Atingerea Diavolului

Cap.6- Macabru

                                                Cap.6- Macabru

-Treziti-va. Ati fost eliberata.

Clipeam nesigura, in coltul celulei. Era deja dimineata. Mi-am luat pantofii in mana si l-am urmat pe politistul de garda.

Ajungem in casa lui Clary, care a insistat foarte mult sa stea non-stop langa mine si nu m-a scapat din ochi nici macar o secunda. Mergem sus, in dormitorul ei, unde ma bag direct sa-mi fac o baie indelungata.

S-a intamplat din nou. Noaptea trecuta, in inchisoare am fost abuzata pentru a patra oara. Imi frecam corpul cu disperare ca si dupa prima noapte cu el.

Imaginile mi se derulau in fata ochilor. Atingeri, pozitii, sarutari. Fiecare era prezenta pe pielea mea. Ma joc cu spuma din cada si ma gandesc cum de nu a venit nimeni. A fost liniste deplina noaptea trecuta.

Parca intreaga sectie dormea. Iar vagabondul din celula alaturata... Politistul ma avertizase cand ma bagase in celula ca celalalt detinut era surdo-mut. Totusi i-am vazut expresia ingrozita dupa ce-am ramas singura.

Dar pe unde a venit? Pe unde a plecat? De ce nu ii vad niciodata fata? De ce tot ce pot simti cu adevarat este mirosul lui si o durere adanca?

Mereu trebuie sa fie asa? O lunga si continua durere, o dominare fara scrupule, senzatii de carpa folosita.

Noaptea trecuta am fost din nou paralizata. Asta cum se mai intampla? De ce nu-mi simt muschii, de ce nu pot sa tip sau sa fac ceva? De ce sunt eu marioneta din poveste?

Am fost asezata in fiecare loc imputit din celula aia infecta. Pat, perete, chiuveta, WC, masa. Pana si cu pieptul lipit de gratii. Eram sustinuta de el la fiecare pas.

Abuzare si posesivitate neacordata. Nu stiu nici macar ce simt. Ce as putea spune politiei? Ca am fost abuzata a patra oara intr-o sectie de politie, chiar acolo, sub nasul lor? Unde sistemul de securitate este impenetrabil si exista peste tot camere de supraveghere?

Sa le spun ca nu eu l-am omorat pe Alexander Raymond, ci ca a inceput sa zboare singur prin camera?

,,Eu l-am omorat. Ce-i al meu, al meu ramane. Nu puteam permite sa-mi strice toata munca. Nu cand sunt atat de aproape."

Astea au fost vorbele care mi le soptise noaptea trecuta inainte de inceperea calvarului.

Existau atatea intrebari pentru fiecare dintre afirmatiile lui. Eu sunt a lui? Ce munca risca Alexander sa-i strice? Care este scopul lui final de care este atat de aproape? Si cel mai important: cum reusise el sa-l omoare pe Alexander Raymond, cand in camera de hotel nu fusesem decat eu si cu el?

Probele erau irelevante. De fapt exista o singura proba irelevanta, si anume ca Raymond zburase prin camera. Dar cine m-ar crede? Care om sanatos cu capul pe umeri ar crede ca un barbat a zburat intr-o camera de hotel si a fost ARUNCAT prin peretele de sticla. Care?

Eu una, nu. I-as spune persoanei respective care mi-ar zice asta ca e nebuna. Doar ca eu nu sunt nebuna. Sau sunt?

Oare sunt cu adevarat nebuna si toate astea sunt produse de subcontientul meu supra-traumatizat? Sunt atat de tulburata incat chiar l-am omorat pe Raymond si imi imaginez ca a zburat prin camera?