Viata la curtea regala

Începutul sfârșitului

 Și în seara aceea la fel ca în seara trecută am adormit cu greu. Rămăsesem cu sechele ca urmare a acțiunilor pe care le făcusem în timpul în care eram la han.  Mă speria ideea că mă aflu în acelaș pat cu un bărbat, deși știam că prințul nu s-ar înjosi să îmi facă ceva rău. Mă gândeam și la planul nostru. În caz că Eleonor nu mai avea dublurile poate că regina mă va omorî și apoi vor muri și ei. Speram că totul o să se termine cu bine.

 Dimineața s-a desfășurat normal. Eu am gătit, apoi am luat micul dejun împreună și am așteptat seara pierzând timpul. La palat, însă, s-au întâmplat multe.

 Dis de dimineață regina s-a pregătit și a mers să vorbească cu Sarra despre plan, iar cum aceasta a fost de acord a plecat spre sala tronului.

-Albert, i s-a adresat ea regelui, vom da o petrecere diseară.

-Ție îți stă capul la petreceri când fiul nostru a dispărut?! Cu ce scop? a întrebat-o regele supărat.

-Cu speranța găsirii prințului. Vom invita nobili de toate rangurile și, poate, ne vor ajuta să-l găsim sau poate ca vreunul știe ceva. 

-Bine... Cum crezi că e mai bine. Eu nu voi participa. 

-O, ba da. Ce o să creadă toată lumea când regele o să lipsească? Că nu îi pasă. O să fii acolo. Te rog!

-Bine, cum știi tu. Sper să fie o idee bună. O sa fiu acolo!

-Mă bucur că accepți. Pregătesc cu Eleonor și Sarra. Trebuie să plec.

 După întâlnirea cu regele regina a mers în biroul prințesei unde au purtat următoarea discuție:

-Eleonor, vom organiza un banchet în seara asta în cinstea speranței găsirii prințului moștenitor, fiului meu care după cum bine știi a fost răpit de dușmanii coroanei. Vreau să mă ajuți la organizare, i-a spus regina cu calm.

-Desigur! Mi-ar face plăcere! a spus prințesa printre dinți încercând să nu-și arate dușmănia și fericirea care o învăluise. 

-Bine. O să...

 Regina a fost întreruptă  de intrarea bruscă a Sarrei.

-Sarra! Chiar vorbeam despre banchet. Și tu o să ne ajuți, a rostit regina cu zâmbetul pe buze.

- Cu siguranță vă voi ajuta. Mă scuzați, Majestate, dar am ceva de discutat cu prințesa. Prințesă, puteți veni puțin până în camera mea. Vă rog! a spus Sarra grăbită.

-Duceți-vă! Vă aștept aici pe amândouă, răspunde regina blând. 

 Cum au ieșit cele două pe ușă regina a ridicat scaunul prințesei și a gasit cheile biroului. Convinsă că nu am mințit-o a deschis repede sertarul indicat de mine și a găsit dublurile. Le-a luat și le-a băgat în dosul rochiei. Între timp discuția dintre cele doua doamne era una aprinsă:

-Am găsit asta! a spus Sarra arătându-i prințesei sabia cu care trebuia să-l asasinez pe print. Știu ce planuri aveai.

-Ce tot îndrugi acolo?! a întrebat-o prințesa tulburată.

-Nu doar tu ai spioni. Știu că ai pus-o pe slujnică să-l ucidă pe prinț cu această sabie.

-Deci știi și unde e prințul?!

-Da. Prințul este mort. Dar nu din vina ta sau a mea, ci a celeilalte familii regale din țară care vrea să-i ucidă pe toți fii familiei de Valencia. 

-Și de ce nu i-ai spus reginei tale până acum?

-Ascultă! Nu am spus nimic și nici nu o voi face dacă tu nu te vei atinge de fiul meu. Nu mă interesează altceva.

-Fiul tau?! a exclamat Eleonor râzând ironic. E doar un bastard. De ce să-l omor ?! Nu mă interesează.

-Bine. Semnează asta!

 Sarra i-a înmânat o hârtie unde prințesa declara că orice se va întampla, chiar dacă regele l-ar oficializa pe băiat, nu se va atinge de el. Prințesa a semnat fiind sigură că acest lucru nu se va întampla fiindca chiar mâine dimineață nobilii ei urmau să înceapă bătalia asupra castelului și să-l asasineze pe rege. Era sigură că va învinge și că va obține puterea pe care o visa. 

Când, în sfârșit, cele doua s-au întors în biroul prințesei au început să organizeze banchetul.

 Între timp noi discutam. Eu stăteam în pat, iar el pe un fotoliu.

-Am încredere în mama. Totul o să iasă bine. Și sunt sigur că tata se va înfuria când va citi scrisorile, a spus prințul gânditor.

-Sper doar să nu le fi ars, am zis eu gândindu-mă la ce s-ar întâmpla dacă le-ar fi distrus.

-Spune-mi despre tine! Să mai treacă timpul.

-Bine. Numele meu complet este Kaytlin Beatrice Roger, am șaptesprezece ani, am studiat câțiva ani în particular. Eram singurul copil al părinților și au vrut să studiez. Desigur că erau și destul de înstăriți.

-Ce s-a întâmplat cu ei? 

-Părinții mei... au murit...

-Ou... Îmi pare foarte rău!

 M-am ridicat ca să ies fiindcă mă năpădise plânsul, dar când să ies pe ușă m-a prins într-o îmbrățișare.

-Un om cu un suflet atât de mare ca al tău nu merită să treacă prin astfel de suferințe! mi-a spus el. 

 S-au auzit niște zgomote așa ca m-am îndreptat spre fereastră. Doi călăreți erau în fața palatului.

-Eric, au venit după noi! Trebuie să plecăm acum! i-am spus eu terifiată.

-Să mergem!

 Am coborât repede, am dezlegat caii și am pornit în grabă, dar, din păcate, cei doi ne-au văzut și ne-au luat urma. Caii goneau cum n-au gonit niciodată. Eu mă temeam să nu ne ajungă, dar odată intrați în pădure ne-au pierdut urma și atunci am răsuflat ușurată. 

 Până la ora zece am ajuns la palat. Între timp regina îi arătase regelui scrisorile, și după ce le-a citit s-a enervat la culme și a mers direct în sala banchetului unde era sora sa și i-a strigat în față:

-Ai atentat la viața fiului meu! Ai plănuit ca mâine dimineață să se pornească o revoltă și să fiu asasinat! striga regele foarte nervos, toți cei prezenți înmărmurind. Știi cu ce se plătește asta? Știi cum ar trebui să fii pedepsită? Ar trebui să te omor, dar fiindcă ești parte din familia regală de Valencia, fiindcă ești sora mea o să te cruț. Dar îți vei petrece toată viața în temniță!