Războiul unui suflet blând

Capitolul 5: Primejdios

Capitolul 5: Primejdios

                 Ochii lui sunt încă în ai mei când se îndreaptă, scrutând zona cu o privire neutră, în căutarea băii. Mușchii brațelor sunt încordați și pe frunte i se zărește o venă sub presiune. Își aranjează sacoul și o taie englezește spre baie, fără niciun sunet în plus.

Abia atunci când aud sunetul ușii expir cu putere și mă arunc pe canapeaua de lângă mine, masându-mi tâmplele. Capul îmi zvâcnește, iar inima se lovește de coaste atât de puternic. O acțiune care se întâmplă tot mai des în ultimul timp... în preajma sa.

Îmi masez vânătaia, amintindu-mi cum degetele sale lungi treceau tandru pe aceiași porțiune de piele. Am impresia că i-a păstrat parfumul bărbătesc, iar asta îmi strânge stomacul într-un ghem.
Și ce păr bogat are, oare el știe? Cât despre voce, atât de rece încât dă foc întregului meu univers.

Bun! Trebuie sa mă gândesc rapid la ceva, altminteri o să o iau razna.
Pentru început, ar trebui doar să mă gândesc cum să fac să nu mă mai gândesc la el. Recunosc că am făcut-o puțin seara trecută, și dimineață și înainte să vină aici.

Dacă e un demon care vine doar când este chemat?!

În regulă, în scurt timp o să dau în absurditate totală, dar ce ar căuta un tip ca el într-un garaj care valorează cât mașina lui?

Îmi frec tâmplele cu podul palmei și decid să rup șirul de gânduri, chiar dacă nu mă țin de cuvânt. Îmi reprim lungimea calculată a firelor de păr și a ceea ce se numește barba de două zile.

— E totul în regulă?  Se încruntă când mă privește și îmi dau seama de poziția mea stânjenitoare.

Țineam picioarele pe canapea, cu mâinile pe genunchi, capul puțin aplecat într-o parte de parcă mă certam cu cineva invizibil.

— Efecte secundare, îl lămuresc și mă ridic în picioare, ajungându-l. Deci, ce are?

Aruncă o privire în spate, ușor sceptic, spre baie.

— Mașina, mă repezesc și arunc un zâmbet care mă jenează.

— Nu știu, de asta am adus-o aici.

— Are într-adevăr o problemă?

Ridică din umeri, fără a fi în vreun fel deranjat că i-am dat alama pe față.

— Uite care e faza, recunosc că am venit aici cu un motiv precis și speram că ești aici. Am vorbit cu Hector despre echipa de practicanți și...

— De ce ai face asta?

— Eu vorbesc, întrebările le pui la urmă.

Nu se sinchisește să arate puțină compasiune, sau un gest de regret, are o poziție oficială, rece și se menține indiferent. Nici măcar nu știu de ce face toate astea.

— Este interesat să își mărească echipa, are nevoie de tineri cu viziuni largi asupra mediului de afaceri, idei inovative și planuri de afaceri. Fie că vrei să lucrezi mai departe cu el sau să fii antreprenor, startul tău poate fi la el. Hector Madsen te așteaptă mâine la un interviu, iar dacă îi place de tine, vei fi luată în echipă.

— În scurt timp încep facultatea, încerc să găsesc repede un motiv care să mă salveze, să-mi dea răgaz să mă gândesc.

— Nici nu vei începe munca de săptămâna viitoare. Madsen conduce un lanț de hoteluri din mai multe State, tot ceea ce vei face tu – la început – va fi oricum verificat și coordonat. Eu am făcut asta ca un prim pas, pe restul îi faci tu.