Mă lupt cu mine

Clepsidra

Stoarcem stropii trăirii din noi și apoi îi reconstituim
Ne mințim
Trăim unii lângă alții dar nu ne mai iubim
Ne ascundem, fugim
Ni se pare că-i un joc faptul că nu mai știm
Cum să fim buni, când să oferim
Am ajuns ca pur și simplu să supraviețuim.
O nouă dimineață se încrucișează pe fereastra mea rece și plină de dor
Un nou cer cenușiu mi se-arată deodată, impunând un peisaj amețitor
Soare nu-i, căldură nu-i
În schimb e frigul ce îmi place
E ceața ce m-alintă sumbru de fiecare dată când lumea tace
E vis de noapte plină cu fulgi
Și dorința ca acasă să ajungi
De cei ce-ți sunt dragi, să fii aproape
Să vă spuneți șoapte și să-ți fie fericirea revărsată pe pleoape
Dețin o clepsidră
Se vede că-s derutată de timp...
Nisipul ei mă fascinează
Și adesea îmi creează
În vene amar venin
Sunt secunde, ele trec decisiv
Sunt captive, nu e un spațiu evaziv
Privesc calmă cum din viața-mi momentul se scurge
De ce să mă mai tem?
Oricum într-o oarecare clipă, sfârșitul,la mine va ajunge
Îi admir fabricația
În zilele noastre oamenii creează orice
Însă arta sculptată,pictată, cântată,dansată, schițată, tipărită,imprimată
E artă de suflet
E artă de dor
E artă de ființă ce ar vrea să se afle în zbor
Ca o pasăre mică, ca un micuț cocor
Ca o taină-n treacăt pe un vechi covor
Ca un vis atârnat de cel mai mic nor.
Ochii mei dor
Mă trezesc prea de zor
Dar uneori simt că mor
Și nu e ușor.
Mi-am ascuns lacrima în frumosul tuș rezistent
În frumosul fard de pleoape, deloc prea strident
Sunt gata să ies în lume
Durerea să confrunt
Oricum ar fi să fie
Inima mea să știe
Că eu indiferentă nu-s
Și nu m-am mai ascuns
De adevăr...
De realitatea ce mă soarbe
Și lin din mine stoarce
Picăturile de viață
Ce mi se scurg în față
Că vremea a trecut și totuși mai vine
Iar eu stau și privesc în oglindă la mine
Parcă mă ridicasem, sau eu m-am zăpăcit?
Of,ia uite, e răcoare în casă și gerul a venit.
M-am turmentat, m-am ramolit
Clepsidra am privit-o până m-am amorțit
Mă simt înțepenită, machiajul mi-e la fel
Și chipul meu e palid, ce s-o fi întâmplat cu el?
Ce s-o fi întâmplat cu mine, durerea nu mai e
Și nimic nu se mai simte
Doar mii de rugăminte
Să nu mă duc la cer
Să mai sper..
Să mai pot sä îndur acest cumplit ger
M-apropii de fereastră, dedesubtul ei e-o cadă
Dau drumul apei să curgă, până la gât să-mi ajungă
Mă dezbrac de pielea-mi rece, contrafăcută
Și pun pe pervaz masca prefăcută
Arunc în foc inelul ce ținea mii de promisiuni
Și rup în chip de fiară
Brățara cea de seară
Cu o inscripție amară
"Ridică-te și speră!"
"Promit că n-o să doară..."
Îmi privesc chipul obosit în apa cea prea multă
E bine că m-ascund de lume într-o baie cu picături de-o sonoriate mută
Taci și ascultă
Pășește-n ea încet
E rece, ce se-ntâmplă?
Ahh, nu pot să suport
Dar parcă ea m-atrage, mă-nclină către ea
Să fie sigură că-s captivă,mă simt de parcă m-ar acapara
Și gata, sunt în apă
Șuvițele de păr plutesc aievea-n margini
Iar degetele-mi sunt parcă tocite de pagini
Mintea mă-ntreabă aspru
De ce mă aflu-aici?
Dar inima-i răspunde, că-i timpul să sar pe-o treaptă ce poarta vag mesajul "ghici"
Corpul nu mi-l mai simt
Am devenit ciudată
Doar inima mi-o mai aud
Bătând firav,plăpând
Ca pentru prima dată...