Mă lupt cu mine

Și nu-ți dorești să fii altfel..nicicum

Ce se-ntâmplă când crezi c-ai scăpat de tristețe? Începi să cauți frumusețea în simplitatea din jurul tău, și chiar crezi că reușești, chiar te abați pe un drum al bunei dispoziții, te minți și ți-e al naibii de bine, te uiți în oglinda curată și-ți spui că va fi totul minunat,pentru că simți asta cu toată ființa ta, acesta probabil fiind cel mai sincer lucru din inima ta.
Dar apoi devii din ce în ce mai conștient că durerea nu dispare, ea chiar nu dispare..o simți mai puțin,parcă este în comă, așa mă simt eu...cu veșnica-mi durere-ntr-o profundă perioadă de comă, perioadă ce ar face bine să-mi ofere puterea de a înfrunta glorioasa revenire de care mă tem. Pentru că e atât de simplu să zâmbesc sincer și netemător, să mă bucur din banalitatea-mi proprie, să ascult melodii triste fără să reînvie în mine sămănța deznădejdii.
Acum mă văd pe un drum lung și pustiu, singură, atât de singură că tresar când îmi aud respirația și-mi surprind reflecția în balta limpede de lângă mine. Înconjurată de o pădure rară și mii de vise alergând pe cerul cenușiu, mă mișc alene, mă simt balerina ce mi-am dorit să fiu de mică, cu mișcări stângace și părul răvășit, cad și mă ridic, arunc lacrimi și culeg zâmbete, creez un întreg spectacol pentru cel ce stă rezemat de mașina lui argintie, cu privirea pierdută în zare și gândul la femeia ce i-ar putea frânge inima dură.
Nu ne uităm unul la altul, eu nedorind să-mi intre nimeni în întunecimea sufletului, iar el se holbează, vrând dinadins să-și omoare zilele lăngă un suflet complicat, nemulțumindu-se cu puțin, în concepția lui totul ducând către ceva, în concepția mea fiecare despărțire omorându-mă precum apusul omoară speranța pentru a o resădi în cugetul omului singuratic, la fel cum prima zi de vară nu șterge toată melancolia ce ți-a ținut de cald în iarnă, așa cum toamna presară frunze peste pământul afectat de moartea plantelor,crezând c-or să acopere sfârșitul cu o pătură frumoasă de culori.
Pentru că mi-ar fi simplu să-ncetez să mă mai caut prin alte colțuri ale aceleași străzi pe care mă aflu în visul ce-l am aproape în fiecare seară, așteptând pe cineva care n-o să apară, pe cineva al cărui caracter mi-l conturez în minte pentru a mă minți, dacă tot nu știu adevărul. De ce mă agăț de o simplă prezență a unui om și îndrept totul către mine? Așa disperată ai ajuns, așa mult vrei să primești cuțite în pieptu-ți gol? Așa de mult vrei să uiți de tine în încercarea de a trăi o fericire efemeră? Haidee, capul sus și prefă-te că uiți, ești singură și nu-ți dorești să fii altfel...nicicum.