Mă lupt cu mine

Cea mai sofisticată tabletă de ciocolată

Trec zilele și trece timpul pe lângă mine și prin mine...se mișcă crengile copacului într-un ritm melancolic și totuși vesel, se joacă acordurile melodiei cu mișcările corpului meu, acum totul se preface-ntr-o dorință de călătorie nesfârșită, toată viața mea se vrea plină de zâmbete nebune și lacrimi de fericire.
Plimbările lungi pe străzile înguste, verdeața din micul parc în care ne pierdeam toate zilele când eram mici și neștiutori...când jocurile noastre nu ne aduceau decât bună dispoziție și dorința de a primi mai multe veri pline de soarele arzător care zâmbea hazliu printre razele-i puternice. Topoganele pe care ne dădeam,căzând și  murdărindu-ne fără nicio păsare, grămezile de frunze pe care ne aruncam aterizând ca fulgii extrem de ușoi în zborul lor haotic,privirile pe care le aruncam mamei pe furiș când aceasta ne legăna în poalele-i drăgăstoase, acadelele ale căror arome ne colorau diminețile somnoroase petrecute în drumul către căsuța cu grădină a bunicilor.
Mă lovesc emoțiile în pieptu-mi acoperit de haine groase, după ceva vreme...se simt emoțiile pe pielea palidă și frigul de primăvară mă fac să mă ghemuiesc într-o învălmășeală de sentimente...țesături parfumate cu mireasma ghiocelului pierdut, lacrimi nevărsate din puterea dorinței de păstrare a unității pozitive și liniștite.
Aș dansa pe scene mari, aș cânta la 2 piane în același timp, te-aș purta pe brațul meu obosit șoptindu-ți tot ceea ce n-am avut timp să-ți zic ție...oricui...
Mi-aș lua prietenii și aș fugi pe câmpul pârjolit de revolta inimilor ce-au dorit prea multă libertate.
În sala plină cu minți luminate de cunoștințele programei școlare,ale mele gânduri de viață și moarte dispar dincolo de sticla ferestrelor acestei clădiri vechi...foile de examen nu mă-ncântă pentru că mă limitează și tot ceea ce îmi impun nu este ceea ce îmi doresc..
Deoarece timpul mi-a modificat diferite colțișoare ale sufletului și a pansat răni vechi nevindecate sau a suflat blând pe cele cicatrizate, timpul mi-a fost ca o dulce bătaie de vânt pe inima plină de sângele atâtei bunătăți și teamă, timpul mi-a împăcat trecutul cu prezentul și m-a făcut să mă simt mulțumită cu mine.
Astăzi parcă a fost o zi cât 10, o zi ce a mai parcurs un mic capitol din viața mea...acum stau în patul rece și mă gândesc la pașii pe care îi voi săvârși în continuare în această călătorie...privind metaforic către bucățelele de trăiri de până acum.
Mă plimb pe bordura acestui mozaic, cad superficial și mă ridic glorios, viața are o chemare cu gust victorios, viața e cea mai sofisticată tabletă de ciocolată.