Războiul unui suflet blând

Capitolul 20: Avarii

Capitolul 20: Avarii
           » High

Mi-am luat pachetul de țigări de pe masă, extrăgând cu grijă una după care am aprins-o. Rex stătea la picioarele mele, pe marginea piscinei cât eu mă relaxam în șezlong.

E impropriu spus relaxare, au trecut două zile de la incidentul de la Pedon și treaba se împute din ce în ce mai rău. Durerea de cap se accentuează de la un minut la altul și nici măcar țigările nu își mai fac efectul dorit.

De ce?

Din cauza nervilor care încep să sporească. Mesajele de pe telefon erau puține și niciunul care să mă mulțumească.

Mai rămânea posibilitatea decuplării rețelei sau schimbarea numărului de telefon, ce nici asta nu era o idee atât de avantajoasă.

Nu am idee de ce Ron și-ar fi sacrificat viața să îl înfunde pe Donald, poate că acea ofensă adusă lui Rain a contat pentru el mai mult decât propria lui viață, dar unde era ascund hard disk-ul?

Aveam nevoie de el și într-o oarecare măsură aveam nevoie și de Rain.

M-am încercat cu fumul tras în exces, durerea de cap zvâcnea dușmănoasă și îmi simțeam capul prins într-un vârtej cu spasme.

— Ține, Shey mi-a întins un pahar de wisky pe un sfert, am zâmbit pe o laterală, acceptând băutura și continuând să fumez în legea mea. Ești mai bine?

— Depinde ce înțelegi prin mai bine?

— Atacul, a spus slab și încordat.

— Atunci da, sunt mai bine.

Mi-am dat ochii peste cap.
Am reușit să trec rapid peste incident, nu era prima dată când viața mea era la granița dintre independență și pericol. Lucrurile astea erau esențiale și irevocabile. Făceau parte din mine, într-un fel sau altul.
Nu am idee ce strategie aborda Donald de data asta, nu îi era la îndemână un așa atac pe un teren neutru.
În capul meu se făceau deja alte legaturi și ideile fixe se bifurcau spre o ipoteză la fel de plauzibilă.

Nu pe mine mă căutau ci pe Rain, și a avut dreptate. Se putea ca Donald să îl fi ucis pe Ron cu un scop. Dar nici Hector nu părea mai puțin vinovat.

Am gemut înfundat, stingând țigara în scrumieră. Am băut repede whisky-ul și i-am întins paharul gol lui Shey. Nu mă privea, ochii lui erau pe albastrul apei din piscină, cu un colț al gurii ridicat și ochii ușor mijiți. Nu știu dacă era din cauza soarelui ce se reflecta în apă, melancolia sa era un lucru nou și ținând cont de modul în care pupilele îi sunt mărite...

— Tu ești îndrăgostit?

Kerra s-a apropiat să ia paharele de pe măsuță și să se intereseze de dorințele noastre. Privirea pe care i-a aruncat-o lui Shey venea din infern, am simțit eu asta, darămite el.

Aidoma chipului crispat, Shey scotea cuvintele la fel de chinuit, încercând să își confirme și lui acuzația.
Privirea mea îl cercetează, deși nu leg niciun gând cu privire la el. Dacă aș fi sigur pe reușita războiului meu, în clipa asta m-aș afla deja în altă parte. Îmi privesc rănile din podul palmei, căzătura a lăsat mici amintiri dureroase. De când nu am mai avut parte de așa ceva? Ceva din forma lor erotică îmi smulge un zâmbet vag, adrenalina începe să îmi pună sângele în mișcare.

— Nu știu, vine răspunsul lui Shey la un moment dat, m-a refuzat și asta m-a atras. Ieșim în seara asta în oraș, îți vine să crezi?

— Doar dacă în oraș înseamnă la apartamentul tău și ieșit înseamnă să v-o trageți.