Războiul unui suflet blând

Capitolul 13: S-a sfârșit

Capitolul 13: S-a sfârșit
            » Rain

Îmi ling buzele, analizându-i ținuta asemanatoare cu a mea. Nici dacă ne-am fi vorbit nu am fi nimerit să semănăm atât de bine. Jacheta îi vine ca turnata, părul îi este răvășit, lăsat pe spate, iar barba-i este veșnic de două zile, completând un ten fresh și măgulitor. Buzele îi sunt catifelate, le trage sub dinți și le umezește cu o falsă tuse, înainte să mă tragă de mână si să închidă ușa în spatele meu.

    Trice a fost de-al dreptul sărită de pe fix, dar reacția lui a fost numai bună de savurat.

— Ai mai mers pe o motocicletă? Se uită la mine cu un aer degajat, în timp ce mie îmi transpiră palmele. Nu e nicio problemă dacă nu, doar că...

— Am mai mers, îi spun și rânjesc, chiar dacă asta a fost acum o groază de timp în urmă, am căzut și m-am ales cu o fractură la braț. N-a ieșit prea bine.

— Primul parapet?

— În șanț direct, mă strâmb și mă încordez când își trece mâna în jurul taliei mele, lipindu-mă de trupul lui. Inima îmi urcă în gât, pielea îmi sfârâie în locul în care își ține mâna și mi se încordează coapsele. Așa cum o să ajung și acum.

— Ai spus ceva? Vocea lui răgușită pune capac la toate.

— Nu, nimic.

Motocicleta este parcată la capătul aleei. Este aceiași motocicletă de la vila Madsen, încă e zgâriată pe o parte, dar în rest este îngrijită. Mult prea îngrijită. Îmi întinde una din cele două căști. Mâna lui rămâne sub a mea, curent și furnicături îmi intră prin vârful degetelor și se amplifica cu fiecare centimetru în plus. Parfumul îmi strânge stomacul ghem și strâng curelușa căștii ca să opresc dorința de a scoate orice sunet gutural care m-ar putea elibera.

— Domnișoară Dyer, rostește slab.

— Domnule Madsen.

— Îmi permiteți? Privește casca și apoi se uită în ochii mei, la fel de degajat ca și până acum. Îi urăsc calmul cu atât mai mult cu cât am impresia că dacă pământul alunecă mai repede, voi cădea. Să vă ajut, completează.

Iau mâinile de pe cască și mi-o pune pe cap, fixând curelușa. Ridică geamul vizierei fumurii ca să îmi intersecteze privirea apoi o coboară. Miroase a parfumul său, este puțin cam largă, dar mirosul său elimină dorința de a mă plânge.

Își pune casca cu mișcări cursive, ținând motorul între picioare, apoi îmi întinde mâna și mă urc.

Oh, Doamne.

Iau o gura mare de aer, simțind că mă sufoc, fie din cauza caștii, fie din cauza faptului ca n-am mai urcat pe o motocicleta de la incident, fie din cauza faptului că arată atât de bine cu casca pe cap.
Optez pentru a treia variantă. Îl cuprind cu brațele, și îmi las trupul peste el. Pieptul mi se strivește de spatele lui și îmi încordez brațele. Motorul începe să îmi vibreze între picioare, și țin cu dinții de inimă.
Pornește direct in viteză, îl strâng cat pot de tare in brațe si imi strâng ochii ca un copil speriat.

Rain Dyer pusă la colț de puțină adrenalina? Ma revolt in sinea mea, dar nu există curaj in intreaga lume de cat am nevoie ca sa ma dezlipesc macar cinci centimetrii de el. Vuietul reușește să-mi acopere bătăile inimii, dar tot o simt bătându-mi în piept, lovindu-se de coaste, apoi lichefiindu-se de spaimă.

Deschid ușor ochii și văd prelungiri de lumină și stelele ce se văd deasupra Oceanului Pacific. Nisipul face ca motocicleta să încetinească și îneacă peisajul, dar tot este relaxant și mă simt în siguranță. Slăbesc ușor strânsoarea brațelor și îmi relaxez capul pe spatele lui High, privind luminile ce se scufundă în apă, și valurile ce spală țărmul. Doi pescăruși stau pe pontonul din lemn care duce patru metri spre larg.