Războiul unui suflet blând

Perspectivă: High

Perspectivă,
                 High

           Dacă ar fi să schimbi ceva? Ce ar fi acel lucru? Prima sau ultima greșeală?
Gândește-te doar, fără prima, nu ar fi existat celelalte. Iar fără ultima, n-ai fi reușit să înțelegi nimic.
Fără o greșeală anume, poate n-ar fi existat răspunsul corect de astăzi și poate nici iubirea n-ar fi fost aceiași. Prima iubire e o greșeală, pentru că ne-o dorim greșit. Mi-am dorit-o greșit pe Rain, poate de aceea nu am avut-o, poate pentru că intenția mea a fost greșită de la început și de aceea nu am putut să o primesc în suflet ca în propria ei casă. Asta nu înseamnă că nu a intrat acolo, că nu și-a lăsat lucrurile, amprenta și lumina aici. În mine.
Dacă am căutat-o? Dacă am de gând să o caut? Sau dacă o mai visez? O caut pretutindeni, în orice femeie și în orice chip necunoscut. Sper că o voi revedea, că mă va vedea ca la început și vom putea să ne așternem altă poveste. Nu, nu o mai caut.
Dar mă caut pe mine. Am auzit de acești oameni fericiți și vreau să găsesc asta și în mine. De ce?
De ce nu?

Trebuie să avem toți șanse egale, indiferent dacă suferim la început sau nu. Toți merităm o viață, toți merităm o lumină cât de mică pe care să o zărim la capătul tunelului, spre care să ne îndreptăm, care să ne ghideze. Rain a fost asta pentru mine.

O lumină ce a scos la iveală contradicțiile. Conflictele nedrese din mine. Sunt om. Simt. Iubesc. Urăsc. Și îmi pot dori ceva la fel de mult pe cât nu îmi pot dori. Când eram pe uscat, mergeam înainte, când eram în apă, dădeam înapoi. Valurile sunt mai puternice atunci când bate vântul. Nu din cauză că le-ar ațâța, ci pentru că atunci toată lumea e agită. Fugim de realitate și ne ascundem în vise. În vise ce nici măcar nu ne aparțin. Cât despre mine, eu fug de vise spre realitate. De asta nu am îmbrățișat atât de ușor gustul iubirii, mierea buzelor dulci și a brațelor calde. Nu eram pregătit să visez, să zbor. Aveam un război în care trebuia să dau socoteală. Un război care mă priva de fericire. Dacă aș fi ținut-o lângă mine mai mult, i-aș fi pătat sufletul fără să vreau, așa cum au făcut alții cu mine. Am luptat să dau socoteală și în viața reală nu este la fel de ușor pe cât se scrie. Pierdem. Pierdem chiar și lucrurile pentru care ne zbatem și pe care sperăm să le câștigăm. De ce? Ca să primim o lecție, o altă julitură în genunchi ce nu e ca celelalte și care are povestea ei, o altă intrigă, un alt deznodâmnt. Povestea e cam aceiași. Dar morala se schimbă. Pentru că de asta a fost creat omul.

Ce a însemnat tot ce a fost până acum?
Un haos pentru care mă luptam, sperând să ies la liman. Am reușit, ar trebui să mă bucur. Dar uneori, pentru lucrurile mici pe care le câștigăm plătim enorm. Chiar și cu propria fericire.

Sunt mai înțelept decât ieri. Am pierdut mai mult, deci știu mai multe. Ideea e că de fiecare dată, tot ceea ce trebuie să faci, este să nu renunți. Nici când totul pare imposibil. Nici măcar atunci când trăiești lucruri ce par ireale. Nici atunci. Trebuie să lupți, să speri, să crezi că totul are să se îndrepte. Cât de multe poți să pierzi atunci când lupți să câștigi? Probabil totul. Dar poți câștiga totul. Atunci când nu lupți să câștigi ceva, pierzi totul oricum, fără nicio șansă de a te apăra. Fără nicio șansă de a câștiga ceva.
Nimeni și nimic nu aparține nimănui, de aceea avem dreptul de a lua totul.

Cel mai mare război dus de cineva? Cel cu sinele. Indiferent ce parte câștigă, una pierde cu siguranță, deci dacă nu te faci prieten cu tine, nu vei câștiga pe deplin niciodată. Nici măcar atunci când îți îndeplinești visul.

Visul meu a fost acela de a găsi liniștea, și acum că o am, mi se pare chinuitoare. Nu liniște căutam, de fapt, căutam pace. Pacea pe care o găsisem în Rain.

E doar un sentiment.

E un sentiment care nu poate fi trăit decât o dată. La fel cum există doar un suflet potrivit, pereche. Este ceva ce avem în brațe doar o dată și pe care-l păstrăm sau îi dăm drumul. Nu îi va lua locul nimeni, niciodată. Ne dăm seama de asta abia atunci când încercăm să-l înlocuim. Rain a înlocuit totul fără să îmi dau seama, și e singura amprentă necesară pentru a îmi fi imposibil să o uit.

Cât despre întâlnirea noastră, sunt sigur că undeva, cândva, ne vom revedea.

Dacă o iubesc? Nu știu.
Dacă îmi lipsește? Simt lipsa ei cu fiecare zi care trece. E imposibil să o uit, dar mă voi obișnui curând.
Dacă am înțeles ceva din toate astea? Totul. Am dus un război. Unul care nu m-a transformat nici în brută, nici în campion și nici în prinț.
A fost un război simplu. Războiul unui suflet blând.

— Domnule Madsen, vocea judecătoarei îmi face privirea să se ridice și să o caut. Stă pe scaunul cel mare, cu privirea ageră și plină de îndoială. Vă rog să vă apropiați de boxa martorului.

Cât despre mine?... Nu voi încheia războiul aici.
Schimbăm regulile și țelul. Un singur scop: să fiu fericit.
Un alt război. Războiul unui suflet blând. Partea a doua.