Mă lupt cu mine

cana ta de cafea

Ți-ai pus toată oboseala într-o ceașcă de cafea-iubind, neștiind, zâmbind.
Te-ai cutremurat din toate încheieturile când dimineața nu ți-a adus mângâierea pe care o doreai, dar ai rezistat.
Ți-ai dat toată silința ca și această cană să-ți înece amarul...fără să mai ai nevoie de imaginea ochilor tăi frumoși-umezi.
Ți-a picat minunăția culorii oceanului în ochii mari și plini de mister.
S-au atins în cana ta de cafea mâini de diferite culori,spunându-și că inimile bat în același ritm.
S-au strecurat frunzele toamnei și au cântat cocorii primăverii.
Ai tras din nou perdeaua revederii
După care te-ai așezat pe scaunul mângâierii.
Au leșinat în cana ta de cafea-stelele-și le-ai oferit îngrijirea necesară
Pentru ca la ceas de seară
Pe cer ele să reapară.
Ai adus într-o cană de cafea toată nemurirea sufletelor apuse și ai făcut poze pentru a căuta artă.
Eu am găsit artă în cana ta de cafea, pentru că aroma ei și ochii tăi fac un duet sprinten și colorat.
Negrul și griul nu au loc în șuvițele tale de păr, draga mea.
Și inimile mincinoase se luptă în cana ta de cafea-dar ambele pier.
Zâmbetul meu poate apare acum în mintea ta.
Când sorbi din a ta
Cană de cafea.
Te vei trezi așa în fiecare dimineață
Dorind să-i simți amarul
Și știu cum mâna ta poate crea desene minunate
Totul se poate
După a 2-a cană de cafea
Și îți asumi riscuri
Tu ești un om frumos-îți găsești fericirea în lucruri mici-îmbrățișarea ta e bandaj pentru răni și glasul sfaturilor tale fac cât mii de compătimiri plictisitoare.
În cana ta de cafea eu m-am oprit să admir lucrătura
Porțelanul a reușit să creeze al meu ecou-puternic-
Te-ai dus la fereastră și ai zâmbit
Din cana ta de cafea ies câțiva aburi de iubire
În cana ta de cafea, draga mea,nu va fi vreodată loc de amăgire.