Războiul unui suflet blând

II. Capitolul 35: Trecutul - Partea II

Capitolul 35: Trecutul – partea II

» High

Storm se rupe de cei doi și aleargă spre mine, sărindu-mi în brațe. Mă clatin din cauza reacției surprinzătoare și fac un pas în spate în căutarea echilibrului. Apuc să îmi deschid brațele în ultimul moment și ceva se înmoaie în mine, după o lungă tânjeală. Nu puteam să am o primire mai bună decât asta și nu mă așteptam să fiu primit astfel, mai ales că privirea pe care mi-a aruncat-o la zărirea mașinii a fost una incertă.  Mi-am ridicat mâna pe spatele ei, sărutându-i cast fruntea. Și-a frecat leneș nasul de pieptul meu, încordându-și brațele în jurul meu.

Starea pe care o înființa în mine era inexplicabilă. Era capabilă de lucruri pe care nici nu le contenea, iar eu mă puteam bucura stingher de toate astea. Era o furtună neîmblânzită care mă îmblânzea pe mine.

— Mă bucur că ai venit, a șoptit slab. Iartă-mă pentru aseară.

În ochi îi zăream scântei de regret.

— Credeam că eu trebuie să îmi cer scuze, am așternut un sărut cast pe fruntea ei, atât de natural mi de părea gestul. Ce s-a întâmplat? De ce e poliția aici?

Încă aveam buzele lipite de tâmpla ei, schimbul de replici rămânând insesizabil de polițistul care îi cerea necontenit date lui Holden.

— Cred că a fost Donald. Or fi venit după hard disk.

— Știu că e la tine? A aprobat din cap, frecându-și nasul de pieptul meu. Am înțeles.

Mi-am trecut mâna pe talia ei și m-am apropiat de cei doi, încă analizând teritoriu. Holden părea pe culmile unui extaz de nedefinit, ceea ce mă lovea în capul moalelui. Vedeam în el inamicul de care trebuia să fug mâncând pământul. În America traficul de droguri este mai mușamalizat decât țigările de contrabandă. Totul este clădit pe o fundație fină care se poate surpa. Ideea este că niciodată, nimeni, nu încearcă să dezechilibreze asta. Holden este un nimeni care vrea să afle adevărul din spatele cazului Oliviei, singurul om care nu poate fi corupt, din nu știu ce motive. Nu avea nicio legătură cu Olivia, nici rudenie, nici prietenie, absolut nimic.

— Bună ziua, mă salută polițistul. Ne cunoaștem?

Privirea îi este incertă, dar ține morțiș să își încerce privirea bănuitoare cu mine. Drept răspuns nu am prea multe de schițat, doar un zâmbet strâmb ce se întinde dintr-un colț în altul al buzelor și o ușoară inclinare a capului, trecând în revistă arsenalul pe care îl deține și chipul care nu-mi este nici măcar vag cunoscut, iar eu dețin cea mai bună memorie când este vorba de a reține chipul cuiva. Cel puțin cu asta mă puteam lăuda.

— Posibil, am ridicat din umeri, apropiind-o pe Storm și mai mult de mine. Dumneavoastră sunteți?

— Lopez, zâmbește el.

Holden se încruntă, vizibil iritat și de apropie de Lopez, cu o mină de reproș.

— Mi-au spart casa, adaugă gânditoare Rain, cu o falsă interpretare a reamintirii. Huliganii.

Holden își încrucișează mâinile la piept în timp ce din casă se apropie un criminalist. Ochii mi de fac mici pe pungile cu dovezi și șuier mut, încleștându-mi mâna pe talia iubitei mele. Adică a lui Storm.

— Ofițer Lopez, am adunat suficiente probe. Casa va rămâne sub observații. Ochii lui migdalați o măsoară pe femeia de la pieptul meu și de uită scurt la mine, analizator, cu ochii mari sub claia de păr brun. Aveți unde să rămâneți până la deciziile finale?