Războiul unui suflet blând

Capitolul 32: Nu mă lăsa

Capitolul 32: Nu mă lăsa
                  » Rain

— Mulțumesc, spun într-un șuvoi imediat și îl cuprind în brațe, pentru a reuși să mă calmez. Tremuratul de care trupul meu s-a pricopsit îl face pe Phillip să răspundă cu hotărâre și mă susține ca să fie sigur că nu cad.

— Ne văd clienții și seful meu, risc să fiu dat afară.

Dau din cap și mă îndepărtez, iar el îmi da drumul ușor, să aibă siguranța că nu voi cădea și nu mă voi împrăștia sub privirea lui.

— Haide, îmi spune și mă conduce înapoi în compartimentul lui. Cine e bărbatul?

— John, atât știu.

— Te cunoaște?

Încuviințez neputincioasă, știind sigur că asta nu e in avanrajul meu.

— Vrei să sun la poliție?

Neg, și îmi adun puterile dintr-o gaură neagră ce le-a asimilat adineauri.

— Vreau să plec de aici, mai este și o altă ușă?

— Rain, ești sigură că o să fii bine? Glasul ii este panicat, ceea ce îmi face stomacul să se strângă. Probabil arătam mult mai rău decât credeam.

Aporb din cap și îl sunt pe Garry, dând toate detaliile pe care mi le cere, pentru a aparea aici.

Phillip nu mă mai întreabă nimic, deși e limpede în privirea lui că au rămas lucruri nespuse care îl macină. Starea mea nu îl favorizează să le spună, privirea îmi este pierdută și mă gândesc la reacția lui High când va afla, și a lui Hector, care îmi pare mult mai gravă decât ideea de a îl pierde pe High.

Ies pe ușa din spate la zece minute după incident, fără să verific dacă Hector a apărut și mă strecor direct în mașină, făcându-i cu mâna lui Phillip.

Garry mă analizează malițios, concentrat în două direcții, oscilând de la drum la mine și înapoi la drum. Nu e sigur care contează mai mult, iar eu nu îndrăznesc decât să îi trag ocheade cu colțul ochiului ca să nu fiu nevoită să îi răspund în cazul în care m-ar fi intrebat ceva. M-aș putea preface că nu-l aud, sau la fel de bine, poate nu ar fi întrebat. Cu cât îmi chircesc gândurile mai mult, cu atât constat că liniștea a devenit sfâșietoare și mă adâncesc în scaun, plescăind, mormăind involuntar.

— Ce făceai la Soften? Și de când îți permiți să cumperi de acolo? Au niste prețuri...

Ridic din umeri și scot cutiuța, chinuindu-ma să le fac sa pară folosite.

— Ce dracu’ faci tu cu un dispozitiv de înregistrare?

— Ron trăiește.

Asta e tot ce spun, scot telefonul și îi dau un mesaj lui Holden, spunând că voi trece pe la biroul lui.

— Ce? Frânează, lăsând să fim depășiți apoi se uită din nou la mine: zici asta ca să nu ne mai încurcam cu drogurile ca să-l prindem pe Donald?

— A fost plănuit de la bun început, moartea lui Ron a avut ca scop pierderea de urmă. Era în pericol și a trebuit să se sustragă din peisaj. Holden și polițiștii l-au avut la mână în tot acest timp.

— Și pe cine au urmărit?

Înghit în sec și îmi sprijin capul de geam.

— Pe High Madsen.

— Uău. Asta e tot ce zice și o face prea repede. Deci Jacob avea dreptate.

— Ce? Sar din scaun și mă las înapoi, fiind ținută de centură, ma răsucesc pe el, fiind recunoscatoare că autostrada este libera și poate să-mi răspundă.