Și mi-am dorit mereu ca oamenii să știe ceea ce eu știu, ca ei să mă priceapă și să mă înțeleagă, cu toate lipsurile și calitățile mele. Nu am cerut nimic altceva decât priviri călduroase din partea oamenilor care au fost câtuși de puțin curioși să arunce un ochi peste rândurile scrise de către mine, căci prin scris eu m-am păstrat întreagă, mi-am apărat disperarea și am înlăturat primejdiile, am trăit și trăiesc prin cuvinte, propoziții, paragrafe, ador efectul pe care sintagmele bine închegate, superb clădite pe baza inspirației pot atinge ființele umane, pot dezmierda, încânta, alarma, provoca mințile exotice. Iubesc necondiționat efectul pur pe care ideile unui străin le are asupra altor străini, felul în care emoțiile din ficțiune sau realitatea pătrund prin fisurile sufletului și invadează simțurile.
O carte bună, un aer ploios,umed, o cană de cafea amară și respirația calmă din pragul dimineții te pot cultiva, invada cu simțuri multiple și idei nenumărate. Suntem diferiți, dar niciunul dintre noi nu duce lipsă de o anumită complexitate, o anumită știință proprie, nepricepută de ceilalți. Suntem mistere de nuanțe diferite, ne numim diferit și trăim diferit, dar tocmai pentru că viețuim și suntem noi înșine, suntem umani, avem darul și totodată povara să nutrim miliarde de sentimente, emoții ghidate spre deghizarea lor în fluturi, iar pe majoritatea nu ni le putem explica ori nu le putem stăpâni temeinic. Putem avea noi nu știu ce putere financiară, atuuri pe care le considerăm esențiale în zilele cotidianului, dar sufletele noastre se sculptează la fel în amurgul serii, respirăm aceleași nostalgii și zugrăvim aceeași fiori.Suntem ființele ce am fost și azi, ieri, acum un an, dar ce e cert e că minutul următor ne va schimba mai mult decât am putea măcar realiza. Viitorul devine lunatic prezent și se păstrează viitor pentru un spectacol mai tardiv. Suntem adesea scufundați de responsabilități, uitând de fapt, intenționat sau nu, de esența și sensul vieții, până la urmă trebuie să ne clădim o soartă stabilă, să fim niște existențe solide. Pentru latura spirituală putem strânge hrană precoce, admirabil de sănătoasă, cu nutrienți colorați.
CITEȘTI
Mă lupt cu mine
SpiritualitéMă lupt cu mine de când mă știu, îmi pun în concurență teama și speranța și ajung să le țin la același nivel. Fac pași înainte cu credința unui nou început pentru sufletul meu dureros,dar ajung să dau înapoi și să îmbrățișez amărăciunea unei minți m...