Capitolul 7.

1.4K 126 27
                                    




     A doua zi m-am trezit având parte de o dimineața minunata. Cecilia dormea lângă mine, având capul pe umărul meu și un picior trecut peste ale mele.

Nu m-am mișcat ca sa nu o trezesc. Am stat un timp îndelungat și i-am admirat frumusețea de parca urma sa mor și sa nu o mai văd niciodată după aceea.

-Zaynie, îți simt privirea pe mine și te holbezi cam de o ora, vocea ei răgușită s-a auzit având ochii încă închiși.

Am zâmbit și nu m-am putut abține sa nu mă apropii de ea si sa ii sarut fruntea.

-De ce te uitai la mine?, a întrebat deschizându-și ochii si frecandu-se apoi ușor cu mâinile.

-Pentru ca ești frumoasa, vocea mea era și ea răgușită, iar Cecilia a chicotit.

-Nu am mai dormit atât de bine de foarte mult timp, a spus și mi-am menținut zâmbetul pe față.

-Știu, nici eu, am spus și m-am ridicat in fund.

-Nuu, stai sa mai lenevim, a spus și m-a tras înapoi pe spate in pat. Nu am putut sa nu rad și sa nu o cuprind cu brațele mele.

Pentru încă puțin timp, doar am stat, fără sa mai vorbim. Am căzut pe gânduri in legătură cu casa, era mult prea mare, iar acum ca am rămas numai noi doi nu mai e nevoie de atât de mult spațiu.

-Ce ai zice sa ne mutam Cecilia?, am întrebat-o fără sa o privesc încă stand gânditor.

-Pai și ceilalți? Ei chiar nu se mai întorc niciodată?, întrebarea ei m-a făcut sa oftez. Trebuia sa primească explicații la un moment dat pentru ca le merita.

-Nu, Cecilia. Când tu nu te simțeai tocmai bine, ceilalți s-au decis, fiecare și-a luat partea de bani dobândită și a plecat sa își facă viața, nici măcar eu nu mai știu pe unde sunt. Știu doar de Jake și Jade ca au plecat in Canada și s-au stabilit acolo, iar Harry și Lucy au rămas in Londra, și-au luat un apartament in centru.

-Jake m-a părăsit pur și simplu?, întrebarea ei a fost rostita înfundat și am privit-o asigurându-mă ca nu plânge.

-Cecilia are viața lui, trebuia sa o ia cumva de la capăt, și sa știi ca nu ia fost ușor sa plece, dar nu ți-am spus și nu am deschis subiectul pana acum pentru ca nu voiam sa fi și mai afectată.

-De ce dorea atât de tare sa o ia de la capăt?, întrebarea ei a fost rostita pe un ton nervos și simteam ca mai are puțin și rabufnea.

-Jade este însărcinată.

-Ce?, a țipat brusc schimbându-se total. S-a ridicat in fund zâmbind și privindu-mă așteptând sa ii confirm.

-Da este însărcinată și tu vei avea un nepoțel sau o nepoțică, și o sa ii putem vizita cât de curând, dar pana atunci sa ne mai punem și noi pe picioare.

-Deci ne vom muta?, a întrebat.

-Da, cred ca da. Casa este mult prea mare doar pentru noi și mă gândeam sa luam tot un apartament, ce părere ai?

-Mi-ar plăcea sa locuim tot la casa, adică la una mai mică, dar tot la casa, mi-a răspuns și s-a rușinat.

-Orice pentru tine, dacă vrei sa rămânem chiar aici așa va fi, i-am spus ridicându-mă și eu in fund și prinzându-i mâinile in ale mele.

-Nu, o casa mai mică și mai modesta ar fi perfect, a spus zâmbind.

Am aprobat din cap și m-am gândit la un plan atât de frumos. Era timpul ca și eu și Cecilia sa facem un pas important in viața noastră și sa avansam. Jake și Jade erau logodiți și așteptau un copil, iar Harry și Lucy erau și ei logodiți, trebuia sa avansez și eu împreuna cu Cecilia.

-Haide leneșo, avem o zi lungă, am încercat sa mă ridic din nou, dar m-a oprit și de data aceasta.

-Ba nu avem nimic de făcut, hai sa mai dormim, a ras și s-a trântit pe spate in pat trăgându-mă după ea.

-Ce ai zice sa lăsam somnul?, am întrebat-o rânjind, iar aceasta a roșit.

M-am năpustit asupra ei începând să o sărut aceasta începând sa chicoteasca. Pielea gâtului ei era fierbinte și miroasea a insomnie. Am aplicat o mulțime de săruturi in timp ce aceasta și-a pus mâinile in parul meu.

-Vreau sa fac un duș, a spus chicotind și m-am depărtat ca sa o pot privi.

Obrajii ii erau puțin roșii, iar parul ei era puțin mai răvășit acum, dar arăta la fel de frumos intru-totul.

-Te iubesc, i-am sărutat fruntea și m-am dat de pe aceasta lăsând-o sa meargă la baie pentru a avea parte de dușul mult dorit.

Între timp am aranjat patul și am pus un tricou de al meu ce se afla in scaunul de la birou înapoi in dulap. Am observat ca raftul cu prosoape este plin ceea ce înseamnă ca la baie nu este niciun prosop. Am ranjit și am luat unul mare și pufos ținându-l lejer pe mâna și îndreptându-mă spre baie.

Am intrat și Cecilia și-a mărit ochii acoperindu-și formele cât de repede a putut.

-Ce naiba faci?, a țipat nervoasa și fără sa mă pot abține am început sa rad.

-Iubito, ar trebui sa încetezi sa te mai rușinezi așa, te-am mai văzut goală înainte, i-am spus aceasta inca privindu-mă nervoasa și rușinată in acelasi timp. Și am venit sa îți aduc un prosop, am continuat înaintând și punând prosopul pe suportul predestinat.

-Ești foarte frumoasa, i-am spus rânjind aceasta stropindu-mă puțin. Am ras și de data aceasta m-a acompaniat râzând odată cu mine.

-Mă duc jos sa pregătesc micul dejun, grăbește-te, am nevoie de tine, am spus si cu asta am ieșit îndreptându-mă direct spre telefon. Mai aveam ceva de pregătit pentru micuța mea Cici pe lângă acest mic dejun așa ca i-am spus sa se grăbească tocmai pentru ca știu ca nu o va face.

Este atât de capoasa și iubesc atât de mult asta la ea, iubesc de fapt totul la ea și este o ființa minunata, de asta plănuiesc sa o cer in căsătorie.

________________

In primul rând vreau sa îmi cer scuze pentru aceasta întârziere de doua săptămâni.

In al doilea rând vreau sa îmi cer scuze pentru eventualele greșeli de scriere dau de exprimare care se afla in acest capitol.

In al treilea rând vreau sa va rog din nou sa nu mai fiți cititori fantoma și sa votați și comentați atâta timp cât va place ceea ce scriu.

Cred ca atât am avut de spus și in caz ca nu este deja evident, in capitolul următor o sa avem ceva palpitant. Sper sa reușesc sa postez cât mai repede și sa nu va țin foarte mult in suspans.

With love, M.

Dangerous Devil (Z.M  F.f)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum