Războiul unui suflet blând

Capitolul 1: Îngerii cad din cer

Capitolul 1: Îngerii cad din cer.
                                   » Rain

— Cursa asta eu o câștig, vă e clar? Garry își întoarce privirea spre Elif, ca să își afișeze zâmbetul ce îi pune sub semnul întrebării încrederea în sine.

Elif – spus și Turcul, pentru că din Turcia se trage – își îndreaptă privirea spre mine, făcând un joc din sprânceană.

Zâmbetul meu sarcastic îi făcea și mai rău lui Garry, încredere în sine avea puțină și ca să fiu sinceră, nici un șofer prea grozav nu era, dar îi plăcea să fie în centrul atenției. Și deși era des în centrul atenției, fiind singurul blond din grup cu ochii albaștrii, nu era suficient de neobișnuit pentru a menține atenția prea mult timp. Nici măcar chipul cu trăsături dure, sculptate, nu îl ajutau în deosebi.

— Hei, ce înseamnă asta? Și arată cu degetul sprâncenele, ca să se înțeleagă.

— Turcul te ironizează, pun paie pe foc și le zâmbesc celor doi. În plus, eu sunt aici ca însoțitoare. Ron nu ți-ar fi dat mașina dacă nu mă luai și pe mine, să fiu sigură că nu o vinzi.

— Fratele tău e dus cu pluta, se revoltă Garry, luând și el o gură din berea fără alcool, am înecat să fac asta doar o dată, oricum nu i-aș vinde-o pe Madonna.

— Pentru că data trecută erai să rămâi fără comoară? Turcul îl lovește amical cu pumnul în braț.

— Și de asta; În orice caz, ne vedem mai târziu cu Leif. Ne dă ceva de livrat, s-ar putea să apară spre sfârșitul cursei.  Ochii albaștrii, ca un cer senin, se intersectează cu ochii mei, ridicând din sprânceană, interogativ. Am ridicat umerii pe jumătate, verificand telefonul.

— Nu am primit încă nimic.

— Haide, Rain, sigur știi.

— Încă nimic, am repetat cu dinții încleștați.

    Nici nu știu exact de când fac asta. Cel mai sigur, Ron m-ar trimite înapoi în cămin dacă ar afla că îi ajut prietenii cu livrările. Fac asta pentru că este singura activitate din vacanță care mă minține vie. Madonna a fost un pretext, Garry nu ar îndrăzni să facă o zgârietură pe mașina lui, darămite să o vândă, însă trebuia să primesc mesaje privind patrulele de poliție din seara asta de la Berni. Prietenia mea cu iubita sa mi-a oferit ajutorul unuia dintre cei mai buni oameni care furnizează tot felul de informații.

    Turcul își tot scarpină stresat bărbia, mutându-și ochii căprui prin toată încăperea. Cafeneaua era cea mai curată, în ceea ce privește curcanii, este anostă și nu servește gogoși. Dar asta nu însemna că nu aveam și noi inamicii noștri.

Și ei sunt tot studenți, în ultimul an ce e drept, pe Ron l-au cunoscut într-o circumstanță similară, apoi au inceput să vină pe la noi, de atunci, cei trei s-au unit pentru a mă feri de foarte multe... evenimente neplăcute. Cel mai mult exagerează Turcul, de multe ori am impresia că singurul motiv pentru care este atât de protectiv este pentru că mă simpatizează. În majoritatea timpului este sobru, se întâmplă ca nimic să nu îi convină și când se întâlnește cu Ron și amicii săi acasă la noi, turcul o taie englezește să moțăie în una din camere și se întoarce când toți pleacă. Nici eu nu fac parte prea des la întâlnirile acelea pentru că sunt interzise pentru mine. Dar tot îl mai trag pe Garry de limbă, el are nevoie de mine iar eu vreau să știu în permanență ce face Ron și unde o taie, pentru că lucrurile în care s-a băgat sunt și așa destul de periculoase.

— Am primit. Spun. Deschid mesajul nerăbdătoare, încercând să ignor privirile curioase ale celor doi care mă țintuiesc ca pe un hotărâtor de destine. E liber. Zâmbesc și blochez telefonul fără a da importanță avertismentului că mai târziu s-ar putea să existe două patrule cu pornirea din Secția 32, de la vreo cinci kilometrii de locul Pedonului.