Capitolul 17: Reacție

5.2K 530 85
                                    

Capitolul 17: Reacție
            » Rain


Am prins cu încredere brațul ce mă înfășura și m-am apropiat de trupul cald de lângă mine. Miroase a parfumul lui și am conștientizat, ușor ușor, că în spatele meu era chiar el.
Am fluturat ușor din gene și am căscat ochii câte puțin, obisnuindu-i cu lumina din camera. Ceasul digital de pe noptiera din partea mea arăta puțin trecut de ora două. Era zi, era în plină zi și eu și cu High dormeam.

Împreună.

În același pat.

Pe aceiași jumătate de pat.

Mă ținea atât de aproape de el încât ocupam locul unei singure persoane.

Un mormăit slab s-a auzit angelic la urechea mea și am strâns perna în pumn, încercând să nu dau de gol fluturii care roiau în stomacul meu.  Aș fi vrut să gem, din nu știam ce motiv, dar ăsta era un lucru nesăbuit.

High mormăia în somn, sau cel puțin, acum o făcea.

Prezența lui era atât de inocentă... îmi era atât de greu să cred ceea ce Jacob susținea cu atâta patos.

High nu era rău. Nu era nici insensibil și chiar era uman.

Dacă nu au dovedit-o deja acțiunile sale, sărutul a confirmat totul.

Era divin.

Gustul dulce al celor două petale era într-adevăr amețitor.

Am căscat prelung și mormăind involuntar, în timp ce spatele mi s-a arcuit și posteriorul mi s-a pliat perfect pe partea de care nu ai vrea să dai dimineața.

Boxerii îmbrăcați nu erau avantajoși, nu pentru mine, și s-a răsucit ușor, ajungând pe spate, dar cu o mâna încă în jurul meu. Cea pe care o avea sub mine.

M-am întors cu fața la el, pentru că muream de nerăbdare să-l văd dormind.

Buzele îi erau ușor bombate și rozalii, genele negre îi formau două arcuri perfecte pe tenul atât de albicios în contrast cu parul ca pana corbului, că nu-mi mai simțeam respirația.

A mormăit ușor, strângând ochii și apoi i-a deschis ușor.

I-am zâmbit cald, cu ochii pe jumătate deschiși, la fel cu ai lui, și mi-a zâmbit înapoi, cu trei arcuiri mici între colțul buzelor și obraz.

Toată fierbințeala s-a concentrat în stomac și m-am abținut cu greu să nu-l sărut.

— Bună dimineața.

Vocea îi era răgușită. Ceea ce a determinat alte trei caracteristici: irezistibilă, mortală și irezistibilo-mortală.

— ‘Neața. Mi-am clătina capul, măgulită de senzația dureroasă din stomac.

Cu Jacob nu am simțit niciodată asta, nici cu Sam, nici când m-am trezit lângă el, goală. Repulsie în schimb am simțit în ambele cazuri, în unele zile simțeam că mă pierdeam în minciuni, dar mă complăceam în acea situație.

Și acum mă complăceam, dar situația era extrem de diferită. High mă făcea să simt din toate câte puțin. Eram mâhnită pentru că seara trecută ne-am sărutat și acum nu o mai facem. Senzația a fost tranșantă și nu voiam să-mi amintesc modul în care mi-am stăpânit cu greu dorința de a-mi băga mâinile în părul său ca abanosul.

În dimineața asta, ochii îi erau safirii și somnoroși.

— Te-ai trezit de mult?

Am clătinat din cap.

Războiul unui suflet blândUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum