Războiul unui suflet blând

Capitolul 26: Holden

Capitolul 26: Holden
                 » Rain

Mă uitam nerăbdătoare prin cafenea, Garry întârzia și ăsta nu era deloc stilul său. Am ridicat două degete, chemând un chelner și am comandat o cafea. Una tare. Simplă. Era puțin trecut de ora zece și ochii îmi cerșeau somn. High mă lăsase în fața cafenelei și urma să fie aici în jumătate de oră.
La unu aveam întâlnirea cu Holden, detectivul, și a insistat să mă ducă el. Puteam la fel de bine să chem un taxi și i-aș fi spus asta fără dar și poate dacă nu există mina dominatoare din privirea sa. Asta nu mă deranja câtuși de puțin, dar nici nu mă încânta în mod deosebit.

Dacă am învățat un lucru de când sunt cu High, acela ar fi implicarea în toată treaba asta.
Nu mi-a spus-o direct, dar toate gesturile lui mă sfătuiau sa îmi păstrez cumpătul și raționamentul. Și distanța. Cel puțin emoțională. Nu puteam să mă aștept la un viitor cu el când nici prezentul nu era prea avantajos. Totul cu High era incert, dar lipsit de contradicție. Când era dulce, era dulce. Când era aspru nu puteam deduce măcar o picătură de miere în comportamentul său acru. Nu era bine. Chestia asta mă atrăgea și mai mult.

Garry se așeză pe canapeaua din fața mea afișând un zâmbet și la scurt timp, Elif se postă în stânga lui, ceva mai serios.

— Ce faci, surioară? Apelativul lui Garry îmi coborî ceva amar în gât.

— Scuze pentru aseară, mormăi cu remușcare, chiar aș fi vrut să ajung.

— Nu-ți bate capul, Elif caută din privire un chelner și îi face semn să vină. Tu cum mai ești? Deschid gura pentru a îi răspunde, dar o închid la loc când cel chemat ajunge la masă: două cafele, trei croasante, se uită în fața mea, cafeaua era neîncepută și chiar aș fi vrut și eu ceva de mâncare. Fructe mai aveți pe aici? Chelnerul aprobă, cu privirea spre bar: căpșune te rog, și multe.

Ochii lui de mută pe mine și așteaptă. Garry se uită pe telefon, puțin iritat.
Așteaptă voluntar pentru a mări curiozitate. Dar după ce-l cunoști pe High îți dai seama că nu există om mai enigmatic decât el. Trecutul lui. Vânătăile pe care le avea îl acea poză. Cicatricile de sub tatuaj. Olivia.

Olivia. Exista ceva ce nu se lega chiar atât de bine. A spus că avea un pistol în toc, că a tras, dar Olivia fusese sigura moartă în acea seară.
Mi-am scuturat cu  vehemență capul. Începeam să îndrug doar prostii și nu vreau să-mi injectez paranoia în subconștient. High nu a spus că a tras, dar s-a legat de pistol. De amprentele lui pe ambele arme.

— De când Trice s-a despărțit de Berni, nu mai știm ce rută să urmăm, ne e dor de tine partenere.

Îi sunt recunoscătoare lui Garry pentru că m-a scos din gânduri.

— Transporturile mici n-ar trebui să vă solicite atât de mult, îmi dau eu cu presupusul.

— Avem de livrat ceva mai multă marfă. Un suedez ne-a promis o rezervă frumușică, doar că e aceiași rezervă de la care se aprovizionezază Donald.

— Nu vă băgați, deși am vrut să fie un sfat, a fost o poruncă. Privirile celor doi se intersectează, ca un limbaj telepatic.

— Știu că de dragul fratelui tău ar trebui să stăm în banca noastră, Garry își mai domolește treptat vocea, prindu-l pe Elif cum mototolește în mâini o bucată de hârtie pe care era scris ceva, dar chiar ar trebui să îi dăm satisfacția asta? Dacă ne speriem de amenințarea lui nu vom mai da nicicând de el, e cât pe–aci să iasă din vizuină. O să-l găsim. O să-l ucidem.

Îi cerusem lui High să nu devină un criminal, dar uitasem de prietenii mei.

— Adică faceți toate astea ca Donald să pozeze în fața voastră?