Războiul unui suflet blând

I. Capitolul 35: Trecutul - partea I.

Capitolul 35: Trecutul – partea I.
» High

Hector își privește degajat unghiile, părând brusc interesat de textura tare și lucioasă. E un semn clar că este iritat, dar încearcă să ascunda prin gesturi simple, contrarii, ce nu fac altceva decât să amplifice idee contrară. Este nervos și nerăbdător și știu motivul pentru care mă aflu eu aici. Am nevoie de avionul personal al lui Hector și de o locație pe care să o treacă pe alt nume, departe de Los Angeles pentru două luni. Nu pare prea încântat de idee, și încă nici nu i-am spus-o, dar văd în ochii lui lipsa colaborării. Nu i-am cerut niciodată ajutorul și nici n-aveam de gând să o fac până aseară, la petrecere, când am realizat că printre invitați au fost plasați strategic și reporteri, detectivi. Oamenii de care fugeam. Nu-mi era dor de imaginea mea pe primele reviste, nu aveam chef sa aflu ce făcea fiul milionar al miliardarului Hector Madsen, mă durea în cot de tot ceea ce scriau și mă chinuia ideea că ei m-au văzut cu Storm. Și știam că au făcut-o. Știu povestea, intriga, deznodâmntul. Vor arunca vina și pe ea și abia am reușit să o ancorez lângă mine. Nu mai voiam să plece, de aceea aveam nevoie de casa aceea afurisită și de cel mai curând zbor. Singura piedică era omul din fața mea. Și ea. Pentru că nu am mai vorbit cu ea de aseară.

— Tasha ți-a mulțumit pentru invitația de la petrecere.

Invitație pe care nu i-am dat-o, pentru că era vorba de prietenii mei, oameni pe care îi cunoșteam eu și care nu voiam să cunoască niciun asociat, cu atât mai mult pe Tasha care era mereu în recrutare de angajați. Era stilul ei acela de a lua oameni normali și a îi transforma în marionetele ei. De orice fel.

— O să-i trimit un coș cu fructe, am încercat să fac să sune politicos, dar a sunat mai urâcios decât era firesc. Sprâncenele i s-au arcuit de uimire și mi-am dres glasul, vrând să adopt din nou poziția greu de sistat. Am nevoie de avionul tău personal. Vreau să mă car din Los Angeles.

— Ți-a venit mintea la cap, pleci?

Am râs ironic, știind că partea bună am lăsat-o pentru final:

— Merge și Rain cu mine.

Hector a râs deloc amuzat și și-a scos un trabuc subțire din sertar, aprinzându-l. M-a scrutat cu o privire incertă.

— Bună idee, ia cu tine omul detectivului.

— Nu e a lui Holden, e a mea. Tonul mi-a fost acru, cum intenționam și am obținut aceiași reacție din partea lui. Îi vedeam uimirea în privire. Și eu decid ce face ea.

Parțial adevărat. Nu puteam să îi ghicesc nicio mișcare. Cât de vicleană a fost Lizzy, dar nu m-am așteptat nicio secundă la reacția lui Storm. Mi-a smuls un mic surâs, până mi-am dat seama că se referea și la ea.

— Cum le alegi tu doar pe cele care te trădează, fiule?

Hector trebuia să învețe să tacă. M-am aplecat peste birou, luând și aprinzându-mi o țigară.

— Rain nu este ca Olivia. Am tras lung din țigară, simțind că dacă mă opresc, voi resimți acel val ciudat ce îmi zgârie pieptul. Olivia i-a furnizat regulat detalii din viața mea lui Donald, Rain este în tabăra mea.

— Și dacă îi dădea materialul lui Holden? Dacă nu ar fi văzut-o John?

La naiba! Începeam să văd unde bate Hector și nu-mi plăcea deloc. Nu voiam să mă îndoiesc de Storm, îmi era frică să o fac din nenumărate motive. Și mi-e și teamă să nu ajung în pragul în care am ajuns cu Olivia.
Nu aș fi în stare de asta! Cel puțin asta încerc să îmi impun. Trebuie să îmi ridic constant moralul, cu atât mai mult cu cât în serile urâte visam la infinit întâmplarea de pe plajă. De fiecare data am același sentiment de răzbunare, de răbufnire, chiar dacă inițial pe Donald voiam să îl împușc. Nu îmi părea rău nici că o nimerisem pe Olivia.
Dacă ura de moment și dorința de răzbunare m-ar face să îi fac rău iubitei mele?