Războiul unui suflet blând

Capitolul 27: Zidul unui egoist

Capitolul 27: zidul unui egoist
» Rain

Holden înconjoară biroul și se așează. Încă îi simt prezența în fața mea, cu pieptul lui pliindu-se de al meu când inspira, și respirația proaspătă care îmi gâdila nasul, lăsând o senzație tăioasă pe care nu mi-o puteam explica.

— Dacă deranjez, mă retrag. High sprijini ușa cu umărul, scrutându-mă cu cea mai vigilentă privire.

Încercam să nu înghit în sec, dar impulsul era atât de puternic încât o facusem oricum.
Își mușcă buza și intră în încăpere, până în dreptul biroului, la un pas distanță de mine, în laterala mea. Inima mi se revolta cu zvâc, neștiind exact ce se întâmplase. Holdan a fost aproape de mine, prea aproape, și tot aproape îi simțeam întreg trupul lipit de al meu și High își făcuse apariția pur și simplu. Oare ascultase ce am vorbit noi?

— Ne cunoaștem? îi este adresată lui Holden, care îi analizează întrebarea înainte de a da un răspuns precis. Mă întorc pe călcâie. Chipul lui Holden nu trădează nimic atunci când îl privește, dar o scânteie se aprind în ei atunci când se întoarce spre mine. Ceva salbatic care m-a făcut să îmi pun mâinile ps birou pentru echilibru.

— Nu cred că am avut plăcerea, răspunde Holden degajat și intinde mâna, Holden Cruz.

— High Madsen, îi strânge mâna ferm și se așează. Mă plictisem să aștept afară, adaugă ca și cum e la supermarket și plictiseala îi era suficientă pentru a își face prezența aici. Primisem și un telefon, trebuie să plec și voiam să o întreb dacă e ok, dar cred că mai pot sta.

Se uită la mine și zâmbește:

— Ți-ai scăpat ăsta. Îmi întinde telefonul și îmi analizează atent mâna atunci când îl iau.

Privirea lui are o mină nouă, ciudată, diferită. E ceva acolo care încearcă să-mi explice de ce nu era bună poziția în care am fost prinsă, dar pe care nu o înțelegeam precis.

— O să mai dureze puțin, Holden își așează câteva dosare în față și își așează coatele pe ele.

— Pot sta?

— Mă tem că nu.

— De ce?

— High, spun și dezaprob. Cu cât întreba mai puține, își păstra noțiunea doar de acuzat. Nu voiam să fie cu adevărat vinovat de vreo ceva.

Da, Ron se ocupa cu droguri, probabil și cu arme, dar n-am crezut o clipă că îl știa pe High dinainte să moară. Era ceva mai mult de atât? Răspunsul era la Holdan din păcate și era obligat măcar să îmi explice despre ce este vorba până la capăt.

Masculii alfa se analizau într-o manieră afaceristă, cu o mină de dispreț și una apreciativă. Vedeam cele două fulgere care îi silea să se privească și de la care nu se putea învoi.
Și îmi placea.

Mamă, mamă, ce-mi plăcea.

Câștigătorul la categoria “nervi” era High căruia i se vedea vena pulsându-i pe frunte.
Mărul lui Adam îi coborî și urcă în ritmul înghițiturii și se ridică de la birou. Îmi atinse fin obrajul și, fulgerător, își lipi buzele de ale mele, ținându-mă cu o mână plasată intenționat pe ceafă.

Am renunțat la protest doar pentru că nu voiam să isc o scenă în fața lui Holdan. Riscam și să îi dau de înțeles că High m-ar fi pus să fac ceva împotriva voinței mele. Am închis ochii, înghițind în sec, reușind să-l fac pe High să înțeleagă cât de sec era sărutul din care nu simțeam decât contactul fizic și nicio emoție.