Războiul unui suflet blând

Capitolul 28: Cine?

Capitolul 28: Cine?
           » Rain

— Hai la duș, iubito.

Vocea lui se auzea dintr-un cadru obscur, dar nici dacă aș fi vrut cu adevărat să fac ce spune, n-aș fi reușit. Mă dureau mușchii picioarelor și nu eram sigură că mă pot deplasa. Am negat, strângând cearșaful în brațe, cu capul pe pernă. Orgasmul era dureros, ciudat și aiurit. Dar era o chestie pe care mi-o doream din nou. Valul de ușurare era divin și modul în care High intrase cu adevărat până la capăt în strâmtorarea ascunsă între picioarele mele și cum mă durea vag din cauza faptului că era prea dotat și eu prea fragedă erau... probabil să fie fost un drog care mă captase, mă acaparase ca într-un jos interzis din care acum cu greu voiam să ies.

Mă extenuase, eram obosită și nu-mi făcea bine să-l aud. Nu-mi păsa cât era ceasul acum și nici că miroseam a sex și a sămânța lui brută, răsfirată pe abdomenul meu și coapse, tot ce îmi doream era să închid ochii și să mă las pradă indiferentului. Nu-mi păsa de nimic.  Recele din încăpere și întunericul dimprejur mă îmbrățișau ca pe un copil neajutorat. Îmi plăcea acea bezna, îmi plăcea să știu că acolo undeva era High și că ma privea. Nu îmi păsa ce exprima, putea emana și ură în acest moment, dor ce îmi doream eu era să fiu lăsată în pace. Dar să fie aici.

— Iubito? Storm?

Nu aveam bunăvoința de a-i răspunde.
I-am simțit atingerea fină și că m-a luat în brațe, ducându-mă ca la altar spre baie. Apa caldă îmi îmbrățișă trupul secătuit de putere și am închis ochii de tot, lăsându-mă în voia sorții. A intrat în cadă cu mine, în spatele meu, ținându-mă în brațe.

Daca eram conștientă de tot ce se întâmpla, probabil că aș fi gemut doar de satisfacția gândului, dar așa nu aveam puterea nici să constat dacă stomacul îmi era ghem sau inima îmi salta în piept.

Devenisem un obiect pe care el îl muta unde și cum dorea.

— Rain... a încercat să îmi vorbească, dar a oftat, certându-se parcă pentru proastă idee. Nu știu de ce am răspuns cu da... N-ar trebui să-ți fie frică de mine. Nu te-aș răni niciodată.

Emoția din glasul său era nefirească, High emana duritate, răceală și siguranță de sine. Schimonisirea și tonul înduioșător îmi păreau rupte din altă lume paralelă. Mi-am lăsat capul pe spate, în scobitura de la gâtul lui și am vrut să confirm, dar n-am putut.

Mâinile lui se plimbau ferm pe trupul meu, împrăștiind apa din cadă pe întreaga suprafață. Mirosea a gelul său de duș. Fiecare urmă de Rain urma să fie ștearsă și să fiu pregnantă cu mirosul lui. Îmi imaginam că cine avea să simtă mireasma gelului său de duș va face involuntar pași în laterala mea, pentru că eu îi aparțineam lui High.

Dar pe cât de frumoasă mi se părea ideea, pe atât de prostească era. Nu aveam să fiu niciodată sub comanda nimănui. Îmi plăcea de High, dar n-aș fi renunțat niciodată la mine pentru el pentru că nici el nu ar fi făcut-o. În fond, eram conștientă de faptul că eram trecătoare în viața lui și acceptasem și asta. Valorile mele, principiile, le-am făcut fărâme când i-am permis – aproape l-am rugat – să fie al meu.

— Mergem înapoi în pat, iubito? Vocea lui se auzea din același loc. Aproape de urechea mea.
Era răgușită și slabă, vizibil vulnerabilă, dar n-aveam forța de a-l tachina așa cum îmi doream.

Singurătatea m-a luat în primire imediat ce trupul lui High s-a îndepărtat și a ieșit din cadă.

— Rain? A strigat un minut mai târziu. Știu că te încăpățânezi și te lași copleșită de oboseală, dar poți ieși din cadă, te rog? Stau cu prosopul întins de cinci minute.