Viata la curtea regala

O vizită neașteptată

 După ce am terminat cu toții de mâncat le-am spus copiilor:

- Eric o să lipsească ceva timp. Totul e în regula și nu aveți de ce să vă faceți griji. 

- Când se va întoarce? m-a întrebat Patric trist.

- Nu se știe sigur, dar nu va sta mult! am rostit eu blând.  Simona! Du copii la culcare!

 Simona s-a apropiat de masă și a plecat cu Sofi, Anna, Patric și Paul. Ceilalti mă priveau nedumeriți. Am înțeles imediat că nu mă crezuseră și că așteptau o explicație. 

- Nu am vrut să le spun copiilor pentru a nu-și face griji, pentru a nu se stresa ei, dar adevărul e altul. Cred că v-ați dat seama că e vorba de ceva grav! am spus eu în cele din urmă. Eric a plecat la luptă.  Familia Revois a pornit un întred război împotriva noastră. 

- Dar asta e îngrozitor! am auzit-o pe Estera spunând cu voce scăzută.

- După cum știți și ei au dreptul la tron, iar căsătoria mea cu Eric nu le-a picat prea bine. 

- Pentru că acum Eric are mai multă putere decât au avut ei vreodată! a spus Eduard rece.

- Poate fi și âsta un motiv. Oricum castelul va fi păzit de cei mai buni soldați. Nimeni nu poate intra fără acordul meu. Vă rog să nu părăsiți incinta castelului până nu se termină războiul. Dacă totuși trebuie să ieșiți vă rog să-mi spuneți. În acest caz o să trimit cu voi câțiva soldați.

 Toți au aprobat dând din cap. Erau pierduți. Nu mă mai privea niciunul. Acum toți priveau în gol. Speram că făcusem alegerea corectă spunându-le. Nu aș fi putut să-i protejez fără să știe.

- Eduard! am spus eu îndreptându-mi privirea spre el. În câțiva ani o să mergi cu el, dar Eric a socotit că e prea devreme. 

- Nu contează. Doar să se întoarcă cu bine! mi-a răspuns el profund întristat.

- Ați fost la regină? Cum mai e? am schimbat eu subiectul.

- Am fost eu de dimineață! a răspuns Estera. Era bine, oarecum. Nu știu dacă să-ți spun! I-am spus că poate avea încredere în mine, dar după toate cele întamplate... Mi-a spus să nu-ți mărturisesc nimic. Dar...

- S-a întamplat ceva?

- Mi-a cerut hârtie și cerneală. Pesemne condei avea deja. 

- Crezi că încă ține corespondența cu exteriorul? m-a întrebat Eduard.

- Posibil, am răspuns eu. Estera, să-i duci și cerneală, și hârtie. Voi avea grijă să-i iau scrisorile. O să vedem atunci cu cine vorbește.  Dacă se mai întâmplă ceva în legătură cu orice să îmi spuneți. S-a făcut târziu. Să mergem la culcare.

 M-am ridicat și am plecat spre camera mea. Noaptea aceea a fost groaznică. L-am visat pe Eric înjungjiat, legat de un cal și târîșit prin țărână. Apoi m-am trezit brusc și nu am mai putut să adorm. 

 Ziua următoare a fost foarte încărcată. O groază de documente de semnat și o multime de pregătiri pentru iarnă. Trebuia să mă ocup personal de toate. Și veneau mereu mai multe, și mai multe. Din ambele țari chiar.

 Așa a trecut o săptămână, o lună... Timpul trecea neîcetat. Fiecare zi era la fel. Lucram și iar lucram. Fiecare noapte era la fel. Pe cât de absorbante erau zilele, pline cu treabă ce te făcea să uiți totul, pe atât de groznice erau nopțile când te vedeai singur într-o cameră goală, într-un pat rece. Șiroaie de lacrimi mi-au udat obrajii în fiecare noapte, iar inima simțeam cum mi se frânge.