Nu cred că există mai multă ușurare în ființa mea decât atunci când reușesc să mă întind pe pat și mă decid să aștern cuvintele ce trag de mine, aici, nu cred că există vreun mod mai bun de a mă simți mulțumită, de a mă bucurac că pot lăsa ceva ca simbol al zilei de azi ce a trecut la fel, în grabă și netemută, ca și celelalte.
Nu mai știu ce ar trebui și ce nu, așa cum nu mai știu ce vreau, pentru mine totul este confuz, și în linii mari puterea mea de a gândi, mă obosește...mi-e dor de ceva ce nu a fost al meu și mi-e ciudă că n-am putut oferi o șansă momentelor ce doreau să vină, mi-e atât de silă de încăpățânarea mea încât am devenit vulnerabilă și dornică de a-mi descărca din nou bateria de durere a sufletului meu energic și atrăgător pentru mici confruntări. E întuneric și sunt obosită, nu aș vrea să dorm și totuși o s-o fac. Aș vrea să călătoresc la acest ceas târziu și să inspir aer dur și rece de noapte cu temperaturi joase, aș vrea să fug liberă pe un teren la fel de liber ca și inima mea de copil, aș vrea să fiu balerina atâtor spectacole la care asistă oameni de calitate ce simt arta, aș vrea să opresc timpul doar de dragul atâtor clipe pe care le-am dorit eterne, aș vrea să acaparez toată fericirea în ciuda amărăciunii ce-mi este pătură pentru spirit și astă confuză seară, aș vrea să nu mai fiu eu, măcar o singură dată, ca să știu de ce mi-ar fi dor, fie de ce nu aș mai vrea să dețin vreodată, aș vrea să nu mai văd nici eu durerea altora, să nu-mi mai pese de al nimănui necaz, să nu mă mai tot întreb ' de ce și cum' în fiecare moment al existenței mele, să nu mai simt disperare de fiecare dată când realizez că tot ceea ce se petrece trece ca-ntr-un tren grăbit, să nu mai simt mii de furtuni violente în stomacul meu de fiecare dată când simt emoție, să nu mai privesc în gol când zăresc de fapt zâmbete călduroase, să nu mai pun la îndoială orice intenție, să nu mai înlătur oameni ce nu mi-au cerut nimic, să nu mai tremur când văd dovezi de iubire împărtășite între două ființe, să nu mai spun că alții au avut noroc și eu nu, să nu îmi mai doresc atât de des să nu fi fost aici, ci să fi fost acolo,să nu mai trăiesc totul cu atât de multă intensitate, să nu mai observ chiar și cel mai mărunt detaliu ce sensibilizează, oare cum ar fi, cum ar fi să nu mai fiu eu, ce parte din mine ar mai trăi și care cedează?
CITEȘTI
Mă lupt cu mine
SpiritualMă lupt cu mine de când mă știu, îmi pun în concurență teama și speranța și ajung să le țin la același nivel. Fac pași înainte cu credința unui nou început pentru sufletul meu dureros,dar ajung să dau înapoi și să îmbrățișez amărăciunea unei minți m...
