Războiul unui suflet blând

Capitolul 24: Un pas spre

Capitolul 24: Un pas spre
                       » Rain

Ochii ei erau ațintiți spre mine, șocul s-a transformat rapid în furie și dispreț. Nu îmi mai păsa de nicio scuză, niciun cuvânt în plus, voiam doar să mă risipesc.
High își lăsă mâinile pe lângă corp, mișcându-și maxilarul înainte și înapoi, la fel de surprins cum eram și eu. Nu era prima dată când excela în artă, darde data aceasta mă enerva teribil. El. Ea. Faptul că m-a mințit. Faptul că avea în cameră o fată ce putea fi imaginea perfecțiunii. Picioare lungi, abdomen subțire, buze injectate, toate pentru a fi definiția cuvântului fatal. Omorâse naturalețea până la ultimul element.

Shey îmi spunea din privire să rabd, dar cu fiecare secundă în plus simțeam că cedez. Nu știu în ce direcție mă îndreptam, vedeam doar fundul prapastiei în care am căzut de când am deschis ușa.

Un dulău, ciobănesc declarat, se apropie de noi pe hol și scoase un lătrat scurt când își văzu stăpânul.

— Eu trebuie să plec, am zis, trecând pe lângă High. Mâna lui se încleștă pe încheietura mea și mă trase în loc. Am închis ochii, lacrimile deja voiau să iasă afară și eu nu eram dispusă să fiu atât de slabă. I-am strâns cu putere, nicio lacrimă nu trebuia să dea năvală, dar aveam impresia că mai rău făceam. În suflet mi-au fost înfipte sulițe și sângeram.

Mi-am relaxat mușchii, ignorând modul în care pielea mea sfârâia.

— Dacă trebuie să plece cineva, ea e aia, a spus rece ca un ghețar. M-am întors mânioasă pe ochii ce îmi licăreau umeziți. Privirea i s-a îmblânzit în momentul în care a observat cum priveam tavanul pentru a alunga lacrimile. Nici măcar nu era normal ce faceam.

Nu aveam niciun drept să plâng. Partida de care zicea High era, pentru mine cel puțin, legătura secretă ce m-a făcut să vreau să am încredere în el. Tot ce mi-a spus Jacob despre el, lucrurile rele pe care se presupune că le-a făcut, armele, drogurile, Vancouver, cealaltă ipoteză cu Rusia, toate astea mă debusolau. Mă rătăceam între puncte cartidale și în brațele lui. Avea nevoie de siguranță. În el. În mine.

Ochii lor s-au intersectat o fracțiune de secundă, bruneta susținându-i privirea cu un aer superior, degajat.

— Nu vrei să scapi de ei? dorul a fost mare, High.

Mișcările provocatoare au continuat și în demersul ei până în fața lui. Îl apucă de gulerul cămașii și am înlemnit. O lăsa să îl atingă pur și simplu? Nu știu ce avea de gând, dar nu mă simțeam deloc mai bine.
Își miji ochii și se trase un pas în spate, într-o postură impunătoare și greu de influențat. Era întruchiparea cuvântului dominare și am înghițit în sec, vrând să plec. Degetele lui s-au înfășurat mai strâns în jurul brațului meu și am renunțat să mă zbat.

— Cine naibe ești? Vocea lui High era răgușită și groasă.

— Știam eu că ai să-mi negi existența, mormăi ea amuzată și se retrase în dormitor, lăsându-și greutatea pe saltea, cu mișcări menite să dezvolte imaginația și să întărate fantezii. Dar ia-tă-mă.

Ideea cum că ea era Olivia și High mă mințise prindea rădăcini adânci.

— Termină cu prostiile și spune-mi cine dracu’ ești și in ce canal te-a găsit Hector?!

Chipul îi deveni acru și încruntat. Mișcările ei s-au evaporat și se ridică în propriile picioare, pășind în față. Se opri la doi metri de noi, cu furia reverberând din ochii ei.