Războiul unui suflet blând

Capitolul 4: Seduce și se duce

Capitolul 4: Seduce și se duce

             Ridică nepăsător din umeri, băgându-și mâinile în buzunarele blugilor. Își umflă pieptul, tricoul alb contrastând perfect înfățișarea sa.

— Atunci ce a fost toată chestia asta?

— Prietenul meu avea nevoie de un drum până la mașină.

— Da, sigur, am pufnit, apropiindu-mă de balustradă, la un metru de el. Jacob mergea grăbit, în timp ce prietenul noului meu prieten făcea pași mici, strigându-i să-l aștepte. Își dăduse părul de pe frunte, privind în care parte să-l îndrume. Nu știam de ce este nevoit să îl ducă atât de departe, dar presupun că Jacob își va da seama curând că a fost păcălit. În orice caz, am noroc că nu el este însoțitorul cu care am venit.

— Și de un prieten de pahar, mai adaugă. Pufnește neutru și se uită la mine, menținând starea.

Fac ochii mici, cu buzele într-o grimasă perfectă. Ceva nu mi se pare în regulă la el, dar nu îmi dau seama ce anume, iar asta se vede în expresia mea debusolată.

Îmi dau seama că mă comport absurd; este doar un tip cu intenții comune și care a vrut să îl facă pe Jacob de râs în fața aparentei sale iubite. Adevărul,  i-a reușit.

Dar nu pot ignora sentimentul de neliniște care îmi zguduie pieptul și îmi pune un junghi la inimă, făcându-mă să fiu agitată. Prind bara metalică a balconului în mâini și strâng ușor, fără o idee de ce ar putea urma. Nici el nu spune nimic. Are privirea îndreptată spre cei doi, care încă merg pe stradă, dar sunt atât de departe încât abia se mai zăresc. Nu e tocmai imaginea din capul meu, nici cea la ce mă așteptam, liniștea nu prevestește nimic bun, în plus, îmi dă de gol bătăile puternice ale inimii.

— Rain, spune el brusc și îl privesc înspăimântata, vrând să plec.

— Hm?

— Testam dacă ăsta e numele tău, tipul acela l-a pronunțat de câteva ori. E un nume ciudat.

Am zâmbit sarcastic.

— Dar știi să flirtezi cu o fată.

— Nu flirtam, îmi taie elanul, păstrându-se distant. El cine e?

— Jacob? Întreb din reflex și strâng ochii, regretând că am făcut o gafă ca aceasta. Buzele i se curbează într-un zâmbet satisfăcut, pe care îl maschează imediat cu o tuse.

— Deci cine e?

Zâmbetul cald pe care îl schițează, făcând ca trăsăturile lui să se îmbuneze pe sub mască, îmi înmoaie sufletul. Este atât de șarmant. Muzica se aude ca o huruială, sunetul reușind să se strecoare foarte puțin prin ușile închise. Aerul era amorțit, ca de vară târzie și mirosea a liliac.

— Are un garaj la care seara organizează curse, noi îi spunem Pedon.

—“Noi”?

Am zâmbit suspicios.

— Nu ești polițist, așa e?

— Mă jignești, arăt ca unul? Își pune mâna pe piept, arătându-se rănit.

— Nu prea, zâmbesc, fără să mai completez că arată mai degrabă ca un infractor cuceritor. Probabil masca îi îmbunează cu mult prestația, misterul ce se scaldă chiar și în vocea lui groasă, răgușită și puternică îmi ajungea direct la inimă. Aș fi vorbit cu el orice, fără să mai bag în seamă ce anume ar trebui să vorbesc. Suntem câțiva implicați activ. Recunosc că din seara unui incident neplăcut, nu am mai fost pe acolo, dar mă gândesc să revin.