Mă lupt cu mine

Parfum

Azi am simțit pe geaca mea un alt parfum. E amețitor, mă răscolește, dar e necunoscut, mă neliniștește, îmi tulbură sângele în vene, îmi sucește mintea, se pierde prin mine și eu parcă mă îndepărtez de propria-mi viață încet. Îmi amintesc mii de lucruri și totodată parcă din minte mi se șterg și reapar aceleași mii de emoții.
Tresar, mă pierd, mi-e greu, mi-e foarte greu să mă mai prind de sufletul meu cu aceleași brațe obosite. Știam c-o să te simt, pe tine, oricine ai fi, de fiecare dată când voi închide ochii mei mult prea obosiți. Știam c-o să-mi curgă oja roșie pe paginile atâtor cuvinte care mă deslușesc și totodată mă învăluie în mister. Perdeaua cea maro de care îmi atârnă zâmbetul te-ar scutura pe tine de orice lacrimă și mi te-ar readuce fericită, dragă inimă...știu că mă cerți mereu, dar noi tot împreună..tot împreună ne adâncim în veninul unor cuțite create din lut, suntem arhitecții unor iubiri prefăcute și murim în noi la două-trei secunde după ce am atins cel mai sincer zâmbet......... ne ghidăm după acordurile acestui pian, mă aleargă notele, îmi alunecă firele de păr castaniu peste spatele gol, mă ustură piciorul strâns de panoful argintiu, eu nu mai știu, eu nu mai știu. Vezi tu, dragule, e pustiu...Nici eu nu mai sunt vie, nici tu viu. Ne-am înecat în zorii zilei zicând că-i prea devreme,acum e prea... e târziu..., drumul căii ce ne-a fost soartă e pustiu, eu nu te mai știu.
Te rog acoperă-mă cu cortina cea neagră a atâtor amintiri, în mine se aprind și se sting trăiri, în mine se-mpletesc zilele atâtor conviețuiri. În mine e aurul acestor povești, în mine muzica crește ca într-un ghiveci, în mine mori deși trăiești și mă iubești
Deși te omor încet și știi că n-o să mă încetinești
Te descurci, împreună reușim să rescriem mii de ani în notițele unor copii iubăreți
Descurcăreți
Elevi eminenți
Suntem chiulangii în pragul acestor mii de poveți
Suntem dascăli pe mâinile noastre ce se împreunează de atâtea ori, dar parcă se fac scrum în zeci de mii de trecători
Promite-mi că o să îmi șoptești deseori
Că am reușit să nu dăm drumul la sfori
De care trăgeam cu atâta disperare în ajunul unei acre disperări
Obosiți de minciuni, ascunși de muritori
Noi trăiam în constelații
Niciodată banali, mereu aceeași dar totuși diferiți, visători
Mă pierzi, mă ridici
Doar tu poți să mă alinți ca să nu mor
Doar teatrul îmi e mască când scena este lipsită de actori
Doar prin cuvintele de aramă mă trec mii de fiori
Te rog să mă-nconjori
Vreau cu mine să zbori
Fie ascunzi cu mine aceeași ramă, fie în vis alegi să mă omori
Văd zburând cocori
Or să-mi șoptească norii că vei plânge în ziua în care o să-i pui degetul pe inel, de nenumărate ori...
Nu te pripi, știi că mă ții
De mână și de suflet fără să fii
Dar cu gândul la sentimente vii
Ca să mă recapeți, să mă mai reții
Prin râul ochilor mei curge iubire față de lumea din jur
Și pe brățara de safir
O să mă renasc fir cu fir
Te deșir
Vreau o vioară ca să pot să respir
Mă consum, viața mă pierde și arta mă câștigă la fiecare respirație
Inima mă străbate peste zeci de caiete
Nu-s vocile noastre cele corecte
Teme-te de mine și te rog eu, du-te și te pierde
Toată lumea povestește că în spatele genelor mele e un labirint
De ce nu ai fi tu curajos să aderi la a ciupi din verdeața sa succint?
Crede-mă, sunt prea secată de vietatatea mea ca să te mint
Oamenii sunt artă prin ceea ce reușesc să creeze
Să contureze
Vioara mea din suflet pe pianul tău o să danseze
Nu vreau să-mi ofere chitara pansament ca să mă protejezs
Ci să mă elucideze
Durere mai mare decăt zace în mine, să creeze.
Nu știu dacâ vei vrea să mă mai știi
Dar fără dansul meu exersat de mii de piruete în balerinii cafenii
Care să te ghideze
Către siluetele cu zâmbete mii și mii
Și cu măștile gata pictate vărsate în pungi ca de jucării
Fugi, adu-mi condeiul, mă pierd printre clapele acestui pian
Că pian de aș fi nu m-aș opri din a răsuna în toate lunile fiecărui an
Ți-aș fi muză supremă și concomitent dușman
Versurile mele pică ca dintr-un tren vechi, șters de ninsori și scârțâind după tinerii liceeni
Vai de mine, cât m-a strâns cureaua ceasului de mâna-mi mică și slabă
Du-te de te odihnește artiste, pianule, vino și din mine tu din nou te adapă
Nu-ți ofer mapă
Nu-ți dau nici hartă
Dar te caut prin artă
Că eu fără artă
Sunt ca o floare fără a frumuseții pată
Că eu fără artă
De pieire prematură nu-s apărată
Că eu fără pian sunt moartă
Că eu fără chitară îmi țin sufletul de corzile cui ca să nu te mai tot ceară s inimii mwle ocară?
Zi, ființă, zi-mi că nu ți-e inima chioară
Zi-mi, copilă, de când a început să te doară?
Zi-mi tu mamă, ai plâns când am plâns eu?
Zi-mi tu tată,lângă ea ți-a fost atât de greu? Zi-mi tu moarte, îmi vei lăsa sufletul liber
Ca-ntr-un clișeu?
Zi-mi tu prietenă dragă,
Mă vei ierta?
Vei găsi o scrisoare sub plapuma mea...
Zi-mi tu om pe care nu l-am iubit dar l-am asuprit
Mă vei detesta că nu m-am chinuit să încerc?
Poate te-aș fi descoperit...
Zi-mi că eu tremur de teamă
Pătura mi-e veșmânt pentru toată viața atârnată acum de fotografia lipită pe a brățării mele cataramă
Hai cu mine la vamă
Să alerg ca-ntr-o lume ce nu atinge nicio privire umană
Fără să plângem, fără să te temi că ți-a picat bandajul de pe rană
Fără să tremuri
Și să bem aceeași cafea din aceeași cană
Să-ți fiu eu tot ce nu ți-a fost băgat în seamă
Privirea în gol
Viața pe hol
Pe-un hol de spital
Cu mii de boli ale sufletului notate-ntr-un jurnal
De ar fi banal
Te-aș juca pe degete într-un mod episcopal
Hai să nu ne mai mințim cu acest glas jovial
Zâmbetul tău pentru mine
E luna unui univers central
Pentru lumina din ochii mei verzi,
Te voi privi cum mă vei pedepsi
Pentru buzele ce se luptă cu gerul de aur înghețat
Te voi ține de șoaptele spuse pe-un pervaz nedărâmat
Pentru iarna din palma mea
Voi purta mănuși ca să te pot atinge
Pentru imaginea de la acel banal act teatral
Te voi suna să-ți spun că am dorit să-mi vorbești în fiecare minut trecut cu aer de om normal
Pentru apa ce-o beau cu atâta disperare
Te voi arunca în râul din sufletul meu ce se varsă în aceeași mare de soare
De acum 10 000 000 de lacrimi în urmă
Vino de mă curmă..
Pierde-mi din urmă
Caută-mă în cada din spumă
Mai fă o glumă..
Rugină-n a lor carte scrisă de alt om frustrat
De viață, de noi...
De mine și-un suflet
Care se simte în mine ca fiind predestinat la doi
E tărăboi
Arme noi
Cu mine în palme parcă că-s mai grele decât niciodată aceleași brațe veșnic goi
Glas vioi
Doi pe doi
Fac unu
Dar unu plus unu
Fac iară doi
Și devine matematica vieții mai grea când ne unim și despărțim
Fie știm să fim, fie ne pierdem ïnainte să ne descoperim
Uneori e mai simplu să murim.
Învăluiți de mai multe tipuri de parfum
Să plecăm cu aroma blândă
Catre tărâmuri noi
Și tot ce-am trăit, fiind
Din parfumul gecii mele
Pe care trupul meu o poartă
Cu același suflet greoi sculptat într-un morman cumplit de gheață