari serpuitoare, unde mergeau in sir indian detinuti, legati in lanturi de maini si picioare. Cu totii erau zdrenturosi, murdari, cu haine rupte. Sleiti de puteri si chinuiti in Iad, platind acum pentru pacatele marsave comise in lumea oamenilor.

Unii lucrau la cazane, amestecand nu stiu ce in ele. Altii spargeau pietre. Unii invarteau roti mari, care semanau cu carma imensa a unei corabii, asezata pe orizontal.

Toti munceau ca robii. Imediat ce cadeau din picioare, batrani distrusi de efort, erau biciuti zdravan de catre un calau cu masca neagra pe fata, care era la bustul gol si avea niste curele de piele asezate in forma de X. Toti calaii aratau asa, uriasi si infricosatori, nepasatori fata de chinul tras de ceilalti.

Aici nu exista compasiune. Aici era Iadul.

                                                      2

Copacii au inceput sa coboare muntele. Bineinteles ca nu era vreo urma de zapada sau iarba verde. Nici macar iarba parlita. Erau cranii.

Cranii de schelet uman, cu miliardele, acoperind intregul munte. Radacinile noduroase ale copacilor le calcau de parca isi reimplantau radacinile pe ele. Cum eram cu capul in jos, vedeam perfect tot ce se intampla pe pamant. Iar radacinile si craniile ma duceau cu gandul la o caracatita care isi punea tentaculele pe un om.

Am inchis ochii si am incercat sa trag aer in piept. De ce trag la mine toate nenorocirile lumii? Inima imi batea puternic, dar cine naiba statea sa se gandeasca la asta cand era atarnat si tinut de glezna cu capul in jos de catre un copac cantator? Cred ca eu. Continuand sa marsaluiasca ca soldatii unei armate, condusi de generalul copac care ma tinea pe mine, am ajuns in josul muntelui. 

Oratania m-a azvarlit in aer si am cazut cu o busitura pe craniile care erau cu miile. M-am rostogolit in jos, spre ce mai ramasese de parcurs din munte. Am gemut mai mult frustrata si m-am ridicat in patru labe. Am zarit niste picioare imense de schelet, care sigur erau marimea 50. Ridic privirea tot mai sus, iar printre parul murdar zaresc unul dintre calai cu un topor in mana.

Ce era sa fac decat sa inghit in sec. M-a apucat de par de la radacina si m-a sculat in picioare. A inceput mai mult sa ma tarasca de el pana spre oamenii torturati in lagare. Pentru mine asta era umilinta. Sa fiu tarata de par... Josnic. Chiar si pentru un barbat-schelet-namila-asasin.

Copacii ramaneau la marginea muntelui, iar acum mergeau in jurul lui in lant indian. Ma impleticeam pe picioare la cat de tare ma tragea namila asta. As fi mers si singura, numai sa nu ma lase cheala... M-a azvarlit spre cazanele unde se invarteau... Iâu! Era sange, amestecat cu cranii si piele umana, sau tesut, si... mate. Cu ochi. Si dinti. Si organe genitale. Mi-am mutat privirea scarbita. Stomacul meu o luase razna.