Războiul unui suflet blând

I. Capitolul 30: Nu e „adio" - Partea I.

Capitolul 30: Nu e „adio"  – partea I.                      » High

Poate că ar fi fost mai bine să fiu băgat în comă în seara aceia, snopit bine în bătaie și aruncat într-o gheenă de gunoi, mult mai bine decât să cad singur pe capota mașinii ce avea să mi-o descopere de ea. Cu nota de agitație necontrolată dar plăcută, esențială unei vieți distinse și care n-aveam niciodată să mai treacă în van. Cu naivitatea controlă și misterul presărat printre cuvinte evidente. Cu al ei val de ignoranță și licarirea oarbă. Rain era un mister pentru mine. Și o afurisită sexy și incendiară în pat, și îmi plăcea să profit de asta la maxim.

În fond, asta venea la pachet cu hard disk-ul ce urma să îmi fie dat.
Dar parcă nu merita osteneala și nici nu era un avantaj atât de însemnat ca să nu mă plâng de răscoala care a înființat-o în mine.

Aș fi trăit mult mai liniștit neștiind de existența ei, de mirosul dulce al feminității și a sexualității tandre ce venea de la un înger răzvrătit.

În Rain vedeam o parte rătăcită ce o asemăna cu mine?!

Un suflet.

Vedeam ceva ce nu multe persoane din anturajul meu nu mai aveau: un suflet.

Rain era un suflet, ea nu avea un suflet. Avea un corp. Unul superb, aducător de tămăduire și satisfacție până în călcâie.
Noul aer pe care îl aducea o dată cu prezența ei era plăcut sufletului meu care și-a amintit de meleagurile liniștii și frumusețea simplității. De asta nici nu m-aș strofocat astăzi cu aparențele. Purtam o pereche tociți de pantaloni de casă și un tricou cenușiu, larg și pătat de ceva ce nu se mai scotea la spălat. În partea de jos era semnul cu pricina într-o formă ciudata de jumătate de inimă.
Si m-am gândit la Rain.

Si m-am înjurat, dându-mi seama că voiam să o sun. Învârteam telefonul pe degete și îl pasam dintr-o mână în alta, fără ca măcar să fiu conștient de acest fapt. Am inspirat adanc și am închis tv-ul, îndreptându-mă spre bucătărie. Kerra probabil era în curte, căci Shey era la piscină, înota și știu cât de tare îi plăcea tinerei angajate bicepșii sculpti cu dalta ai prietenului meu.

— Hector? Am spus surprins să-l văd în fața barului, cu nasul cufundat într-un ziar.

Niciodată nu l-am văzut pierzându-și timpul cu un lucru atât de simplist.

— High. A spus degajat, pentru prima dată în viață fără acea tensiune ciudată care mă făcea să vreau să-l pocnesc. Ce faci?

— Sunt obosit. O să mă culc devreme.

M-a privit pe deasupra ziarului și m-a analizat atent. Nu părea încântat de ținuta mea, el era adeptul sofisticatului și când mergea la somn, pe când eu adoptam stilul costumului și a fracului doar la evenimentele ce mi-l solicita. În rest iubeam cămășile, tricourile, pantalonii mei de casă, de trening și tricourile. Și somnul.

— Ești bine? E abia cinci.

Părea preocupat, într-adevăr.

— N-am mai dormit de cateva seri ca lumea și abia aștept să pun capul pe pernă.

— E din cauza tinerei?

— Și a fazei cu Olivia, m-am destăinuit spre mirarea lui. În alte cazuri aș fi ignorat întrebarea cu nonșalanță, adresându-i eu curiozitățile mele sau bătând spre retragere fără un sunet în plus. Dar Hector era și tatăl meu, cumva, deși nu-l simțeam a fi. Era un asociat și un fel de prieten, nu la fel de bun ca Shey, dar încercam să îi pun în cârcă înțelegerea și înțelepciunea unui om de cincizeci de ani care s-a bucurat și de eșecuri în viața lui de succes.
Sfaturile pline de patos nu erau punctul său forte, deci apelasem la omul potrivit. Voiam ceva care să-mi amintească de planul meu, de independența față de femei pe care o păzeam cu sfințenie și de faptul că eu nu mi-o doream pe Rain.