Războiul unui suflet blând

Capitolul 21: On fire

Capitolul 21: On fire
» Rain

Acum e acum!
Inima mi se arată aventuriera în piept, emoțiile au pus stăpânire atât pe întreg trupul meu cât și pe raționament. Voiam să mă fi pregătit mai temeinic, mă simțeam de parcă îl vedeam pentru prima dată, respirația dezordonată, gândurile, ideile deznodământului și ștersul.
Eram asaltată de o mie de sentimente diferite și trăiri ciudate.

Nu voiam să mai vorbesc despre lipsa lui Ron cu nimeni, nodul din gât amenință să se rupă și toate lacrimile ce se opreau în el, precum și suspinele, aveau să iasă devastator, să-mi sece trupul de putere.
Îmi imaginam că High ar fi fost lângă mine când s-ar fi întâmplat asta, că și-ar fi strecurat mâinile pe sub bluza mea și ar fi încercat să o elimine. Să-i simt trupul fierbinte și să mă asigur că viața încă mă ține în palmă.

M-am strâmbat la reflexia mea. Cât de mult slăbisem? Nu suficient pentru că tot aveam impresia că fața mea este rotundă, ochii mari, albaștrii și pierduți nu erau ai mei. Mă priveam prin ochii unei străine. Nici gândurile astea nu erau ale mele. În cazul în care aș fi știut vreodată cine am fost.
Aș vrea să fiu din nou sora lui Ron și iubita nepăsătoare a lui Jacob. Mi-e dor de acel sentiment de siguranță și indiferență. Vreau să livrez din nou, să-mi trântesc fundul în scaunul mașinii și să conduc spre o destinație trimisă prin mesaj.

— Am ajuns! Vocea lui High vine din pragul ușii de la intrare.

Îmi îmbrac geaca peste maioul negru și telefonul și ies din cameră.

Mă fixează cu o privire hotărâtă, nu lasă nimic să îl trădeze. La început am avut impresia că a tresărit, dar dacă asta chiar s-a întâmplat, a trecut într-o fracțiune de secundă. Purta o cămașă albă, suflecată la mâneci și descheiată la ultimii doi nasturi. Pantalonii de birou îi încadrau trupul și îl făceau al naibii de incitant.

Era ca un cântec de sirene ce mă ademenea spre stânci.

Oare m-ar fi prins din cădere?

A deschis gura să spună ceva, dar a închis-o la loc, mișcându-și maxilarul înainte și înapoi. Trupul mi s-a încordat când am ajuns în fața lui, uitând să respir. Îmi țineam respirația de teamă să nu leșin. Aș fi făcut-o dacă îi simțeam parfumul.

— Mergem?

Mi-a fost atât de dor de vocea lui.

Am expirat aerul cu putere și am închis ochii. Degetele lui s-au strecurat sub bărbia mea și mi-a ridicat privirea până s-a intersectat cu a lui. Ochii lui verzi mi-au întunecat raționamentul, High era un bărbat frumos, barba îi era mai lungă decât de obicei, făcându-l și mai frumos. Stomacul a început să-mi facă tumbe, simțeam nevoie de a mă apropia de trupul lui.

Ardeam.

Și ardeam peste tot.

Dar voiam doar să vorbesc.

— Mergem? A întrebat cu privirea conectată de a mea.

— Mh, am încuviințat din cap.

Mâna lui a înghețat pe talia mea, am trecut cheia prin yală și am urcat pe locul din dreapta.

Mașina asta nu o mai văzusem, dar mirosea a High. Parfumul lui plutea în aer, cu o prospețime ce îmi făcea nasul să mă usture. Mă înțepau ochii și gâtul, ca atunci cand vrei să plângi, iar asta nu era departe de adevăr. Înconjură mașină și urcă pe locul șoferului, își trase centura și nu privi în direcția mea, nici pe oglinda de pe partea mea, cu toate că îi era greu să întoarcă.