Atingerea Diavolului

Cap.19- Roscata

                                                 Cap.19- Roscata

                                                    Adam Evans

 

 

-Repede, masca de oxigen, urla doctorul dandu-l la o parte pe Adam.

Adam nu mai stia daca sa rada sau sa planga. Era intr-o stare de soc.

-Va rog iesiti afara, zise o infirmiera.

-Nu, raman cu ea, zise Adam.

-Iesiti afara, urla deja stresat la el.

Adam ii arunca o privire care ar ingheta si oceanul Pacific, dar Arthur, tatal Samanthei, isi puse o mana pe umarul lui si-l trase in spate. Odata iesiti din salon, Adam se aseza in genunchi si-si puse mainile pe fata. Acum radea si plangea totodata.

Isi ridica mainile in aer, de parca era rastignit pe cruce si incepu sa rada in timp ce lacrimi de fericire se scurgeau pe obrajii lui. Genunchii Fedorei cedara, si cazu langa un scaun. Amber, mama lui Adam, se sprijini de perete, avand mainile impreunate si ochii inchisi in timp ce se ruga. Arthur se plimba nerabdator pe hol, trecandu-si mainile prin parul des. Samuel, tatal lui Adam,  se aseza pe scaun zambind.

Karl era in stare de soc, habar nu avea de ce radea ca istericul si scotea lacrimi din ochi. Clary deja bocea ca lumea. Se puse in genunchi langa Adam si incepu sa planga cat sa umple un lac intreg. Adam o inconjura cu bratul, iar ea isi puse capul pe pieptul lui plangand in continuare.

-Vedeti? Vorbi el in gol plangand si razand. Vedeti? V-amm zis eu. Am avut dreptate. Da, domnule, am avut dreptate, izbucni el in ras. Da, da. E vie. Aha. V-am zis eu ca rade de mine. Ii place sa traiasca periculos. O sa-i dau eu pericol. Aha. Da, da. Lasa ca vede ea cine e seful. Da, zise el cu glasul devenindu-i nesigur. Da, e vie. Ati auzit. Eu am inviat-o. Nu voi. Voi sunteti niste tradatori nenorociti. Lasati omul sa moara ca un caine. Aha. Lasa ca vedeti voi. Va omor pe toti. Vedeti voi care pe care.

Adam Evans nici macar nu-si dadea seama ca deja delira si se comporta ca un dement stand pe podeaua spitalului, sprijint de perete, razand si plangand si iar razand.

                                                                                  ***

-Acum ce Dumnezeu mai fac?! tipa Clary plimbandu-se nervos pe hol.

Au trecut mai bine de doua ore de cand doctorii se ocupau in salon de Samantha.

-Ai rabdare. Daca a trecut atata timp, inseamna ca se chinuiesc sa-i stabilizeze starea, zise Arthur.

-Pai s-o faca, urla Adam. S-o faca bine. Ca nu le dau atatia bani degeaba, ca sa stea ei la taclale in salon cu ea.

-Adam, Samantha este inconstienta mai mult ca sigur in momentul de fata. Nu are cum sa stea la taclale cu ei, zise Clary ridicand capul, din palme.

-S-o faca bine mai repede. Cer prea mult?!

-Da! A cazut intr-o prapastie, boule. Daca nu era vanator de demoni, acum era moarta de 16 ore!

-Hai mai du-te dracu'! zise Adam in zeflemea.

-Adam, daca iti dau un pumn in moaca aia tampita ce o ai, te trezesti de tot! urla Clary ridicandu-se in picioare amenintator de pe scaun. Vezi ca deja esti somnambul, dormi pe tine!

-Incearca! urla Adam. Hai! Incearca! zise venind spre ea.

Cei doi vrura sa se ia la bataie, dar interveni toata familia.

-Ascultati la mine, copii prosti ce sunteti. Fiica mea e in spital pentru ca a cazut intr-o prapastie, dupa ce a fost violata, maltratata, dupa ce a trecut prin chinuri cumplite fara ca macar sa se planga de soarta ei afurisita, apoi sa faca un ritual, si in cele din urma sa cada intr-o prapastie. Asa ca aveti putin respect pentru cea care este acolo in camera. Ca daca nu, va rezerv eu cate un salon in spital. Dar asta dupa ce va aranjez! Clar?! urla Fedora Lancelot cu voce inflexibila.

Adam si Clary se departara unul de celalalt nescapandu-se din privirile ucigase. In cele din urma, fiecare se uita in alta parte scotand un ''huh'' arogant. Adam simti o deosebita placere in suflet cand vazu ochii Samanthei deschizandu-se, si auzi cum gura ei trage in plamani aer.

Acum retraia momentul.

Timp de o secunda, Samantha Lancelot dechise brusc ochii si se uita socata peste tot, apoi zari chipul lui Adam Evans. Incepu sa vrea sa traga tot mai mult aer pe gura, inspre plamani. Buzele ei formaea un ''O'' cam neregulat in timp ce deschisese gura socata. O lacrima i se scurse din ochiul drept, in timp ce pieptul i se inalta si i se lasa in jos violent. Auzea gura ei cum se chinuia sa ia tot mai mult aer. Vedea capul ei cum se misca cand pieptul i se inalta si i se lasa in jos. Cateva fire de par ii iesira de sub bandaj. Alte suvite de par se agitau si ele pe perna odata ce ea se misca.

Acum Adam era fericit ca recunoscuse. Recunoscuse. Recunoscuse ca o iubeste. In acele clipe, acele clipe haotice nu mai gandea la ce sa spuna si la ce nu. Dar nu regreta. Nu! Acele vorbe o readusera la viata. Iar asta este o dovada ca ea il iubeste.

Doamne, dar bineinteles ca el o iubeste. I-a spus-o, dar el nu a vrut sa-i dea satisfactie, asa ca a facut-o sa creada ca nu auzise. Insa in realitate, el auzise acele vorbe simple, dar din inima. Regreta ca nu ii daduse locul cuvenit. Acum era gata sa i-l dea. Acum nimic nu-l mai putea opri.

Nici macar un Monstru nenorocit. Familiile lor ar fi de acord, avand in vedere ca parintii Samanthei erau nasii lui. Iar parintii lui erau nasii Samanthei. Nimic nu-i despartea. Acum puteau fi fericiti.

Doctorul iesi din salonul Samanthei.

-Cum e? intreba repezit Adam venind spre doctor.

Doctorul isi scoase masca de pe fata si boneta de spital de pe cap. Avea o fata obosita si cearcane sub ochi.

-I-am dat niste sedative. Acum doarme. Chiar nu pot crede ca s-a intamplat un astfel de miracol. A fost moarta mai bine de cinci minute. Apoi, poc, a inviat. Asa ceva nu am mai pomenit in toata viata mea. Sa speram ca pericolul a trecut, insa nimic nu este sigur. Ii vom face niste analize in scurt timp, iar maine va voi spune rezultatul. Acum nu mai aveti ce face aici. Va recomand sa va duceti la casele voastre si sa reveniti maine dimineata la prima ora. Pana atunci vom avea rezultatele analizelor, zise doctorul.

-Eu nu plec de aici, zise hotarat Adam.

-Dar nu aveti ce face aici. Din cate vad, majoritatea dintre voi aveti rani. Cel mai bine ar fi sa mergeti acasa, sa va odihniti si sa reveniti maine.

-Tu nu intelegi ca eu nu ma misc de langa ea? urla Adam.

-Cum doriti. Eu v-am sfatuit ce ar trebui sa faceti, restul este problema dumneavoastra. Acum va rog sa ma scuzati, am si alti pacienti de ingrijit, zise doctorul, apoi pleca.

-Fiu de catea, mormai Adam in barba.

-Adam, du-te acasa, eu cu Fedora ramanem aici pana maine dimineata, zise Arthur.

-Imi pare rau, dar voi toti va duceti acasa. Eu raman aici. Clary, trimite-l pe Will sa-mi aduca niste schimburi. Arthur vru sa protesteze. Nu, il intrerupse Adam. Nu are rost sa ne certam, am zis ca raman eu, voi duceti-va sa va odihniti. Vorbim la telefon diseara, OK? Acum, tuleala.

Adam trecu pe langa ei si se duse in salonul Samanthei.

-Baiatul asta e indragostit pana peste cap... zise Arthur vazand usa salonului trantindu-se in urma lui Adam.

-Mie-mi zici... murmura Fedora.

                                                                               ***

Adam statea in salonul Samanthei si o privea. Era conectata la aparate, cu masca de oxigen pe fata, era sedata. Nu se miscase deloc. Acum o putea urmari.

Avea pielea atat de catifelata si de fina. Mainile destul de firave, dar erau in stare sa bage pe putin cinci femei in coma daca si-o propuneau. Adam zambi la acest gand.

Era o mica luptatoare. Care a profitat la maxim de moartea ei, ca sa-i smulga o confesiune din gura. Mda, categoric si o mare santajista. Maine dimineata va avea de-a face cu el. Doamne, si acum cand se gandeste la momentele disperate pe care le-a trait. La tipetele aruncate peste tot. Mai  ca voia sa bata pe toata lumea. Dumnezeu stie de ce nu a facut-o.

Acum isi amintea toate astea si radea.

Statea pe o canapea si vedea lateralul patului Samanthei. Erau singuri in salon. Parul ei blond era rasfirat pe perna. Bandajul inca il avea pe toata fruntea. Pieptul i se inalta si i se lasa in jos regulat.

Will ii adusese niste schimburi. Ceruse o pereche de blugi deschisi si un tricou alb. Da, schimbare de vestimentatie. Insa doar pentru placerea Samanthei. Era sigur ca se va bucura cand il va vedea cu alte haine. Era trecut de doua dimineata, iar el nu adormise deloc. Huh, si cand se gandea la pura agonie prin care trecuse in ultimele 24 de ore. Ca a vrut sa sara in prapastie dupa ea. Ca a urlat la cer ca un nebun descreierat. Ca s-a enervat ca un copil mic. Ca s-a rugat dupa zece ani.

Toate astea acum parca sunt din alta viata si nu mai fac parte din el. Dar fac, iar Adam o stie foarte bine. O iubea pe Samantha Lancelot mai mult decat propria viata.

Ea il invatase sa iubeasca din nou. Pana acum nu facea decat sa se arunce in ghearele mortii cu orice ocazie. Acum voia sa traiasca cu orice pret alaturi de ea. Nu avusese curajul sa-i spuna acele doua cuvinte magice, de teama ca ar putea iesi ca doua soapte ragusite, sau mai rau, inexistente. Dar pana la urma a gasit taria sa-i spuna. Si ca s-o faca a avut nevoie s-o vada moarta. Halal declaratie. Oare l-a auzit? Normal ca l-a auzit! Dar cand se va trezi... isi va aminti?

Ah, la naiba, e Samantha, ce mama dracului. Asta nu uita nici macar daca e lovita de un camion, iar in fata ei apare Obama. Era atat de linistita cand dormea. Parca ii statea mai bine asa. Cand era treaza avea o gura tare, dar tare spurcata. Acum avea niste buze apetisante, rosii si umflate. Buzele alea sunt numai bune de facut cateva lucruri pe care el le stia perfect. Ah, Adam, la ce te gandesti omule.

Din nou zambea singur si clatina din cap. Frumusetea ei era atat de exotica. Ochii aia verzi ca smaraldele. Buzele mereu rosiatice, care parca il implorau sa le sarute. Sanii ei pietrosi, fesele ferme, picioarele lungi, soldurile inguste, spatele fin.

Avusese ocazia sa le analizeze pe toate in Amazon, insa parca a trecut atat de mult timp de cand au fost acolo. Goi si plini de sudoare. In lumina semilunii care domnea pe cer, inconjurata de mii de stele. Felul in care il adusese la disperare ca sa-i spuna ce simtea pentru ea. Insa nu-i spusese decat starile fizice, nu si cele sufletesti. Singura femeie care il adusese la disperare perpetua.

Niciodata nu stia la ce sa se astepte din partea ei. Cand era sigur ca va primi o veste linistita, reactiona violent. Cand era sigur ca va reactiona violent, primea vestea linistita. Niciodata nu plansese de tot ce i se intamplase. Poate ca era ea vanator pursange, dar aceasta intamplare... Aceasta intamplare ar marca orice bun vanator de demoni. A facut fata la tot cu multa putere. Iar acum se lupta pentru viata ei.

Oare ce altceva mai poti face, Lancelot? Esti in stare de totul si de nimic. Joci cartile pe o singura fata. Spui adevarul gol-golut, mai ales atunci cand esti nervoasa. Nu-ti ascunzi opinia. Nu tratezi lumea cu menajamente ca sa nu fie jignit. Esti o muiere dintr-o bucata, blonda nenorocita ce esti!

Ah, dar cine oare e mai nenorocit din camera asta? Ea, ca si pe patul de spital, dupa ce a cazut intr-o prapastie, este tot la fel de sexy, sau el, pentru ca reactionat ca un nebun scapat de la ospiciu cand a crezut doar ca va muri? Femeia asta ii da pofta de viata. O pofta de viata cum nu a mai avut de zece ani. Il inebuneste. Si asta il face s-o doreasca cum nu a mai dorit nici o alta femeie. Cel putin nu la fel de animalic cum o doreste pe ea.

In momentul de fata, gandurile nu-i dadeau pace. Era singur,  privind femeia vietii lui, cum statea intinsa si inerta pe un pat de spital. Iar in cap nu avea ganduri tocmai sfinte. Din contra. Isi dorea din toata inima ca ea sa fie treaza, sa fie sub el, sa fie ingropat adanc in matasea ei, sa fie zgariat pe spate de unghiile-i mari, care acum erau de-a dreptul rupte din carne.

Gandurile necurate l-au facut din nou sa zambeasca si sa clatine din cap. Pana acum, in ultimii zece ani, nu mai rasese singur intr-o camera. Si cu atat mai putin privind tinta o femeie apetisanta intinsa inconstienta in pat.

O constatare puternica. Dar o constatare puternica fusese si aceea ca-i urlase c-o iubeste. Asta a adus-o din lumea mortilor. Moarta cinci minute. Deci el facuse in salon pe bufonul cinci minute continue, plangand, urland, zbierand, scuturand-o din pat de umeri si fata. Zbatandu-se cu toti si urland ca nu avea voie sa plece.

Ei, Samantha Lancelot, jur ca m-ai cucerit cu totul. Acum nu mai scapi de mine toata viata. Cel putin... pana cand moartea ne va desparti, gandi Adam Evans.

                                                                               ***

-Care sunt rezultatele? intreba Adam, stand cu totii in biroul doctorului.

Fedora si Amber erau asezate pe scaunele din fata biroului doctorului. Iar Adam statea sprijinit cu mainile de spatarele ambelor scaune. Clary, Karl, Arthur si Samuel erau si ei acolo. Doctorul nu arata deloc prea vesel.

-Din pacate am vesti proaste, zise el. Insa puteau fi si mai proaste, adauga dupa.

-Spuneti! Nu ne mai fierbeti atat! zise Clary.

 -A suferit minore leziuni. Cum ar fi oase rupte sau fisurate.

-Dar se pot reface, nu? intreba Fedora.

-Da, desigur. Insa nu asta este problema.

-Pai ziceti odata.

-A mai suferit si o contuzie spinala.

-Adica? intreba Adam.

-A primit in sira spinarii o lovitura puternica care i-a provocat o umflatura. Contuzia este o umflatura. Tesutul se umfla si apasa pe nervi.

-Iar asta inseamna... zise Amber.

-Asta inseamna ca a suferit un soc spinal. Mai pe scurt: Samantha este paralizata de picioare.

Pentru o secunda, timpul se opri in loc pentru intreaga familie. Se uitau la doctor, in timp ce creierul lor acumula informatia.

-Este paraplegica, mai adauga doctorul.

-NU!!! urla cat o tin plamanii pe Fedora, bagandu-si mainile in parul bogat si lung.

-Vestea buna e ca paralizia este temporara. Cu un bun terapeut, va fi ca noua in cateva luni bune.

-Doctore, zise Adam. Doctore, sigur nu s-au gresit analizele? Samantha mai bine moare decat sa fie paralizata la pat!

-Sunt rezultatele finale. Paralizia este temporara. Se poate vindeca cu un tratament strict si adecvat!

-Doamne Dumnezeule, zise Adam intorcandu-se si acoperindu-si gura cu mainile, apoi si le trecu prin parul negru. Samantha isi va dori sa fi murit, zise intorcandu-se socat spre doctor.

-Fata mea, zise Fedora plangand. Fetita mea mica, iar lacrimile i se rostogolira pe obrajii rosii. Isi acoperi fata cu mainile.

-Nu va faceti griji doctore, Samantha va avea cel mai bun terapeut din intreaga tara! zise Amber ridicandu-se. Adam, zise uitandu-se la el. Ma duc sa dau cateva telefoane. Revin mai tarziu.

Adam aproba din cap si ramase cu doctorul si ceilalti.

-Sigur se va face bine? il intreba pe doctor.

-Nu se stie garantat. Depinde de cum va merge tratamentul si cum va decurge vindecarea. Socul spinal poate fi temporar 55% sau poate fi permanent 45%. Depinde cum se va recupera.

-La naiba doctore. Spune-mi daca se va face bine sau nu! urla, prinzandu-l de halat pe doctor, peste birou si ridicandu-l de pe scaun.

-Adam, da-i drumul! urla Samuel. Adam incepu sa-l scuture pe doctor. Adam, da-i dracului drumul! urla tatal lui, apucandu-l de umeri si tragandu-l in spate. Adam se rasuci, apoi se uita la tatal lui. Calmeaza-te sau te bag in coma! urla Samuel plin de nervi.

Adam, furios, apuca un scaun si-l tranti cat colo, apoi se uita la fereastra cu mainile pe solduri.

-Vreau ca fiica mea sa-si revina, zise Fedora.

-Asta depinde numai de voia Domnului, zise doctorul aranjandu-si halatul si asezandu-se din nou pe scaun.

-Pot sa-mi vad fiica?

-Deocamdata o asistenta se ocupa de ea, iar peste putin timp ii vor fi schimbate asternuturile.

-Pot s-o vad peste o ora?

-Da, peste o ora va fi bine. Doctorul se ridica in picioare.

-Doctore Bob, zise Samuel, faceti tot ce puteti ca s-o salvati.

-Mai sunt cateva ore pana cand va fi in afara pericolului. Daca trece de acestea, va ramane in viata. Iar daca ramane in viata, s-ar putea sa ramana paraplegica cateva luni sau pentru toata viata!

                                                                              ***

-Hai mai lasati-ma in pace, cu doctorul ala de rahat! urla Adam, in timp ce erau in fata spitalului. Clary si Fedora stateau pe o bancuta, iar barbatii se plimbau de colo-colo.

-Adam, este cel mai bun spital din intregul oras. Iar daca doctorii spun ca nu este nimic sigur, inseamna ca asa e, zise Clary.

-Samantha se va face bine! urla Adam la ea. Altfel mi-e teama ca nebuna aia baga singura cutitul in ea.

-Nu! tipa Fedora agitata si cu ochii mariti.

El se opri si se uita la ea ingrijorat.

-Iarta-ma, Fedora. Uneori spun lucruri care nu vreau, zise Adam asezandu-se langa ea, si punandu-si mana pe umerii ei. Ea isi spriji capul de umerii lui, in timp ce suspina obosita.

-Nu stiu ce se va alege de fiica mea! zise ea. Va prefera de milioane de ori sa moara, decat sa fie paralizata.

-Sunt al dracului de sigur de asta. Dar ne are pe noi toti. Vom fi alaturi de ea.

-Asta n-o va satisface cu absolut nimic! zise printre suspine.

-Stiu si asta. Dar eu nu-mi pierd speranta. Samantha se va face bine.