Războiul unui suflet blând

Capitolul 7: Potrivire

Capitolul 7: Potrivire

              » High

— Marina, trezește-te! Bombăn cu buzele lipite de pernă și cu ochii îndurerați de oboseală. Îți sună drăcia aia de telefon!

— Lasă-l să sune, adăugă ceva în italiană după care își pune perna pe cap.

Pufnesc nervos, arunc o privire în jur și văd că suntem într-o cameră de hotel. Dau din cap frenetic, amintindu-mi că acesta era stilul meu. M-am bătut mintal pe umăr, luând perechea de boxeri de pe podea, apoi am plecat spre baie.

Am făcut un duș rapid pentru că aveam mare nevoie și am aruncat în grabă o privire spre Rolex-ul ce indica ora 11:03 PM. Aveam suficient timp pentru a ajunge la interviul de angajare a lui Rain și a fi sigur că îl obține.

Îmi aduc repede aminte cât de profundă a fost Marina și acum că mi-am îndeplinit scopul știu că nu mai am de ce să discut cu ea chestiile care trebuiau clarificate, împăcarea a fost mult mai ușoară decât îmi imaginam, drept dovadă că și dorul ei a fost unul îndelung răbdat.

Pe cine mint? Chiar ea mi-a dat în vileag aseară, în culmile extazului, că are un logodnic și că au nunta într-un an, ceea ce m-a excitat și mai tare și am atins apogeul în timp ce ea mi se lichefia în brațe.

Zâmbesc în oglindă, îmi șterg trupul cu un prosop, părul cu altul și intru în dormitor uitându-ma după hainele mele. Pantalonii de trening erau o idee rea și cum rezervasem eu o cameră de hotel având în vedere ca nu trebuia să îmi folosesc identitatea încă o lună?

Probabil o făcuse Marina.
Sau probabil eram în noul hotel inaugurat în lipsa mea.

— Du-te la duș, îi spun, cred că te-a sunat logodnicul.

Ea își ia telefonul de pe noptieră cu capul încă sub pernă și oftează.

— De fapt, e Hector.

Îmi caut telefonul prin buzunare, debusolat, apoi mă uit după el pe noptiera, însă lipsește cu desăvârșire.

Telefonul sună din nou, Marina scapă o altă înjurătură în italiană și sare din pat, nervoasă.

— De ce mă suni? Întreabă mirată și îmi arată telefonul ținându-l strâns. Abia acum remarc inelul de logodnă și acest lucru îmi accelerează pulsul din boxeri.

— Stai să văd ce vreau, îi spun și răspund.

Își dă ochii peste cap, își culege hainele de pe jos și pornește spre baie. Nu știu dacă este un lucru bun să mă așez pe pat, dar o fac oricum, fiind conștient că atunci când ajung la vilă voi face încă un duș.

— M-ai pus sa fac un interviu imaginar de angajare și tu lipsești. Unde ești și unde e Marina?

— Suntem în hotelul de pe Coasta Pacificului. Mă uit pe fereastră. Spumoasele valuri se apropie de mal, atingând melancolic nisipul, acolo unde le mângâie și soarele.

   În mod normal m-aș simți bine privind asta, mereu valurile mării m-au relaxat, dar de fata aceasta îmi aduc aminte de nisipul plin de sânge, de sunetul armelor ce scuipau gloanțe afară și de mine, tras sub apă, în timp ce încercam să ies la mal cu un scop precis.
Toate astea mă pietrificau, și tot ceea ce înseamnam vreodată se preschimba în ură.

— Tu ai habar cine este logodnicul ei?

Întrebarea îmi face stomacul ghem, dar dau totuși un răspuns.

— Nu.

— E nepotul Tashei, dimineață era să-mi rupă gâtul.

— Și noi aseară patul. Vin acasă în jumătate de oră și vom face atunci aranjamentele pentru interviu. Spune-i lui Mich să vină să mă ia de la Timmy's, până acolo voi lua un taxi.