Atingerea Diavolului

Cap.32- Furie

                                                   Cap.32- Furie

 

Asa ceva nu e posibil. Cum facea asta? Era... imposibil. Ma simt ca in basme. Morgana avea ambele maini ridicate la nivelul umerilor, cu manecile evazate ale rochiei negre din catifea care atarnau. Avea o privire ucigasa si de-a dreptul furioasa.

Iar casa se misca. Ma simteam ca la un cutremur. Totul se misca. Peretii se cutremurau, oglinzile, portretele, sticlaraia din casa tremura din rasputeri. Priveam cu proprii ochi cum Morgana imi facea casa sa se cutremure. Din rasputeri. Si zambea.

-Morgana, opreste-te! tip in vacarmul asurzitor pe care il crea zgomotul cutremurului.

Nu facea decat sa zambeasca. OK, asta e sadica.

-Morgana, opreste-te sau opresc eu tot! tip la ea.

Nu ma ia in seama. Deja tremuram. Fie de teama, fie de nervi, dar tremuram sigur. Clary incearca sa mearga spre ea, dar ramane teapana. La fel si ceilalti vanatori care venisera sa vada ce se intampla. Ma uitam la toti. Icercau sa faca ceva. Familia mea o privea pe Morgana. Nu mai stia nimeni ce sa faca. Ava o forta neimaginabila. Si nu as fi crezut in veci ca imi va fi dat sa vad vreodata asa ceva.

Amber incerca sa vina spre noi doua, insa un scaun i-a taiat calea, s-a rasucit ca sa nu loveasca scaunul, ii surprind fata speriata cand se invarte si gura deschisa intr-un O larg. Mana stanga ii era in aer, spatele intors si o vad cum cade pe jos. In jur era un vacarm total.

Oricine incerca sa mearga spre Morgana ramanea nemiscat. Adam era deja nervos. Tipa la Morgana. In jurul meu era un haos total. Tipete, urlete, caderi pe jos, mobile care cadeau pe jos, vitrinele care se spargeau, tablourile imense care cadeau de pe pereti. Eram intr-o camera plina cu tensiune si energie negativa. Iar asta ma afecta mai mult decat ma asteptam.

-Morgana... zic numele ca prin vis, cuprinsa de un voal de euforie. Opreste-te.

Ma priveste cu ura. Isi strange mainile in pumn. Cutremurul devine si mai intens. Peretii incepeau de-a dreptul sa se crape. Auzeam numai sticle sparte, obiecte cazand, scrasnitul mobilei care se misca din locurile lor. Zarva. Ura. Durere. Furie. Razbunare.

Inchid ochii. Totul ma deranja. Nu suportam calagia, nu suportam haosul, nu suportam teama tuturor. Oricine incerca sa se apropie de ea nu putea. O patise unchiul Sam, tata, Karl, Will, Ranvir, pana si Adam. Zgomotul mobilei ma zgaria pe creier.

Deschid ochii. Aud din nou un vajait in urechi de parca cineva ar trece pe langa mine. Momentul cand deschid ochii motiveaza spargerea tuturor ferestrelor din casa. O ploaie de cioburi ii loveste pe toti. Imi sar pe fata, maini, ochi, picioare. Dar nu ma ranesc. Pe Morgana nici atat.

O priveam cu ura. Imi intorcea sentimentele din priviri. Simteam forta ei vibranta si negativa.OK, inchid din nou ochii. Incerc sa ma concentrez. Imi adun toata energia. Corpul meu era o tornada de emotii amestecate.

Deschid din nou ochii. Eram doar noi doua. Intr-un cerc de cioburi. Cercul in care eram vibra de prea multa ura. Inspir adanc. Clipesc din nou. Incepe ploaia. Zambeste mai larg si gesticuleaza puternic din maini. Vine un val de cutremur cum nu am mai simtit in toata viata mea.

Mai clipesc o data. Parca eram desprinse de lume si auzeam un cantec de vioara in urechi. Cercul devenea din ce in ce mai strans. Energia continua sa ne invaluiasca. Simt doar ura cum ma domina. O privesc. Ridic impulsiv de repede mana dreapta si fac unde gest cu ea dorind ca totul sa plece din calea mea.