Viata la curtea regala

Teroare

 Încă o seară groaznică. Aceeași încăpere, același colț rece, aceeași așteptare. Ce așteptam? Ora la care  începeam munca. După ora nouă seara, în fiecare noapte eram forțată să mă culc cu diverși bărbați, iar după ce această muncă îngrozitoare se termina trebuia să fac curat în tot hanul. De ce făceam asta? De ce nu plecam pur și simplu? Aș fi plecat, dar unde puteam să mă duc? Părinții mei sunt morți, nu aveam pe nimeni. Trebuia să fac această muncă pentru a trăi. Stăpâna ne bătea dacă nu eram ascultătoare. Așa e. Nu eram doar eu în această situație groaznică, eram mai multe. Unele  au încercat să scape, dar stăpâna le-a prins și le-a omorât pe loc. Am văzut cu ochii mei crime sângeroase. Cum ajunsesem aici? Ei bine, cu mult timp în urmă. După ce părinții mei au murit de o boală cruntă mătușa mea m-a izgonit. Am rătăcit un timp pană am ajuns aici unde credeam că o să-mi fie bine căci hangița părea o femeie de treabă, dar s-a dovedit că locul ăsta e un adevărat iad.  Aflat la câțiva zeci de metri de pădure hanul acesta este vizitat de fel și fel de oameni sleioși, nesimțiți și ticăloși. 

 A fost o teroare să stau aici. Teroarea vieții mele.  De când venisem aici în fiecare moment mă gândeam la o scăpare. ,,Cum aș putea să fug? Unde să mă duc? Oriunde numai să plec." Și uite că în timp ce mă pregăteam de muncă am primit veste că în seara aceea nimeni nu mă voia așa că a fost oportunitatea perfectă să fug.  Stăpâna era ocupată cu pregătirea fetelor, iar eu am ieșit pe fereastra din bucătărie. 

 Alergam cât mă țineau picioarele. Voiam să scap. Am intrat în pădure sperând că nu mă va găsi nimeni. Era destul de întuneric. Pădurea era destul de înfricoșătoare, dar ce am trăit eu în locul ăla mizer fusese mai rău de atât. 

 Îmi era foarte frig. Eram învăluită doar într-o bucată de material alb care mă acoperea doar pe jumătate. Picioare îmi erau goale până peste genunchi și eram desculță. Simțeam fiecare piatră, fiecare vreasc, fiecare fărâma de pământ de sub picioarele mele. Totuși eram fericită. Eram fericită că reușisem să scap. Dar la un moment dat am cedat. Am căzut jos aproape de trunchiul unui copac. Mă gândeam că dacă nu mă va găsi nimeni de dimineață o sa încep să străbat pădurea până voi găsi un loc unde să stau.

 În dimineața următoare am fost trezită de niște zgomote puternice. M-am ridicat și am văzut trei călăreți. Se apropiau. Și dacă mă vedeau? Voiau să mă omoare . Sigur asta era și chiar dacă mă înșelam, probabil  m-ar fi aruncat în temniță. Orice era posibil pentru mine. Nu știam ce să fac, în ce direcție să fug și din cauza spaimei am leșinat.