Războiul unui suflet blând

Capitolul 22: Complicații

Capitolul 22: Complicații
                  » High

Brațele din jurul meu se înfășoară puternic de mine. Brațele alea scot un geamăt de toată frumusețea. Brațele alea sunt o persoană. Rain.
Nu am nevoie de timp pentru a-mi aminti vreun singur amănunt de seara trecută, pentru că n-am reușit să adorm nici măcar un afurisit de minut. Imaginile mi-au inundat mintea din clipa în care am urcat-o în brațele mele, ținând-o atât de strâns de parcă nu mi-aș fi dorit vreodată să plece.
Și în acest moment chiar nu-mi doream asta.

Nu-mi doream nimic mai mult decât să mă prindă apocalipsa cu ea în brațe.

Pielea fină, pătată de aroma pasiunui consumate în ajun, mirosea a Rain, a mare și a... sex?!

Pe ultimul nu eram atât de sigur. Un gust amar cobora din gât în esofag de fiecare dată când atribuiam cuvântul ăla acțiunii noastre. Am mai făcut sex la viața mea, de-atâtea ori că n-aș putea să le țin evidența, dar n-a fost nicicând așa. Să fie din cauză că Rain era virgină și avea nevoie de fermitate sau începeam să mă înmoi?

Speram să fie prima cauză. Speram din tot sufletul ca a doua variantă nici să nu se ia în calcul, nu-mi mai permiteam erori.

E o eroare să te îndrăgoști?

Despre ce dragoste tot vorbesc?
E absurd. Rain e femeie în toată firea, chiar dacă a fost pentru prima dată, nu mă aștept să fiu asaltat de reproșuri și nici de încăpățânări. Nu cred că Rain era problema, de fapt, aici. Problema era la granița dintre mine și încăpățânarea mea.

Scâncetul slab care a provenit de la pieptul meu mi-a deschis ochii. Cuta de pe fruntea palidă și ochii strânși m-ar făcut să mă încrunt. Eu nu visasem urât. Nu o mai făcusem de ceva vreme, iar în seara asta îmi era imposibil pentru că nu dormisem.
Își trase buza între dinți și o opri acolo, schimonosindu-se. În astfel de momente poate n-ar trebui să o trezesc, dar orice suspin care iese pe gură este tortură pentru mine.

Buzele mele se contopesc cu fruntea ei umedă și nu-mi dau seama dacă e instinct sau am fost educat cândva și nu-mi aduc aminte, dar îi pronunț numele atât de suav încât mă conving și pe mine că ceva se întâmplă sigur.

Își deschide ochii ușor și privește prima dată în gol, apoi își flutură genele și își ridică ușor capul, frecându-l de pieptul meu. Ochii ei albaștri, limpezi, se refugiază în privirea mea, care de data asta nici nu știu ce culoare are.
E posibil să fie verde, fericirea îmi influențează în mod direct culoare privirii. Obrajii îi devin rozalii și închide ochii, lăsându-și din nou privirea în jos. Nu cred că ar face asta dacă ar conștientiza că suntem goi sub cearșafuri.

— ’Neața, îi șoptesc slab la ureche

Clatină din cap, cu un mârâit scurt care devine al doilea inamic din dimineața asta. Îmi înfășor brațele strâns, ca două vițe de vie, în jurul ei și îmi mișc trupul în așa fel încât să fiu perfect le spate. Durerea dintre coaste mă face să vreau să mă întorc, dar dacă aș face-o, aș pierde apropierea de Rain. Nu-mi place ideea. Se învârte în capul meu ca un carusel și mă zgâiesc la ea să înceteze, dar oricât aș vrea să amân, deznodământul apropierii noastre este inevitabil. Însă pot trage de timp.

— Uită-te la mine, iubito...

Șoapta mea îi face pielea de găină. Trupul i se încordează pe mine și își strânge picioarele pentru a crea idea că n-am pătruns până în lăuntru ființei sale, dar nu există un adevăr mai mare decât acesta, la propriu și la figurat.

Locul acela strâmt și călduros a fost zidit pentru mine. Și chiar aș vrea să fie doar pentru mine. N-am iubit în viața mea reacțiile firești ale unui trup ce este supus durerilor și presiunii din prima escapadă, dar ale ei erau, cu siguranță, cireașa de pe tort. Modul în care coloana i se arcuia în așa fel încât trupul să îi fie mai aproape de mine și unghiile care se adânceau în spatele meu, provocându-mă. Era ochestiune de timp până la a-mi pierde cumpătul.