Războiul unui suflet blând

Capitolul 8: Testul

Capitolul 8: Testul
» Rain

Vila ce se desfășoară în fața ochilor mei îmi pare un conac atribuit unui burlac ce intenționa să își deschidă un harem. Dacă nu este asta, cu siguranță era șeful unui clan mafiot. Dar dacă optează pentru prima variantă, atunci trebuie să îi suflu destinația și lui Elif, să ia lecții.

Nu rămân impresionată prea mult timp, cercetez cu ochii culoarea nedefinită a pereților și îngădui că îi atribuie un aer cald. Mai mult decât casa mă încântă pomii mari din jurul ei și grădina mare. Abia apoi, după ce trec de porțile mari, de metal, mașinile ce se zăresc parcate pe gazon sau în garajul deschis. Mai este și o motocicletă avariată pe partea dreapta dar fascinant de îngrijită. Totul este aranjat cu grijă, gazonu-i tuns în fața casei, dar în spate are un aspect inegal și natural. Marginea piscinii îmi deschide larg ochii și surâd. Hector este un bărbat bogat și cu bun gust, cu mult bun gust și într-un fel sau altul, avem aceiași casă a visurilor. Păcat că a mea este proiectată la nivel de imaginație.

Mich râde, un sunet slab, și își ține ochii pe mine, chiar dacă are pe nas ochelarii fumurii.

- Că tu n-ai fi reacționat așa, îl atac și zâmbesc. Sau fie, tu trăiești în casa asta. E un harem, așa e?

Colțurile gurii îi urcă și mai mult.

- Un ce?

- Harem, ca la arabi, sau turci. Știi tu, cu sultane, cadâne, cam cum avea Suleyman.

Face ochii mari, și mă privește peste ochelari.

- Am un prieten turc, când nu se roagă la Allah, se roagă de femei.

- Ce treabă are asta cu haremul?

Ridică o sprânceană în timp ce mă chestionează.

- El n-are noroc de una, și alții au harem.

Mich continuă să râdă, mult mai slab în volum și își adoptă poziția de om serios imediat ce oprește motorul.

- Nu ești angajat ca să râzi, nu?

Intuiția, în cele mai multe cazuri din viața mea, anihilează raționamentul. Îmi mușc buza imediat ce îl întreb asta, ca nu cumva să creez vreun deranj, dar Mich zâmbește compătimitor și iese din mașină pentru a o înconjura și a-mi deschide portiera.

Îmi întinde mâna și râd, acceptând-o și îl văd pe High apropiindu-se de noi în timp ce își încheie nasturele din mijloc al sacoului.

Mich se încordează, iar chipul îi devine crispat.
High nici nu se deranjează să îl privească, mă scrutează din priviri și zâmbește reținut.

- Rain, mă bucur că ai ajuns. Vino!

Mă încrunt, dar îl urmez. Este mult mai dichisit decât ieri, părul îi este răvășit, dat pe spate și barba îi este puțin mai lunguță decât ieri. Se întoarce să mă privească și ochii îi licăresc ciudat. Mai este ceva în spatele gestului pe care îl face, mă așteaptă, apoi îmi înfășoară mâna în jurul brațului său.

Eu tac, îl privesc nedumerită și încerc să îmi amintesc dacă a pomenit ceva de prezența lui la interviu.

Dacă inima îmi bătea nebuneste până acum câteva secunde, acum nu mai bate deloc. Creierul mi s-a lichefiat și sunt intimidată de-a binele, și nici măcar nu l-am întâlnit pe Hector. Nu deocamdată.

- Ți-au plăcut florile? Mă întreabă și ratez un pas, rămânând cu pantoful cu toc în aer.

- De la tine au fost? întreb, credeam ca sunt de la Hector Madsen.