Mă lupt cu mine

#

Acum câteva ore simțeam că nu mai vreau nimic și totuși m-am ridicat, vocile din capul meu și-au combinat țignalurile într-un ton ce mereu sfârșește prin a fi optimist. În jurul meu se desfășoară umbrele acestor săptămâni trecute ca printr-un pachet de chibrituri cu câteva fire. S-au stins flăcările trecutului și prezentul a pus gheață pe rănile care au prins coaja aceea faimoasă -roșcată și solidă-...a cărei apariție inhibă durerea și o scormonește la orice mic pas neasigurat.
Îngerii cântă șezând pe semiluna de-o frumusețe neîntregitá încă...glasurile șoptind se aud în zarea întunecată și inima durerii preexistente comprimă momentele într-un mic-imens album de -momente-.
Desfășor aceleași petale de trandafiri în urma mea pe gresia rece și roșie...privesc stelele prin perdeaua roz și-mi dau seama că bujorii sunt expresia rafinității pe care mătasea aceea strânsă în mână n-o oferă. Degetele sfioase se lasă liber purtate de urma traseelor închipuite pe peretele transpirat, parcă trasând harta parcursului realizat până -ACUM-. Așadar, scot din buzunarul spart al rochiei desfăcute și deșirate de ața sentimentelor tot jocul meu de cuvinte din ultimii ani.așternut pe o hârtie,pătată de pufuri de parfumuri..și o întind pe sârmă nouă, o prind cu două stele pe post de cârlige și mă ridic pe scăunelul de la grădiniță până la cer. În aer de divinitate și aspritatea serii de iarnă se vestejește, în tumultul acestei naturi -eterne- una dintre cele mai adânci răni ale mele...o frumoasă carte acoperită cu praf magic al atâtor vrăji nerostite, împachetată cu politețea cerului din serile de vară mult prea liniștite și libertine.
Dincolo de ferastra cu perdea maro, de la care privesc dincolo de sticla groasă către -afară- simt rândunelele ce vor să zboare de pe umărul meu pe caisul neînflorit.
Degetele mele pictate într-un albastru închis denotă pasiunea de la miezul nopții...ce se aleargă printre cuvinte labirintice cu iubirea nedescoperită și sare gardul trecutului exploziv dar împăcat...împăcat cu timpul și pătura acestor fraze scrise.
Selectez toate acestei fișe și le prind de hainele de pe mine...fiind accesibile aceluia care își face curaj. Pe inelul de pe degetul meu sunt prinse miile de ecouri ce n-au ieșit la iveală, sutele de gropi în care am căzut la ceas de seară și din care m-am ridicat ca prin minune cu muzică și foi albe împrăștiate prin cutia roz.
Zâmbetele din aceste seri m-au pictat într-un tablou tip portret fericit, dar ceea ce zace dincolo de culorile de calitate ascunde patimi și neștiințe grave, incolorul și intensul nemaivăzut.
Ia aminte, străine
Toate au avut și au un început
De vrei aur pe pâine
Nu uita cum ai crescut
Și dacă te ții bine
Te rog să nu uiți de mine
Ce am împărțit
Și ce am avut.
Ne-am văzut tridimensional
Prin lupa trecerii prin ani
Tu cu aer personal
Eu cu durerea respirată mașinal
Ia un pumnal
Și ne distruge
Nu ne ajunge
Nu ne mai ajunge...