Mă lupt cu mine

acolo-aici

Da, m-a ajuns și azi dorul de cuvinte din urmă și uite-mă cum, tot ceea ce îmi doresc este să îmi vărs lacrimile pe foaia albă.
Există o mulțime de minciuni în durerea călcâielor mele și, se ciocnesc mii de globuri de cristal în razele lumii mele.
Pe spatele meu șad toți acești fiori ai vieții, cum serile se nasc din zile sfârșite și inima mea pompează sânge după un mecanism biologic, însă ea are chemări pur sentimentale.
Cum dă viață picăturilor de rouă acest anotimp de dulce și amar joc al razelor de soare.
Cum ținem în brațe copii mici, dar noi ne aflăm în genunchii propriei neputințe.
Cum avem grijă unii de ceilalți, dar uităm să avem grijă de noi înșine.
Cum râdem necontrolat și ne întâlnim privirile timid, cum zilele ploioase ne găsesc de fiecare dată mai obosiți și singuri.
Cum am cutreierat printre toate aceste zile cu nesiguranță în suflet și teamă deasupra creștetului meu.
Cum mi-am privit figura în oglinda rutinei și mi-am zis că nu mai are rost să fac pași înainte dacă nici nu știu ce va fi -mai apoi-
Cum mi-am stins luminile și mi-am închis ochii încet, privind la lumina lunii de la fereastră, dar zăpăcind răsăritul cu venirea lui peste alți 15 ani.
Cum nu mi-am pupat mama pe obraz în această dimineață, deși tot ce mi-aș fi dorit ar fi fost să fi plâns pe al său umăr, strângând strâns de bluza ei, ca atunci când îmi era prea teamă să îi dau drumul.
Cum am alergat în trenul speranțelor de mai demult pierdute, dar m-am rătăcit din nou în gara nereușitei.
Cum mi-am modelat în plastilină figura de fetiță fericită, dar eu am afișat de 10 ani încoace doar chipul unui om pierdut.
Cum am ajuns aici? Și cum aș putea să mă întorc?
Să mă întorc acolo unde ochii mei nu își doreau să fie umezi, decât de fericire, acolo unde tata mă strângea în brațe și mă privea duios, acolo unde îi puteam săruta sfios obrazul spunându-i că îl iubesc, fără să încerc să descopăr "regulile" iubirii.
Acolo unde să o țin pe mama de mână în mulțimea cea înfricoșătoare era cel mai sigur pas.
Acolo unde am avut curcubeul în părul meu și soarele prins sub papucii cu steluțe.
Acolo unde îmi băteau la ușă visele și realitatea mea era tot ceea ce însemna imposibil.
Acolo unde nu m-am îndoit vreodată că o să fiu un om mare, într-o lume prea mică de supereroi.
Aici...aici sunt acumși... nu îmi mai place.
Grijile se rostogolesc în rucsacul plin de planuri și șanse calculate, aici familia s-a destrămat în oameni care privesc cu sufletul și mintea în direcții diferite, aici se amăgește frica că îmi va fi  putere și tot aici apare o întrebare : o să mă descurc la -a iubi- ?